Am ajuns in regiune dupa ce m-am decis sa fac o vizita la Montelimar. Orasul nu m-a lasat muta de uimire, insa ce-i prin jurul lui…alta poveste. O poveste cu intinderi nesfarsite de vie, cu lavanda, floarea soarelui, castele vechi medievale, sate extraordinar de frumoase, livezi de maslini, nuga, trufe, munti si vai pline de verdeata.

Drôme Provençale se cheama regiunea, desi nu e in Provence, seamana insa atat de bine incat i-au dat numele acesta. Noi am fost doar trecatori prin ea, am venit spre casa prin satele regiunii, pe ruta vinului, ne-am oprit doar in cateva locuri – Puygiron, Chapelle Saint Bonnet, Rochefort en Valdaine si Grignan – dar, sincer va spun, m-as fi oprit de mult mai multe ori pe traseu, zona e superba. 

Regiunea e celebra pentru nectarul lui Bachus, „Côtes du Rhône” ii zice – de fapt apelatiunea de origine controlata Côtes du Rhône se refera si la zonele Luberon, Gard, Vaucluse, Ardeche. Peste tot sunt domenii, vinarii, pivnite care te invita sa le degusti licoarea alba sau rose (mai mult rose cred), randuri, randuri de vie. Sunt o multime de rute ale vinului, daca stai mai mult pe acolo. Satele sunt mici si seamana atat de bine cu cele din Luberon! E plin de villages perchés, adica sate cocotate pe dealuri sau chiar munti. 3 dintre satele Dromului detin titlul de cele mai frumoase sate din Franta – Le Poet Laval, La Garde Adhemar si Montbrun les Bains. Nu am ajuns in niciunul, dar daca cele in care am fost mi s-au parut extraordinar de frumoase, fara sa fie pe lista de „miss”, imi inchipui cam cum sunt astea…

E plin de castele care scurteaza zarea, unele in paragina, altele pastrate surprinzator de bine. Si ca sa fie tacamul complet, Dromul are si lavanda. Multa! Daca ajungeti pe acolo vara, ar fi bine sa dati o fuga la oficiul de turism, au tot felul de trasee, sau faceti ruta Puygiron – Valdaine – Grignan, noi asa am facut si am mers aproape mai tot timpul printre lanuri mov.

 

 

Montelimar, tara nugai

Cand eram mica eram innebunita dupa nuga. Tin minte ca daca vroiam ceva dulce, nuga era solutia. Imi placea ca era atat de dulce incat o singura bucatica era de ajuns pentru a-mi potoli pofta de ceva bun. Si restul pentru mai tarziu (plus ca atat gaseam la magazin :). Acum mi se pare prea dulce… Printre altele de aceea am vrut sa merg la Montelimar, pentru nuga, era sarbatoarea nugai weekend-ul ala. Orasul si „prajitura” sunt de nedespartit. Montelimarul produce in jur de 50 000 de tone de nuga pe an, deci e treaba serioasa. Unii zic chiar ca nuga a fost inventata acolo. Ceea ce nu-i adevarat, romanii, grecii si arabii amestecau miere cu migdale si oua inainte ca Montelimarul sa existe pe harta. Se pare ca nuga a ajuns in Franta abia in secolul 17, la Marsilia. Abia apoi, odata cu aparitia livezilor de migdale de langa Montelimar, productia s-a mutat acolo.

Cum intri in oras vezi nuga peste tot, in rafturi sau pe afise, cladiri, firme. Mi s-a parut foarte tare ca inainte de a intra in Montelimar era un semn care anunta ca urmeaza o benzinarie. Pe afis – benzina, restaurant, cazare si …nuga. E diferita fata de ce mancam eu cand eram mica, nu stiu ce gaseati voi, dar eu gaseam doar acele doi foi de napolitane, subtiri, ce aveau in interior o crema dulce, dulce. Nuga adevarata e altfel, si nici nu e atat de dulce. Depinde de sortiment, pentru ca sunt mai multe – cu portocale, cu fistic, cu ciocolata, caramel, lamaie etc. Cea cu portocale mi-a placut.

