Am aterizat în Catania cu planuri mari. Am luat harta Siciliei la puricat și amicii italieni la întrebari, așa că aveam o listă cu sate, orășele, plaje, rezervații, plus că eram pornită să urc pe Etna la picior. 120 de euro pentru două persoane?! No way, Jose! Vorba soțului, de banii ăia mănânc canoli până pocnesc! Planurile mele s-au spulberat instant, căci tot timpul cât am stat în partea aia de hartă, a plouat, ploaie serioasă, cu bulbuci și grade puține, nu de aia de vară, plus că ne-au schimbat zborul și în loc să ajungem dimineața devreme, am ajuns seara, ne-au păpat o zi de vacanță. 

Am împărțit insula în 3 regiuni, cum au făcut arabii când au fost șefi peste Sicilia, împărțeala lor s-a păstrat până în zilele noastre, așa că în acest articol o să scriu despre Val Demone sau Val di Demona, bucata verde, las harta, să vedeți exact despre ce vorbesc.  

sursa: Centro Culturale Gli Scritti/gliscritti.it

Etna e regină de necontestat în zona aia (sau rege? whatever), așa că o să încep cu ea (el?!). Sunt două căi de acces, una prin Sud, la Rifugio Sapienza, cea mai folosită, una prin Nord, la Piano Provenzana. Ne-am cazat în Linguaglossa, un sat mic și liniștit, după prima zi deja ne salutam cu oamenii pe stradă, ne știa toată lumea. Piano Provenzana era la vreo 30 de minute de noi, așa că ne-am pornit într-o după amiază spre refugiu, măcar să admirăm traseul din mașină, până la 1800 de metri altitudine. O singură cabană era deschisă, ne-am oprit la o cafea și din vorbă-n vorbă, băiatul care lucra acolo, era din Linguaglossa, evident, ne zice că decât să dați un car de bani să urcați prin Sud, sau să mergeți 3-4 ore, mai bine urcați pe aici, într-o oră ajungeți la vulcanul care a erupt acum câțiva ani. Aveam papucii de trekking în picioare, încă era lumină afară, why not? 

Dacă auzi o huruială, o iei la vale, nu mai stai pe gânduri!, ne hlizeam, dar nu era râsul nostru, că totul părea foarte proaspăt, parcă a erupt ieri. Ne povestea tipul de la cabană că în 2012 ăsta a fost semnul că e groasă treaba, un zgomot din adâncuri, apoi s-a mișcat pământul și au șters-o toți de acolo. Prin unele locuri valurile de lavă păreau proaspete (or fi fost din 2017?, că a erupt și atunci), câțiva copaci arși încă mai stăteau în picioare, ne-am plimbat un pic pe marginea craterului. O senzație de aia de uimire, dar și teamă, definiția sublimului, dacă mai țin eu bine minte cursurile de estetică. Am mers vreo oră jumate și apoi am făcut cale întoarsă, că ne prindea noaptea pe acolo. Pustiu, la urcat nu ne-am întâlnit cu nimeni, la coborât ne-am intersectat cu un grup, dar erau urme de bocanci peste tot, semn că au mai fost unii pe acolo. 

Planul de acasă era să ajungem foarte devreme la Rifugio Sapienza, căci la 10 sosește primul autobuz din Catania și se aglomerează, să parcăm (sunt parcări cu plată, dar am găsit și gratis) și s-o luăm la picior spre cota 2.900. Doar până acolo ai voie fără ghid. Ne-am dus oricum, dar după ce cu o seară înainte urcasem prin Nord, am zis că nu mă mai țin picioarele și pentru Sud, plus că era frig cu draci! Dar se poate, au urcat prietenii noștri – cam o oră, de jos până la locul unde te lasă telecabina, și încă o oră și ceva până la parcarea jeepurilor. De acolo până în vârf ar mai fi 40 de minute. Dacă nu te ține, iei telecabina, 30 de euro de persoană/dus-întors, și apoi la picior, sau urci într-un jeep, și apoi pe jos, cu ghid, până în vârf. 60 de euro de persoană te ajunge toată distracția. Există și posibilitatea să urci cu telecabina și să cobori pe jos, am întrebat la ghișeu, cer 24 de euro, 15 pentru telecabină și 9 pentru ghid (insistă că e obligatoriu, chiar dacă nu vrei să urci până la vârf). Nu uita de haine groase și încălțăminte potrivită, nu teniși, adidași, poți închiria de la refugiu, 8 euro au dat prietenii noștri pe papuci de trekking și șosete groase.    

