Până la Dumezeu te mănâncă sfinții, zice o vorbă din popor. La Assisi, până la sfinți te mănâncă turiștii.

 

Totul în orașul ăla mic se învârte în jurul sfântului Francesco. E unul dintre cele mai importante locuri de pelerinaj din Italia, așadar probabil e mereu plin de oameni, pelerini sau turiști, de mașini, autocare (sunt sute de parcări, cele mai multe cu plată). Cred că toată lumea a auzit de Assisi și oricine ajunge prin Umbria trece pe acolo. Dar, deși are o catedrala superbă, biserici vechi, un castel medieval, un templu roman, câteva palate și muzee, străduțe pietruite, case cu flori, am ajuns la concluzia că există locuri mult mai frumoase în Umbria aia. Poate pentru că era atât de plin de lume încât nu-mi ardea să intru nicăieri, străzile erau ticsite de oameni. De catedrală nu mai zic, era super aglomerat. La mormântul sfântului se stătea la coadă, n-apucai să intri că trebuia să ieși…m-am lipsit. Plus că iar m-am trezit că n-am față de lăcaș sfânt, mai bine zis umeri și picioare. O să creadă lumea că umblu dezmățată, nu umblu, dar era extrem de cald, aveam o rochiță, am împrumutat un fel de eșarfă de la intrare, să-mi acopăr umerii păcătoși.

Cred că și de aia nu ne-a priit Assisi, era prea cald, deja mi se luase de toate de la parcare până la Rocca Maggiore și apoi spre centru. Deși, sinceră să fiu, și dacă nu aș fi auzit de el în veci, tot m-aș fi dus, e cam irezistibil, cocoțat pe deal, și-l și vedeam în fiecare dimineață și seară (pensiunea era lângă Assisi). Și e chiar simpatic, numai că, repet, e prea aglomerat. Catedralele or fi fost ele gândite cât să încapă toți credincioșii, dar orașul e mic, nu-i făcut pentru miile de oameni ce calcă zilnic pe acolo. Se pare că are în jur de 5 milioane de vizitatori anual. Și vreo 3 000 de locuitori.

IMG_9044

IMG_9027

IMG_9045

IMG_9056

IMG_9067

IMG_9028

Basilica San Francesco, și toate siturile franciscane din zonă, au fost incluse în patrimoniul Unesco. În Biserică se intră gratis, apropo. Noi n-am făcut prea mulți purici prin Assisi, dar am ținut morțiș să urcăm spre Rocca Maggiore. Se vede fain de sus. Fostul castel găzduiește muzeul din Assisi. 5,5 euro intrarea. E și un bilet combinat, rocca, forul roman, pinacoteca, 8 euro. N-am intrat, scria că nu e indicat dacă ai rău de înălțime sau claustrofobie. Nu cred că-i chiar așa, oricum am zis pas, mă cam făcuse KO dealul ăla.

În drum spre Assisi e Santa Maria degli Angeli, un orășel cu nici 7 000 de locuitori, dar cu o biserică ce se pare că ocupă locul 7 pe lista celor mai mari lăcașe creștine din lume. E deschisă zilnic până la 19.30, cu pauză de la 13 la 14.30, din iulie până în octombrie e deschisă până la 22.30 ( noi am ajuns la ușa ei fix la închidere).

 

Lavandă de Italia

Lanul de lângă Assisi se poate vizita doar două weekend-uri pe an și fix atunci ne-am nimerit acolo, fără să ne propunem. Nici nu mai știu cum am aflat de sărbătoarea lavandei, căutam ceva despre Assisi și hopa festa della lavanda! Vă dați seama că nu puteam rata așa ceva, nu atât pentru sărbătoare, care mă lăsa rece și în Franța, darămite în Italia, cât pentru flori, că unde e sărbătoarea lavandei tre să fie și un lan mic. 

M-am uitat eu pe hartă, nu prea mi-am dat seama unde-i, am întrebat la pensiune, habar n-aveau, dar ei s-au lămurit imediat cu google maps, știa toată pensiunea de sărbătoarea lavandei. A trebuit să zici tu la toată lumea, poate nu găsesc parcare! Noi ca la francezi, sigur e omor. Nu a fost. Au amenajat o ditamai parcarea în lanul de porumb, la târg era cam gol, doar prin lan bântuiau niște fotografi de ocazie, câțiva fluturi și multe albine.

Cum e lavanda de Italia? Păi nu se poate compara cu cea de Franța, dar mie tot mi-a plăcut. Câmpul de lângă Assisi e destul de mic, mai puțină lavandă, mai multă lavandină și alte soiuri derivate, plus alte plante aromatice. Probabil că francezii de Sud ar fi râs dacă ar fi văzut lanul impur și mic, dar eu chiar m-am bucurat.

lav1_

IMG_89

IMG_8975

IMG_8955

IMG_895

E afacere privată, nu se poate vizita tot timpul, e spațiu închis din câte înțeleg, dar dacă aveți norocul să fiți prin Umbria la final de iunie …Lavanda e sărbătorită pe 20-21 și 27-28 iunie. Il Lavandeto di Assisi îi zice, e la câteva minute de Assisi, la Castelnuovo di Assisi (gps sau întrebați, că nu e chiar la vedere, treceți de Santa Maria degli Angeli). De la Perugia faceți cam jumătate de oră cu mașina.

 

Cum ajungi la Assisi. Aeroportul San Francesco d Assisi e la cel mult jumătate de oră de oraș, cu mașina. Noi am închiriat mașină din aeroport, sunt vreo 4 companii (le găsiți pe site-ul aeroportului). De nu, e un autobuz ce leagă aeroportul de Assisi (program aici), biletele se vând la barul din aeroport sau la șofer, la șofer costă 3 euro, la bar 2,30.

Ce vezi lângă Assisi. Spello și Foligno sunt la 15 minute de Assisi, Perugia și Trevi la cel mult jumătate de oră, Spoleto și Terni la aproximativ o oră. Până la Florența sunt vreo 3 ore. Orvieto e la 3 ore distanță, sau chiar 4. Toate, cu trenul. Detalii pe trenitalia. Tot lângă Assisi e și muntele Subasio, nu e el foarte înalt dar cu siguranță nu-i de lepădat dacă stați mai mult prin zonă. Assisi e legat de mai toate orașele din Umbria, și nu numai, de tren sau autobuz, găsiți aici mai multe detalii despre transport dacă aveți în plan o vacanță pe acolo (că tot e aproape de aeroport și sunt zboruri din București).