In afara de nuga, Montelimarul se lauda cu centrul vechi si cu Chateau des Adhemar. Castelul, construit la sfarsit de secol XII, este, zic francezii, un exemplu rar de palat rezidential din epoca Romana. Tot el ar fi dat si numele orasului. A fost construit pe un deal mai mic, un fel de movila – monticule in franceza, si de aici Montelimar. Am ajuns fix in pauza de masa deci…pas. Am vizitat doar curtea, nimic iesit din comun. Si cam neingrijit. 3.50 euro biletul, 2.50 pentru studenti, deschis de la 10 la 12.00 si de la 14 la 18.00.

 

Exista si un palat al nugai, cam kitchos pentru gustul meu, probabil ca pentru cei mici e atractiv. Au tot felul de chestii – locuri de joaca, animalute – desi nu stiu cit e de indicat sa fie inconjurati de atata dulce. Atentie la locatie, toata lumea cauta marele palat, indicatorul il arata in acelasi sens cu castelul, numai ca ajungi la castel si palatul nu-i. E mult mai departe, nu-i de mers pe jos, noroc ca am intrebat un postas ca altfel ne invarteam mult si bine.

In orasul de nuga eu am descoperit insa un alt „gateau” muuuult mai bun – le macaron provensal. Un fel de biscuite, crocant dar moale la mijloc, plin de migdale. Da, e dulce rau, dar e atat de buuuun. Am colindat piata de bunatati, ne-am facut plicul, si apoi am plecat spre Puygiron. 

 

Chapelle Saint Bonnet: picnic in lanul de lavanda

Inainte de a urca spre Puygiron ne-a atras atenția un camp mov. Evident ca nu i-am putut rezista si ne-am indreptat spre el. Imediat a aparut incă unul., si incă unul…ne-am lasat dusi de valul mov, mai ales ca eram in cautarea unui loc pentru picnic. Dupa cateva minute l-am găsit – un camp parca nesfarsit de lavanda, cu o capela veche in mijloc, peste drum un lan de floarea soarelui, in departare muntii, nici tipenie, desi erau cateva case prin zona, perfect!

Bisericuta se numeste Saint Bonnet si a fost construita in secolul 12. E la 5 minute de Puygiron. Era inchisă si nici n-am gasit vreun program, asa ca nu stiu daca poate fi vizitata. Zona este de poveste! Drumul ingust serpuieste printre lanuri de lavanda, floarea soarelui si padure, se vede, din loc in loc, cate un orasel urcat pe stanci, pe traseu ne-au atras atentia cateva case frumoase, curti imense de zici ca-i camp, pana vezi placuta cu proprietee privee, se deschid in lanurile de levantica si, la umbra unui copac, vezi aruncate doua scaune si o masuta…Traseul e mai bun pentru bicicleta decat pentru masina.

 

 

Casuta din vis: Puygiron

Langa Montelimar e Paradisul. De fapt ii zice Puygiron, cu P de la Paradis, si de cum am ajuns a intrat in top cele mai frumoase locuri vazute in Franta si nu numai. Micul sat, fosta cetate medievala, e urcat pe deal si are la picioare lanuri de verde si mov. 

I-am zis casuta din vis, dar nu m-am putut decide care casa e mai frumoasa. Am vazut mai intai una mica, cu o curte verde, cu scari pe care se intindeau flori colorate, cu o masa mica in curtea la fel de mica si cocheta… Apoi mi-au fugit ochii la alta, intr-o piateta, cu o curte napadita de flori, cu o masuta pe care trona un felinar vechi si doua scaune sub un geam cu oblon colorat…Si apoi alta, cu o cutie postala care iti atragea atentia de la o posta, cu un sezlong cu vedere la toata valea care se intinde la poalele cetatii de piatra…Deci tot satul, mic, mic (casele de piatra adapostesc in jur de 500 de locuitori) e ca o casuta minunata. Si de pe „balconul” ei vezi intinderea nesfarsita de verde, mov, galben. 

Castelul construit in secolul 12 si biserica umbrita de copacul batran intregesc farmecul satucului de vis. Zici ca esti la sute de kilometri departare de agitatie, dar de fapt esti doar la 9 kilometri de Montelimar. Nu ma mai dadeam dusa! 

