Aseara am aterizat, pentru ultima oara, acasa. La casa din Franta, pentru ca noi avem mai multe acasa, de fapt suntem intre case si intre tari. Timp de doi ani, apartamentul, luat de nevoie si nu de voie (eram satui de camera de hotel care ne papa, incet dar sigur, banii de pe card), din oraselul in care am nimerit tot de nevoie (a fost singurul in care am gasit un apartament mobilat), din tara in care ne-am trezit din intamplare (planul era altul, dar planurile sunt facute ca sa ai ce schimba, ca sa ai mereu surprize), a fost acasa.

 

Am plecat de la Bucuresti unde ieri au fost cred vreo 20 de grade, daca nu mai mult, chiar daca dimineata a plouat, dupa cateva ore soarele a iesit de dupa nori si a incalzit cat a putut el de bine pentru o zi de sfarsit de octombrie. Pilotul: vom ajunge la Paris in doua ore si jumatate, il fait beau, 9 degrés. Ha, ha, ha, 9 grade si cica e cald! Bai nene, hai la Bucuresti sa vezi ce inseamna cald. Aproape de aterizare: in citeva minute ajungem la Paris, beau temps, 9 degrés. Ne-am amuzat iar de naivitatea domnului comandat de zbor si am aterizat, lin, pe Charles de Gaulle.

Cine a fost vreodata pe acolo stie ca e urias. E el bine organizat si semnalizat, sunt indicatoare peste tot, in principiu nu te poti rataci. Dar poti intra in panica. Mai ales cand ai mai putin de ora la dispozitie sa schimbi zborul. Si cand mai pierzi si vreo 10 minute asteptand sa se deschida usa avionului…Caci da, a durat ceva. Pilotul, un domn cu simtul umorului, si care se pricepea si la vreme, dupa cum vom afla vreo doua ore mai tarziu, zice: Doamnelor si domnilor, ati ajuns in Franta, dureaza ceva pina se deschide o usa. Autoironie rar intalnita la compatriotii lui.

Am ajuns si la terminalul F, poarta 29, unde ne astepta naveta spre Marsilia, am executat un flan, ca sa sarbatorim sosirea in Franta, si am urcat in avion. Pilotul: zborul dureaza o ora si 5 minute, la Marsilia cam bate vantul deci e posibil sa existe niste turbulente (ei, Mistralul, suntem obisnuiti), 7 grade. Ha?! 7 grade?! Deci avea dreptate funny pilot, chiar ca e cald la Paris.

 

Si ne apropiem de Marsilia. Aeronava se clatina (Mistralul, suntem obisnuiti),  si apoi se scutura si mai tare, (iar s-a trezit Mistralul cu fundu-n sus, nicio supriza),  doar ca avionul se zguduie din ce in ce mai tare si zgomotul e din ce in ce mai intens. Un gol de aer. Mi-a cam stat inima in loc, urasc golurile de aer, nici nu cred ca exista cineva care sa le iubeasca. Orasul ba se vede, ba nu se vede, in functie de aripa care il acoperea sau nu, purtata de vantul nervos, zgaltaiala continua si e atat de puternica incat incepe sa ma doara capul, de ce ne apropiem mai tare de pamant, de ce vantul e si mai nervos si avionul face eforturi mari sa isi mentina directia, o hurducaiala si un zgomot puternic, se aprind iesirile de urgenta! Wtf! De asta chiar n-am mai patit. Mama lui de Mistral!

Si pilotul reuseste, in sfarsit, sa puna uriasul jos. Pasagerii aplauda. E pentru prima oara cand ii aud pe francezi aplaudand la aterizare. Si imi aduc aminte de amicii mei care rad de romanii ce aplauda de fiecare data cand avionul atinge pamantul cu rotile. Si daca aplauda ce? Tinand cont ca esti intr-un aparat in care, la fiecare decolare, esti instruit cum sa folosesti oxigenul, vesta de salvare si iesirile de urgenta, eu zic ca mare e bucuria ca ai ajuns jos fara sa ai nevoie de ele.

