Nici nu mai știu când am fost prima oară la Florența, să tot fie vreo 7 ani, dacă n-or fi mai mulți, mi-aduc însă aminte de o pizza la felie bună de tot, de o coadă cât o zi de post la Uffizi, de panorama de la cafenea, de grădinile Boboli, superbe!, și de Dom, evident, minunat! Ne-am întors în decembrie 2016 și dacă acum mulți ani am mai vizitat una alta, era cald și eram și eu mai dornică de intrat în muzee, palate, acum prefer să bat străzile la picior și să găsesc locuri de unde întreg orașul mi se așterne la picioare. 

Mi-am făcut listă cu 3 trasee, șoc și groază! (că eu și listele…baba și mitraliera), de data asta n-am uitat-o acasă, nici la hotel, ba chiar aveam de gând să mă țin de ea, dar vremea s-a pus de-a curmezișul, big time. În prima zi am înghețat de frig, a doua zi a plouat non-stop, abia a treia zi ne-a răsfățat cu soare și 17 grade (în decembrie!), doar că fix atunci am plecat, măcar am avut avion seara, deci tot ne-am putut bucura de ziua faină măcar un pic. Dar, pe principiul Londra – dacă stai după vreme, nu mai faci nimic ever – ne-am luat o pelerină și o umbrelă și-am plecat să colindăm.  

Florența (de) la înălțime

1. Piazzale Michelangelo

Dacă vrei să vezi Florența în toată splendoarea fără să scoți un ban din buzunar, mergi în Piazzale Michelangelo. E peste apă, în Oltrarno, la vreo 30-40 de minute de mers lejer de centru. Si cartierul e foarte simpatic, mie mi-a plăcut mult, și era aproape pustiu. Poți ocoli scările care scot sufletul din turiștii comozi, noi le-am fentat pentru că am urmat indicatoarele spre Giardino delle rose și apoi am urcat spre piață.


2. San Miniato al Monte, biserica și cimitirul

Vrei să te uiți la oraș și mai de sus? De la piața Michelangelo urcă spre San Miniato al Monte. Biserica poate fi vizitată gratuit și te poți plimba în voie prin cimitir, era un nene la intrare, dar nu ne-a întrebat nimic. Mi-a adus aminte de Menton, și aici, ca și acolo, veșnicia are locuri în față. 

3. Grădina cu trandafiri

Am dat de ea din întâmplare, în drum spre piața Michelangelo. Se vede fain orașul și de acolo, cred că primăvara și vara e de vis.  

4. Grădina cu iriși

Rămânem la grădini și la Florența văzută de sus, gratis. Grădina cu iriși e tot prin zonă (în apropiere de biserică) și e deschisă doar primăvara. 

5. Parcul Le Cascine

E la vreo 40-50 de minute de Dom, de mers lejer, de-a lungul râului Arno. La fel, m-as duce vara, să scap de aglomerația din centru în cele 160 de hectare. Și parcă decât să merg ghemuit în șir indian prin cupola Domului, mai bine urc dealul din Le Cascine. 

6. Giardino dell’Orticultura

N-am găsit foarte multe detalii, ceea ce înseamnă că locul nu-i foarte vizitat, poate și pentru că e destul de departe de centru, dar înțeleg că se vede fain orașul și intrarea e liberă.  

7. Fiesole 

Fiesole stă cocoțat pe deal și se uită de sus la Florența, de la vreo 300 de metri. Aș fi vrut să merg, dar vremea fu cum fu, data viitoare sigur nu-l ratez. E la aproximativ 8 kilometri de Florența, cam o oră jumătate îmi dădea mie google maps-ul, că voiam să merg pe jos. Sau poți lua autobuzul, din piazza San Marco, înțeleg că face maximum jumătate de oră, biletul costă 1,2 euro și poate fi cumpărat de la chioșcul de ziare sau de la bar. 

8. Campanile sau turnul lui Giotto 

Că doar nu credeai c-am uitat de turnurile Florenței, n-am uitat, doar că pe acolo trebuie să scoți banii. Campanile are aproape 85 de metri, deci cred că priveliștea e wow, sigur merită să urci cele peste 400 de trepte – zise ea, care data trecută n-a urcat că era rândul cât China, iar tura asta n-a fost…de lene. Nu-i nimic, trebuie să ai motive să revii.

