Am planuit si eu la un moment dat o scurta vacanta pe acolo, dar am ramas la stadiul de … I wish. Noroc cu Bianca, si ca a fost si ca s-a indurat sa scrie. Deci…Dublin: 

dublin

Dublinul a început ca o „pată pe chelie” şi s-a terminat cu un gust nedefinit şi surprinzător. Toate site-urile de orientare turistică pun pe primul plan latura culturală/istorică a capitalei Irlandei şi încep să enumere puncte de pe harta Dublinului care au marcat istoria de care irlandezii, am observat, sunt foarte mândri. Însă mie mi-a rămas în minte (şi pe vârful limbii) gustul cremos de Guiness pe care nu cred să-l mai întâlnesc în altă parte decât în fabrica lor.

Ca să consumi economic timpul acordat Dublinului trebuie să îţi faci o listă cu obiectivele cu plată pe care vrei să le vizitezi. La majoritatea poţi să intri cu Dublin Pass-ul (35 euro pentru o zi) şi dacă eşti iute de picior reuşeşti într-o zi să vezi tot ce ai de văzut. 

Castelul din Dublin este folosit şi astăzi pentru banchete şi alte evenimente festive (cum e învestirea oficială a preşedintelui). Anul trecut regina Elisabeta a fost în vizită. Au fost refăcute zidurile vechi de pe vremea vikingilor, care împrejmuiau castelul, şi chiar se poate vizita un turn unde se vede şi o scară de acces dinspre râul Liffey.

Una dintre cele două cele mai celebre catedrale este Christ Church Cathedral. În cripta catedralei poţi vedea celebrii „pisica şi şoarecele” mumificaţi, găsiţi într-un tub de orgă. Lângă Christ Church Cathedral, în stânga, se află Dublinia, un muzeu simpatic şi interactiv care povesteşte istoria Dublinului din perioada vikingă şi medievală. Cel mai amuzant exponat mi s-a părut un nene aflat la toaletă, acompaniat auditiv de zgomote specifice.

A doua cea mai celebră catedrală este St. Patrick’s Cathedral, care găzduieşte The Door of Reconciliation, uşa prin care contele de Kildare a întins mâna pentru a se împăca cu rivalul său, riscând să îi fie tăiată.

 
 
 
 

 

Tot cu Dublin Pass poţi să vizitezi fabrica de bere Guiness şi vechea distilerie Jameson. La Guiness primeşti în barul de la ultimul etaj al muzeului un pahar de bere şi, bonus, vezi oraşul de la înălţime. La Jameson la fel – un pahar mic de whisky – şi poate ai noroc să fii ales printre cei şase voluntari care degustă mai multe tipuri de whisky. În apropiere de Guiness e şi închisoarea Kilmainham Gaol, cunoscută ca locul în care şi-au pierdut viaţa numeroşi luptători pentru independenţa Irlandei.

Cam asta am reuşti să vizitez cu Dublin Pass-ul. A rămas restanţă din cauza lipsei timpului The Famine Ship Museum, care prezintă povestea irlandezilor care au încercat să emigreze în timpul foametei din 1845-1849.

 

Ce vezi gratis la Dublin?

1.Parcurile. Verzi, pline de flori de toate culorile, frumos şi cu gust amenajate, pline de bănci, de iarbă parcă tunsă ieri. Phoenix Park e cel mai mare dintre ele şi tot acolo se află şi Grădina Zoologică.

2.Uşile în culori de toate felurile. Cel mai mult mi-au plăcut cele galbene şi mov. Se spune că obieciul vopsirii în culori diferite a uşilor a început după ce doi bărbaţi, venind ameţiţi acasă, au încurcat uşile şi atunci s-au hotărât să le coloreze diferit pentru a le putea recunoaşte.

3.Muzeul Naţional al Irlandei se vizitează gratis. Cuprinde Muzeul Naţional de Istorie Naturală, pe trei etaje, din care doar parterul şi etajul întâi se puteau vizita. Uriaş, bogat, superb şi Collins Barracks, un complex de cazărmi cu multe filmuleţe, interactiv şi prietenos.

4.The Dublin Spire, o ţepuşă în mijlocul bulevardului principal, care pe mine nu m-a impresionat deloc.

5.Cheiurile şi podurile.

În împrejurimile Dublinului, de-a lungul mării, sunt câteva localităţi prin care trece DART-ul (trenuleţ-metroul lor). Poţi să cobori în Dun Laoghaurei, Bray, Greystone şi să te plimbi pe malul mării. Noi am ales să mergem în Bray.

Transportul e scump, spun localnicii, şi complicat, spun eu. O dată, pentru că staţiile sunt pe cealaltă parte decât ne-am aştepta noi, europenii care circulă pe stânga, şi încă o dată pentru că pe o stradă pot fi mai multe staţii, în fiecare oprind alte autobuze, aşa că trebuie să cauţi Bus stop-ul pentru autobuzul tău.

În final, am stat patru zile, dar puteam să stăm două zile pentru Dublin şi încă una pentru împrejurimi. Oraşul e mic şi poţi să-l faci la pas uşor. Cu ocazia asta descoperi şi că irlandezii sunt prietenoşi şi se opresc să te întrebe dacă te-ai pierdut dacă te văd uitându-te cruciş la hartă. J