Imaginează-ți un sat mic, mic, cocoțat pe munte, în mijlocul unei câmpii uriașe, plină de flori colorate în galben, mov, roșu, albastru,  înconjurată de piscuri albe și verzi. Vălătuci de nori se joacă printre vârfurile de munți, cai maro pasc pe câmpia verde aprins, râuri de flori se întînd în zare, munții, parcă pictați de un artist pasionat de verde, par niște saltele pufoase. Hai că nu te mai chinui, pun poze, deși în poze se mai pierd lucruri și uneori nu fac dreptate originalului.

IMG_9188 IMG_9217IMG_9081IMG_9159IMG_9098

Castelluccio e un satuc cu nici 200 de locuitori, urcat la peste 1 400 de metri, în mijlocul Apeninilor, în Umbria. E la vreo jumătate de oră de Norcia de aceea i se mai spune și Castelluccio di Norcia. E cunoscut mai ales pentru la fioritura, pe românește înflorirea, căci în fiecare vară florile de pe platoul imens se deschid și formează râuri-râuri colorate.

Când mi-a povestit Maria, pe numele ei de scenă Lady in Green, despre locul ăsta, după ce am înnebunit o lume cu lanurile de lavandă, am zis că trebuie să ajung acolo. M-am tot uitat la poze până am zis ia să văd, domle, cât o fi biletul de avion. Și nu era scump deloc, deși cam peste mână, dar nu conta, trebuia să văd cu ochii mei minunea.

 

Drumul spre Castelluccio, dinspre Norcia, mi-a adus aminte de Verdon, deși trebuie să recunosc că nu mi-a stat inima-n loc ca prin canionul francezilor, dar e destul de îngust, șerpuiește printre munți și văi și e cam aglomerat, trebuie să fii foarte atent. La plecare am coborât pe partea cealaltă, spre Visso, e mult mai potolit, dar la fel e și priveliștea.

Unde mă mai duci? (asta era domnul meu sătul de miorlăieli de genul da hai și acolo, vai ce frumos, oprește și aici, mamă, cum arată, hai și noi, trage pe dreapta să fac o poză etc șamd). Ne apropiem de munți, se deschide valea … Oau! Parcă-s înveliți în catifea!, eu de colo, și zău că așa păreau. Serios că ți se taie respirația când vezi valea dintre munți. Căci Castelluccio e mai mult decât înfloritura de mai-iunie-iulie, e un loc senzațional, e de dus acolo în orice anotimp, pentru munții de poveste.

IMG_9083IMG_9187 IMG_9138

Pfii, ce mă enervezi!, el de colo. De ce? Că n-am venit aici din prima, data viitoare aici ne cazăm, vreau să urc pe munte, să mă trezesc dimineața cu ochii în valea asta, să trag în piept aer curat (și chiar am căutat pensiuni, există).

Lanurile de flori de langa Castelluccio sunt geniale, deși nu-s cine știe ce flori rare, ci maci, mușețel, trifoi, rapiță, albăstrele, garofițe, salvie, linte, lavandină, mult mai frumoase decât orice trandafir sau orhidee, dacă mă întrebi pe mine. Covorul de flori nu arată la fel în fiecare an pentru că semințele și zonele se schimbă, da, cineva plantează minunea, nu se naște din neant, și e greu de spus când să te duci la Castelluccio, căci și florile alea se deschid pe rând, în funcție de soare, ploaie etc. Se pare că încep să înflorească pe la sfârșit de mai și țin până pe la final de iulie.

Există și o cameră care scanează zona și chipurile îți arată dacă e de mers ori ba, dacă au înflorit câmpurile, mie-mi arăta lan verde și nițel galben, și o ceață de numa numa, și cînd am ajuns acolo ai văzut ce-am găsit.  Am urcat și în sat, un loc simplu, mic, cu un centru plin de magazinașe, nici n-are nevoie de mai mult, e de ajuns că stă în mijlocul platoului dintre Apenini, în Parco dei Monti Sibillini.

IMG_9180IMG_9123

Cum ajungi la Castelluccio di Norcia –  Noi am aterizat la Perugia, e la aproximativ două ore jumătate de Castelluccio, mergi prin Norcia, priveliștea face toți banii (prin Norcia am trecut razant, dar pare foarte fain, e de dus, next time). Parcă un pic mai aproape, nu mult, e aeroportul din Ancona. Fiumicino și Ciampino (Roma) sunt la 3 ore. Da, cu mașina căci altă soluție nu prea văd, pare cea mai comodă și cea mai indicată. Există și niște autobuze, nu le-am folosit, verifică aici – liniile urbane și extraurbane. Sau aici, trenuri și autobuze. Am văzut că sunt autobuze Spoletto – Norcia. Am găsit și aici niște linii locale, de la Norcia la Castellucio.

Nu parca aiurea, un elicopter survola zona și un fel de poliție a parcurilor lua numerele celor care intraseră pe câmp, și bine făcea, că unii sunt în stare să meargă cu mașina până-n vârf de munte.

Castelluccio mai e cunoscut și pentru supa de linte, pentru prosciutto și pentru trufele negre. Supă de linte n-am gustat (vindeau linte și fasole la toate tarabele din centru), dar am înfulecat un panini cu prosciutto și pecorino romano și am cumpărat câteva trufe (le-am și folosit între timp, nu pe toate, le-am pus la macerat în ulei de măsline).

 

Dacă ai în plan o vacanță în Umbria, nu rata Castelluccio, mai ales vara. Și eu n-aș rata nici Spoleto sau Cascada de marmură, de lângă Terni.

PS: Ce mai poți face în Parco dei Monti Sibillini.