Nu am urcat niciodata intr-un roller coaster dar cred ca asta e senzatia, cu mica diferenta ca acolo de aia te urci si stii ca vei ajunge sa pui piciorul pe pamant. Oricum se putea si mai rau, sunt convinsa de lucrul asta. A fost ok. Luam bagajul si iesim. Un frig!!! Si un vant!!! Cam 100, sau, local, 130 de kilometri pe ora! Noroc de genti ca altfel ma lua pe sus. Mare dreptate avea pilotul ala, 9 grade fara vant, parfum. Tre sa fie frumos la Paris.

Sambata aterizasera niste amici si ne avertizasera sa ne imbracam bine. Dar chiar la 7 grade si vant turbat nu ma asteptam. Plus ca Mistralul, in zilele lui bune, ca cea de ieri, coboara temperatura vertiginos. Or fi ele 7 grade dar se simt mult mai putine. Luam autobuzul spre check parking, am avut noroc si a venit repede, ne recuperam calutul din parcare si plecam spre casa.

 

Nu-mi place sa merg noaptea. V-am mai zis, instrastructura francezilor este foarte buna, numai sa nu te prinda noaptea pe ea. Sunt portiuni mari in care singurul semn de circulatie e linia alba de pe sosea. Un bec sau un pilon fosforescent n-ar fi pus si ei, bai nene. Si Mistralul bate rau, aduce, pe alocuri, apa din mare pe parbrizul masinii. Dar se poate si mai rau, uitati-va la SUA.

Am ajuns cu bine, asta e tot ce conteaza. Si citesc in ziare ca a fost alerta portocalie de furtuni violente in toata tara, ca in Sud vantul a rupt copaci si a tras la mal, cu doua etaje inundate, ditamai nava de croaziera, ca peste 6 500 de case au ramas fara curent electric, ca genul asta de intemperii au loc cam la 10 ani. Nu va mai zic ca au disparut doi oameni.

CORRECTION-FRANCE-WEATHER

Si am ajuns acasa. Acum, daca stau si ma gandesc bine, nu cred ca m-am simtit vreodata ca acasa in apartamentul asta. Si ieri am realizat din nou lucrul acesta. Noroc ca avem cheie si in interior lucrurile noastre, ca altfel as fi putut jura ca am intrat in casa unui strain. Am zis ca am aterizat pentru ultima oara pentru ca la jumatatea lui decembrie ne luam catrafusele, si s-au adunat citeva, si plecam. Probabil ca in Romania, pentru sarbatori, si apoi…unde-o fi, numai sa fie bine.

Am deschis caloriferele, asta in conditiile in care anul trecut cred ca prin decembrie le-am dat drumul, iar in ianuarie am prins si 17 sau chiar 19 grade!, si am inchis toate usile ca sa nu mai auzim ragetele Mistralului. Astazi domnul M e ceva mai linistit, inca bate, dar nu mai suiera ca de sfarsit de lume, a iesit si soarele, alerta de furtuna a fost ridicata  numai ca vremea va ramane rece si instabila, toata saptamana. Avem curent electric (aici totul e pe baza de electricitate deci daca pica vreun cablu, pica si lumina, caldura, plita) si avem si internet, ceea ce e mare lucru. La Bucuresti ne pica UPC-ul daca ploua un pic sau bate vantul ceva mai tare.

 

Am zis vacanta, pentru ca, pentru mine, a fost o vacanta. Un concediu lung in care am vazut o multime de locuri in care nici nu visam sa ajung. Nu am vazut insa tot ce mi-as fi dorit, Sudul Frantei e mare si are atatea locuri faine incat, se vede treaba, doi ani nu sunt de ajuns. Ma rog, doi ani in care am calatorit in Romania la greu, in primul an, apoi in Spania, anul acesta, in care am mai tras cite o fuga pe la vecini, am gasit atatea bilete ieftine incat nu am rezistat. Deci au ramas citeva locuri unde trebuie, musai, sa ajungem. Pe unde nu am ajuns, sau am fost dar mai vrem. Lucrez la lista. Sper sa-mi permita vremea s-o pun in aplicare.