Dacă ajungem vreodată la Hamburg ar fi indicat să dăm o fugă și la Lübeck. Ne explică Ina de ce. 

 

La întoarcere planificaserăm două vizite scurte: Lübeck și Kiel. Am trecut prin ambele, foarte-foarte diferite. De Kiel nu povestesc, nu am avut chimie bună cu el. O fi fost din cauza orașului (eu așa susțin, industrialo-boring), o fi fost din cauza oboselii și a predispoziției mele de sfârșit de weekend (se poate, dar nu bag mâna în foc), nu știu. Bine că am stat mai mult in Lübeck, care e o bijuterie medievală. Am ajuns duminică dimineața și eram singuri pe stradă. Un singur loc am găsit deschis, Snack Factory îi zice, unde am mâncat chestii de patiserie și am băut o mult dorită cafea – primeau doar cash acolo, nu știu de ce, noroc că aveam ceva mărunți la noi.

 

lubeck

 

Cât am mai umblat pe străzile pietruite, ornate cu case de cărămidă roșie, s-a trezit și Lübeck la viață, s-au umplut piațetele de turiști. Ne-a părut rău că nu am putut sta mai mult, ca să nu mai zic că am intrat în prima biserică deschisă pentru vizitare (unele aveau plăcuță că se oficiază și deci mai faceți pași), și am uitat să mai ieșim de acolo. E vorba despre St. Mary, o biserică în stil gotic din (ghici?) cărămidă roșie, bine descrisă în pliant, drept, citez: ”this mother of Gothic brick churches”.

Din afară nu o puteam deosebi cu prea mult succes de vecinele ei, dar înăuntru… Foarte înaltă, lungă și împărțită pe trei culoare de multe arcade care sprijină tavanul, arcuit și el, și pictat tot-tot cu motive florale, St. Mary mi s-a părut atât de frumoasă, încât am zis că și dacă doar asta vedem acum în Lübeck și după aia plecăm, n-o să-mi pară rău. Tot sucindu-mi gâtul ca să pot vedea picturile de pe tavan, am scăpat până la urmă ochelarii de soare pe jos, și după ce că s-au spart, au mai făcut și un zgomot cu ecou, de m-am uitat numai în podea vreo 2 minute, nu cumva să întâlnesc vreo privire cu reproș. Dar îmi trecu rușinea repede, și iar cu capul pe spate.

 

6.JPG mary1.jpg mary6.JPG mary7.jpg

 

Mi-au plăcut mult și culorile pastelate, și modelele care deși erau diferite, respectau un joc în spațiu de parcă ar fi fost aranjate într-un caleidoscop. Vorbesc iar despre tavan. Ca și St. Nikolai din Hamburg, imensitatea asta a fost bombardată în cel de-al doilea Război Mondial, dar la câțiva ani după – doar 5! – a fost reconstruită. Clopotul e cel căzut atunci, în 1942, și e păstrat în biserică, într-un colț.

 

mary.ruins1.JPG mary.ruins2.JPG

 

În alt colț, am găsit expusă parte din mobilierul original, ceva mai amuzantă, de data asta.

 

mary.funny.detail.JPG ina1.JPG

 

Cu greu și trasă de mânecă am ieșit din nou afară. Doi sau trei euro intrarea, uitai să spun. În orășelul ăsta destul de mic, sunt atât de multe biserici de proporții gargantuești, de se calcă una pe alta pe picioare, mai toate cu turle ascuțite și roșcovane, încât nu m-am putut abține să nu mă întreb, cum așa? My better (informed) half mi-a răspuns că cei din Liga Hanseatică sunt responsabili cu arhitectura asta grandioasă, îngrămădită pe puțini kilometri pătrați, era pe atunci o chestie de statut. Adică un fel de multinațională medievală, cu monopol pe comerț în Europa de Nord, și cu main office în Lübeck, a construit mult și bine, să știe lumea despre ce e vorba.

Tot într-o clădire de asta de poveste se află și muzeul Buddenbrook, Buddenbrookhaus, care respectă întocmai detaliile din romanul lui Thomas Mann. Gazda noastră din Hamburg a zis că trebuie neapărat să mergem, dar nu am mai ajuns. Am mai umblat puțin pe străzile cochete și am fost nevoiți să încheiem weekendul lung, care a trecut foarte repede.

 

1.jpg 3.jpg 4.jpg

 

Lubeck e la cel mult o oră de Hamburg, cu mașina, există și tren/autobuz. Mai multe informații despre Lubeck și împrejurimi pe site-ul oficiului de turism și aici.