E plin de rute de hiking, trekking și de sate vechi prin jurul Etnei, timp să ai. La o aruncătură de băț e Parco Naturale dei Nebrodi, mai sunt două rezervații naturale mai sus de Etna, Bosco di Malabotta și Riserva Naturale Orientata Fiumedinisi e Monte Scuderi, pare zona ideală pentru amatorii de drumeții. Un pic mai sus de Etna e Alcantara

Îmi place numele, cântat parcă, tot arabii sunt responsabili, și mi-a plăcut și canionul, deși era plin de omuleți. Noh, ce-i frumos place la toată lumea. Și aici sunt două posibilități, fie intri pe la intarea principală și plătești 12 euro pe bilet (cobori cu liftul până la canion și probabil că ai incluse în preț și intrarea la grădina botanică, accesul pe traseele de sus), sau te duci după parcarea mare (care e gratuită), la intrarea publică, și dai 1,5 euro, dar cobori, și inevitabil la plecare urci, vreo 200 de scări. Poți merge și pe lângă canion, dacă nu vrei să intri în parc sau să plătești bilet, noi am ajuns din întâmplare, ne-a sărit în ochi pe traseu, caută Fiume Alcantara. Atenție la lighioane, și nu mă refer la aia mică și verde pe care am prins-o n poză. 

Și dacă ajungi la Alcantara, da o fugă la Castiglione di Sicilia și Motta Camastra, două sate vechi și colorate, cocoțate pe munte, o să le vezi sigur pe traseu. Vecina Francavilla di Sicilia nu are avantajul înălțimii, dar am trecut și prin ea oricum, dacă tot eram pe acolo.  

Îți recomand și Savoca, nu pentru că acolo au filmat The Godfather, ci pentru locație (face echilibristică și el), casele vechi, foarte pitorești, deși unele abia se mai țin, pentru străduțele pietruite, pentru dealurile pline de vie, smochini, măslini, portocali, lămâi, capere, migdali… Tot Sudul de fapt mi s-a părut extrem de bogat, verde peste tot, livezi și grădini pline. 

Se pare că și vecinii – Casalvecchio SiculoForza d’AgròSant’Alessio Siculo – ar merita o vizită. 

Te-ai săturat de sate și munți? Hai în Taormina. Mărturisesc că am văzut foarte puțin din orășel, e simpatic, cochet, ceva mai îngrijit, față de alte locuri din insulă, plin de restaurante și turiști. Nu știu dacă e așa tot timpul sau am nimerit noi prost, era extrem de aglomerat, nu aveai pe unde să mergi pe stradă. Toate parcările erau pline, până și alea cu plată, dar am găsit un loc pe o străduță, la vreo 15 minute de centru.

N-am intrat la Teatrul grec pentru că se închidea în jumătate de oră, dar îți zic că era 10 euro de persoană intrarea. Daca tu ai mai mult timp la dispoziție și vrei plajă sau bălăceală, poți merge la Isola Bella (o insuliță legată de oraș, când e apa mică, înțeleg că se poate ajunge pe jos), la MazzaròMazzeo, SpisoneLetojanni, Giardini Naxos. E un funicular care leagă Taormina de Mazzaro, dacă nu ai chef de mers pe jos.

Am ajuns târziu în Taormina pentru că am căscat gura prin Castelmola. Stă cocoțat deasupra Taorminei așa că priveliștea e faină tare. Pe langă că-ți pune la picioare o bucată bună de Sicilia și un pic de Calabria, se mai laudă cu vinul de migdale, am luat o sticlă, să nu zicem că n-am încercat.

Am ajuns la Castelmola cu mașina, 1 euro/oră costa parcarea, se poate și pe jos, cică ar fi cam o oră, din Taormina.

Mi-ar fi plăcut să ajung și în Cefalu și Messina, dar când să le faci pe toate? În schimb am petrecut câteva ore prin Enna, în drum spre Scopello, mi-a atras atenția locația. Nu doar că se vede fain de sus, dar sunt și câteva clădiri frumoase prin oraș. Apropo de asta, nu doar în Enna, în toată Sicilia, am dat peste clădiri superbe, cu lacăt pe ele, unele păreau chiar renovate de curând, n-am înțeles care-i treaba. 

Enna e mai mare decât îmi imaginam eu, i-ar trebui măcar o zi, și pare să nu fie pe lista turiștilor, era liniște deplină pe străduțe, doar piața, în apropierea centrului vechi, era plină ochi. 

Se pare că și GiarreAci Castello, Acireale, Tindari și rezervația de lângă (Riserva naturale orientata Laghetti di Marinello) merită vizitate. Ne-a mai recomandat tipa din Sicilia și Grotte di Mongiove, la 10 minute de Tindari. Am sărit Catania, ca și Palermo de altfel, din două motive. În primul rând sunt atât de multe locuri de văzut pe insula aia de 9 zile nu-s suficiente, așa că a trebuit să alegem – am preferat satele și orășelele, chestie de gusturi, și-s mai mici, nu-ți  trebuie o săptămână pentru palate și muzee. Dar și pentru că n-am vrut să-mi stric feng shuiu. Bănuiam cam ce mă așteaptă în orașele mari, că doar am mai fost în Sudul Italiei, și acum chiar n-aveam chef de…să-i zicem culoare locală.

 

Va urma Nordul Siciliei, Mazara, cam jumătate de insulă, cea cu plaje, stânci scăldate de mare și vestigii de pe vremea grecilor.

PS: citește și Vacanța Siciliană, unde am scris despre cazare, mâncare și transport