Lacoste: acasă la marchizul de Sade

Sau acasă la Pierre Cardin? Pentru că designerul e acum proprietarul castelului. Dar, oricât ar fi el de celebru, nu e mai faimos ca marchizul, așa că rămâne cum am stabilit.

De marchizul de Sade cu siguranță ați auzit. Sex, filosofie, dragoste, prostituție, operă, pornografie, imoralitate, moralitate, libertate, închisoare, perversiuni… Toate au legătură cu numele care a dus la formarea unui nou cuvânt: sadism (și toate derivatele). „Ne cunoaştem numai când ne găsim în faţa propriilor noastre limite”, spunea, se pare, de Sade. Nu l-am citit, deci nu îmi dau cu părerea, mă rezum la Lacoste.

 
Umblând gură cască prin sat am văzut un afiș – Pierre Cardin deschide porțile castelului marchizului de Sade. M-am mirat, deoarece știam că publicul nu are acces. Deci hai repede la castel, nu de alta, dar e aproape 5 și la 6 se închide. Străzile pietruite, abrupte, ne-au condus în cel mult 15 minute la celebra reședință.
 
10 euro biletul. Nu am putut plăti cu cardul, probleme tehnice, așa că ne-am dat ultimii 20 de euro pe care îi mai aveam în portofel. Și apoi, ori de câte ori vroiam să luam ceva, o înghețată, un pepene de la comercianții de pe traseu, îi „mulțumeam” lui Pierre Cardin.
 
Sunt trei încăperi ce pot fi vizitate, plus terasa care îți pune în fața ochilor aproape tot Luberonul. Deși scrie că se pot vizita apartamentele marchizului, atmosfera nu e de…de Sade, ci de Cardin. Sau mai bine zis undeva la mijloc. Scrie pe pliantul de prezentare că obiectele fac parte din colecția privată a domnului Cardin, că au fost alese cu grijă de designer și au fost achiziționate în diversele călătorii prin India, China, Italia… Încerc să mă abțin, nu mă pricep, dar nu mi-a plăcut. Și nu mi s-a părut că merita banii, chiar ne întrebam dacă am mai plătit undeva în Provence 20 de euro pe 2 bilete, nu-mi aduc aminte.
 

Așa cum odinioară marchizul de Sade era principalul personaj din Lacoste, Pierre Cardin e astăzi prezent peste tot. A cumpărat nu doar castelul, ci și alte zeci de clădiri și terenuri, și e implicat în toate evenimentele din sat – e pe toate afișele: festival, galerii, magazine, nu mișcă nimic făra Cardin. Marchizul era spaima localnicilor, pentru că-și exploata servitorii și pentru petrecerile pe care le dădea, se pare că Pierre Cardin e și el spaima francezilor care locuiesc în Lacoste. Nu știam, dar am citit că anul trecut localnicii îl acuzau pe creatorul de modă că vrea să transforme micul sat provensal într-o enclavă a celebrităților cu bani. De fapt francezii sunt furioși că domnul Cardin a crescut în așa hal prețul proprietăților din zonă încât doar dacă ai foarte mulți bani în cont te poți atinge de o căsuță pe acolo. În plus, au rămas tot mai puțini localnici și pentru că omul de afaceri ar fi  cumpărat 23 de case (Lacoste are mai puțin de 500 de locuitori) și continuă să cumpere.

A deschis mai multe galerii de artă, vrea să deschidă și un hotel, deține cică și un restaurant, și un market. A vrut să facă și un teren de golf, dar se pare că asta a fost deja prea mult pentru localnici, au protestat și au blocat proiectul. Dacă făcea și el un teren pentru petanque…altă treabă (glumesc, urăsc terenurile de golf și tot ce vine cu ele).

Evident că „mutarea” sa în zonă a atras o mulțime de alte nume celebre – John Malkovic, de exemplu, deține o fermă in apropiere, câțiva scriitori britanici și-au cumpărat și ei case de vacanță în Lacoste sau prin jur. Se pare ca exista, în 2011, o asociație formată de localnici cu scopul de a-l opri pe Cardin să transforme Lacoste în „Saint Tropez rural”.