La 13 kilometri de Puygiron, e Le Poet Laval, satuc ce detine titlul de cel mai frumos oras din Franta. Planuiam sa ajungem acolo, dar ne-am razgandit in ultimul moment si am mers in Grignan. Si nu imi pare rau. Dar inainte de asta am trecut un pic si prin Rochefort en Valdaine.

 

Rochefort en Valdaine: daca pietrele ar putea vorbi…

Drumul spre Grignan nu-i simplu cand peste tot exista „obstacole”. Nici n-am iesit bine din Puygiron c-am vazut un indicator – 150 de metri, Rochefort en Valdaine, cetate medievala. Hopaaa. Mergem? Mergem! Nu erau 150 de metri, ci mai multi, castelul era o ruina, dar privelistea…

 

Castelul a fost construit in secolul 11, insa de atunci a tot fost distrus de razboaie, facut si refacut. In fiecare secol s-a mai adaugat cate ceva la el – un turn, o poarta medievala, o galerie. Si probabil ca daca pietrele ar putea vorbi am afla foarte multe de la cetatea care acum e aproape o ruina. Era deschis, exista si un shop cu chestii „medievale”, iar la etaj era o expozitie, se pare ca locatia e folosita pentru diverse evenimente. Bisericuta, Saint Blaise, dateaza din secolul 13. S-a pastrat ceva mai bine. Drumul spre castel e ingust rau, daca vin doua masini din sens invers…imposibil. N-a fost cazul, am avut noroc. E cam abrupt, deci daca te aventurezi cu bicicleta o sa mergi pe langa ea. Satul e ceva mai jos, e mic rau, ai intrat, ai iesit, si nu mi-a atras atentia in mod deosebit.

 

Grignan: la castelul marchizei de Sevigne 

” Je pense sans cesse à Grignan, à vous tous, à vos terrasses, à votre belle et triomphante vue. „ (Madame de Sévigné)

La jumatate de ora de Montelimar e Grignan. Cele doua orase au ceva in comun – Adhémar-ii. Cei care au construit castelul din Montelimar au fost stapani si pe palatul de la Grignan si au facut din el una dintre cele mai luxoase resedinte din secolul 17. Insa fosta fortareata medievala nu e celebra datorita familei Adhemar, ci gratie soacrei domnului François de Castellane Adhémar, comte de Grignan. Contele s-a casatorit cu fiica doamnei de Sevigne cea catre care se vor indrepta, ani in sir, celebrele scrisori. Se pare ca expeditorul stia ca scrisorile sale merg din mana in mana, sunt citite la petreceri sau in fata unui semineu intr-o seara linistita, si chiar sunt copiate si date mai departe. Asa ca, fara sa stie, marchiza era inca de pe vremea cand traia un adevarat autor care atunci cand isi punea gandurile pe hartie, nu se adresa doar fiicei ei, ci unui public mai larg. Abia in 1726 scrisorile au fost adunate si publicate, poate le cumpar, desi nu e chiar genul meu de lectura.

Dar sa revenim la castelul care domina tot oraselul. E grandios si se pare ca nici interiorul nu e mai prejos. Mi-e si rusine sa va zic ca iar am ajuns cand nu trebuie, castelul se inchide la 6, noi am ajuns la 6 fara un pic la porta lui. Eu va tot zic voua- atentie la pauza, atentie la program, dar mie nu-mi intra-n cap. Adevarul e ca atunci cand incep sa ma plimb de colo colo uit cat e ceasul. Si in Provence timpul curge altfel… Asta ca sa nu spun ca-s o gura casca si, daca ar fi dupa mine, as ramane amanet pe undeva pe traseu.

Oraselul e tare simpatic, e destul de maricel, dar poate fi vazut in cateva ore, daca sunteti in trecere, cum am fost noi. Castelul nu e foarte departe de centre ville, 10 minute de plimbare printre casele vechi, si de sus privelistea e intr-adevar frumoasa, madame de Sevigne avea dreptate.

Dromul provensal, situat intre Alpi si Vaucluse, e la mai putin de doua ore de Marsilia si Lyon (cu masina) si la trei ore de Paris, e tren TGV catre Montelimar.