Înainte de a urca spre Puygiron ne-a atras atenția un câmp mov. Evident că nu i-am putut rezista și ne-am îndreptat spre el. Imediat a apărut încă unul. Si încă unul…Ne-am lăsat duși de valul mov, mai ales că eram în căutarea unui loc pentru picnic. De data asta am luat lada frigorifică la noi, am pregătit ceva de-ale gurii, era amiază, deci numai bine. Lipsea locul. L-am găsit.

Un lan nesfârșit de lavandă, cu o capelă veche în mijloc, peste drumul îngust floarea soarelui, în depărtare se zăreau munții, la doi pași un copac numai bun să țină umbra “caluțului”, liniște… Perfect!

lav1.jpgcapela1.jpg picnic 1.jpg picnic 14.jpg picnic 15.jpg picnic 16.jpg picnic 2.jpg picnic 4.jpg picnic 6.jpg picnic 13.jpg lav3.jpg

 

Bisericuța se numește Saint Bonnet și a fost construită în secolul 12. E la 5 minute de Puygiron. Era închisă și nici n-am găsit vreun program, așa că nu știu dacă poate fi vizitată. Zona este de poveste. Drumul îngust șerpuiește printre lanuri de lavandă, floarea soarelui și pădure. Se vede, din loc în loc, câte un orășel urcat pe stânci. Pe traseu ne-au atras atenția câteva case frumoase, da, unii locuiesc într-un astfel de loc. Au niște curți imense de zici că e câmp, dar apoi vezi că scrie proprietee privee. Curțile se deschid în lanurile de levănțică și la umbra unui copac vezi aruncate două scaune și o măsuță…

Traseul e mai bun pentru bicicletă decât pentru mașină, e foarte subțire fâșia care te îndeamnă la plimbare.

 

Locul ăsta, numai bun pentru picnic și plimbăreală, e la 10 minute de Montelimar, în drum spre Puygiron. E și un hotel la capătul drumului lavandei și apoi începe pădurea. Deci o bicicletă și pe-aci ți-e drumul!

PS: și apropo de drum, nu n-am uitat, muzica!