Mai scrie în articol că Pierre Cardin a renovat castelul marchizului de Sade și „He has installed modernist sculptures in its streets and alleyways, and launched an annual theatre festival in an abandoned Roman quarry.” Sculpturile moderne…unele prea moderne pentru gustul meu probabil, ochiului meu de profan i s-au părut kitschoase și fără legătură cu restul; mi-a plăcut doar trăsura, care oricum era din alt film, unul care, zic eu, era mai în ton cu reședinta de Sade. Investițiile – cu siguranță au fost, timp de 5 ani (din 2001, când a intrat în posesia clădirii) omul de afaceri a renovat și consolidat vechiul castel de pe deal. Festivalul… am văzut pe program niște concerte interesante, balet și altele, însă când am fost noi, am găsit un concurs de pictat butoaie, un concurs de petangue (în spatele bisericii din centru), o chestie mobilă la care se vindea bere, câțiva rătăciți cu paharele în mână și dansa kuduro ce răsuna în tot satucul de piatră. Și chiar mă gândeam că dacă de Sade ar fi trăit azi, probabil că tot dansa kuduro ar fi răsunat în Lacoste…

Marchizul a primit castelul, care datează din secolul 11, ca dar de nuntă. L-a renovat, l-a mărit, se pare că avea, pe vremea lui, 42 de camere, și l-a făcut celebru. După zeci de scandaluri, acuzații care mai de care mai groaznice (inclusiv crimă), de Sade este închis. De fapt ar fi stat vreo 27 de ani prin diverse închisori și gratiile ar fi fost cele care au făcut din el un scriitor. Probabil că, în lipsă de altă ocupație, libertinul vlăstar nobil s-a apucat să pună pe hârtie gândurile care îl chinuiau.

După moartea lui, castelul a fost abandonat și apoi demolat, în 1816. Pietre, ferestre, uși, au „migrat” de la castel spre casele din Lacoste, vechea poartă de intrare „păzește” acum o casă din sat. Abia în 1943 vechea reședintă revine la viață când un profesor de engleză, originar din Lacoste, cumpara ruinele. Apropo, castelul poate fi închiriat pentru diverse evenimente, dacă vă ține, puteți pune de-o nunta acolo. Deși nu cred că vechiul proprietar ar fi foarte încantat, era împotriva căsătoriei.

Mi-a plăcut Lacoste. Casele din piatră, printre care își fac loc străduțe înguste, pietruite, își păstrează farmecul din alte vremuri cu tot cu modernismul adus de Cardin.

 

Lacoste e în mijlocul Luberonului, între Bonnieux și Menerbes. Tot la aproximativ 10 minute de mers cu mașina e Goult.

 

Hai-hui prin Luberon: Goult

Goult nu e atât de celebru ca alte sate din minunatul Luberon, dar e la fel de frumos. Seamănă un pic cu Gordes, cu precizarea că Gordes e mai spectaculos, mai ales ca locație.

Ca și Gordes, Goult e un sătuc de piatră cu case vechi, a la Provence, că doar suntem în inima regiunii, urcat pe deal, înconjurat de vii și livezi. Ador casele din satele provensale! Sunt geniale! Nu știu dacă mi-ar plăcea să locuiesc în ele, sunt foarte, foarte vechi, mici, cam ciudat împărțite, probabil că unele oricât le-ai renova tot miros a vechi, dar sunt super frumoase. Aproape fiecare fereastră e împodobită cu greieri, fluturi, sau alte viețuitoare, plus că mai toate sunt încărcate de flori. La fel și ușile, nimic nu e obișnuit sau lăsat la voia întâmplării, mânerul e lucrat cu măiestrie, cutia poștală e pictată frumos, perdeluțele sunt fie colorate, fie cu broderii care de care mai simpatice, obloanele de lemn sunt colorate în albastru, mov, verde sau grena, curțile, dacă există, sunt mici și cochete.

Casele astea fac din Goult un sătuc fermecător. Poate nu e la fel de spectaculos ca Gordes sau Roussillion, deși castelul de piatră (secolul 17) e impresionant, și nici biserica nu arată rău, dar, pentru mine, frumusețea orașului a venit din casele lui. Unele făcute cu grija, altele săpate în stâncă, brute, nefinisate, unele colorate de trecerea anilor sau de „material”, căci satul de piatră e la mai puțin de 10 minute de portocaliul Roussillion.

Tot urcând pe străzile pietruite am ajuns la moara de vânt. Cam ciudat copacul asta, un pic freaky.

Mașinile nu au voie în Goult, cred că doar localnicii pot intra, turiștii sunt anunțați de un afis colorat că satul se viziteaza la picior. Ar fi și păcat să intri cu masina, ai pierde tot farmecul. Ca să nu mai spun că străduțele sunt pavate cu pietre vechi și neregulate și sunt înguste rău. Există destule parcari, la ambele intrari, și sunt gratuite.

 

Hai și la Gordes, că tot l-am pomenit mai devreme: 

Gordes, visul de piatra

 

PS. am povestit despre satele Luberonului si pe blogul Adevarul