Asta înseamnă Miramas, numele vine de la Mira Mar, și adevărul este că priveliștea e minunată. La fel și localitatea veche de sute de ani, cocoțată pe o stâncă în Provence.

Casele vechi, cu obloane albastre sau cărămizii, biserica, ruinele castelului (secolul 12),  străduțele din piatră, priveliștea, toate sunt încântătoare. Și e atâta liniște și pace acolo…parcă ar fi nelocuit. Nu știu dacă e de stat acolo, adică să te cazezi în vechiul oraș, dar cu siguranță e de vizitat.

miramas1

Atentie! Vechiul Miramas, Miramas le Vieux, nu cel nou! Cel nou e un oraș șters, anost, în care nu există absolut nimic de văzut, la câțiva kilometri de cel vechi.

Blonda s-a dus inițial în Miramas, neștiind că sunt două. A coborât la gară, s-a învârtit…nimic. Zic domle, care-i treaba cu Miramasul ăsta de mi l-a recomandat toată lumea?! Ce-i asta?! Întreb o doamnă – bună ziua, e ceva de văzut în orașul ăsta? Hmmm …poate biserica? Adică cea de peste drum de gară, cam neinteresantă ea așa. Am văzut-o, altceva? Nu, nimic. Merci. Atât am învățat și eu în 7 ani de presă, să verifici din 3 surse. Mai întreb o doamnă – e ceva de văzut în orașul ăsta? Nu, nimic. Nu mai înteleg nimic. Hai totuși să mai fac o încercare. Întreb o puștoaică – e ceva de văzut pe aici, pentru un turist prăpădit? ….Poate magazinele?!

E clar, când trei oameni îți spun că nu-i, deci nu-i, știrea nu există, ca să zic așa. M-am întors dezamăgită acasă, am luat lumea la întrebări – unde m-ai trimis că nu-i nimic acolo? – și am aflat că am greșit orașul.

IMG_5943.JPG IMG_5944.JPG IMG_5962.JPG IMG_5963.JPG IMG_5977.JPG IMG_5980.JPG IMG_5983.JPG IMG_6003.JPG miramas.jpg

 

Miramas le Vieux e la 20 de minute de mers cu mașina de Martigues și la aproximativ o oră de Marsilia. Trenurile ajung doar în noul Miramas, e nod important pentru zona de sud. Din cate stiu eu exista autobuze spre vechiul oras doar in timpul anului scolar asa ca tot masina pare cea mai buna varianta. Drumul e foarte foarte ingust, nu incap doua masini, pe alocuri abia incape una, ne am rugat sa nu vina nimeni din sens opus, si am avut noroc, era liniste si pace. Sau, lasi masina jos, in parcare, si urci la picior spre vechiul sat medieval.

PS: zice gura lumii că sus, la fostul castel, se vinde cea mai bună înghețată din Provence (când am mers noi era închis, nu prea era vremea de înghețată).