9. Domul lui Brunelleschi

Asta apropo de câte motive de revenit am, dar și pentru că ambele, domul și Campanile, pot fi vizitate cu același bilet – un museum pass valabil 48 de ore de la prima scanare, 15 euro. Atenție, pentru dom e obligatoriu să te programezi în avans. Mă refer la turn, catedrala poate fi vizitată gratuit, ceea ce mi s-a părut foarte tare. Bine, nu știu câți ar plăti bilet căci interiorul e total diferit de exteriorul de senzație, excepție face cupola, care arată într-un mare fel.

10. Turnul Arnolfo – de la Palazzo Vecchio. Poți urca doar în turn, în schimbul a 10 euro, sau poți vizita și palatul, 14 euro pentru ambele. 

11. Turnul San Niccolo – e în drum spre Piazzale Michelangelo numai că e deschis doar vara. 4 euro costă biletul. E bine să verifici înainte, unele turnuri se închid dacă plouă, iarna au program scurt, mie mi s-a părut util site-ul ăsta – visit Florence.

12 + 13. Galeria Uffizi și/sau biblioteca Oblate

Țin minte de data trecută că și de la cafeneaua de la Uffizi se vede fain, din păcate nu poți urca doar să bei o cafea, trebuie să cumperi bilet pentru galerie. O cafenea cu mai puține fițe, și cu o vedere ceva mai modestă, dar accesibilă oricui, e cea de la Biblioteca delle Oblate, o fostă mânăstire. 

14. Grădinile Boboli 

Mi-au plăcut la nebunie, deși am murit de foame și de sete. Era foarte cald, grădinile sunt destul de mari, plus c-am vizitat și Palatul Pitti, și n-am găsit niciun loc de unde să cumpărăm o apă sau ceva de mâncare. Am stat atunci mai bine de jumătate de zi pe acolo, și n-am vizitat tot, e imens domeniul. Biletul pentru grădini (Boboli și Bardini) și câteva muzee din palatul Pitti costă 7 euro (pentru palat mai bine verifici site-ul, depinde de ce galerii/muzee/apartamente vrei să vizitezi). 

15. Grădinile Bardini 

Au o terasă care îți pune la picioare o bucată bună de Florența și pot fi vizitate cu același bilet cu care ai intrat la Boboli. 

Acest articol a fost publicat inițial în iulie 2011, pentru că în decembrie 2016 am revenit la Florența, am mai modificat pe ici pe colo. N-am mai găsit pizzeria aia unde acum 7 (?) ani am mâncat o pizza genială, dar am descoperit niște paste super bune la o tavernă în piața Santo Spirito, înțeleg că pe acolo, peste apă, restaurantele nu-s atât de turistice, la fel și prețurile, ne-a povestit băiatul de la hotel. Și spre piața San Marco am dat de niște locuri drăguțe, deloc aglomerate și cu prețuri bune, sunt și vreo 4 restaurante vegetariene prin zonă, și se pare că și zona de lângă Sinagogă e recomandată dacă vrei restaurante cu mâncare și prețuri pentru localnici.   

Florența are aeroport, dar de la noi erau scumpre zborurile așa că am aterizat la Pisa. N-au legat încă gara de aeroport (lucrează cu drag și spor, trebuiau să termine în 2016) așa că de la aeroport la gară, și invers, trebuie să iei autobuzul, PisaMover – am făcut 5 minute, biletul costă 1,3 euro. Trenul Pisa-Florența costă 8,4 euro/persoană și face o oră și un pic. Sunt și autobuze care leagă Florența de aeroportul din Pisa, Terravision și Autostradale – 5/7,5 euro.

Lucca e la o oră jumătate de Florența, cu trenul, și dacă ai mai multe zile la dispoziție, nu-l rata, e super simpatic. 15 euro am dat pe 2 bilete (one way). Data trecută am dat o fugă și la Siena (e la o oră jumătate, maximum două, cu trenul sau autobuzul), la Viareggio, perfect pentru plajă (aproximativ o oră jumatate de Florenta), la Cinque Terre si Porto Venere

Despre Florența iarna am povestit aici