Puglia, sau Apulia, este una dintre regiunile Italiei mai puțin explorate de către turiștii români, asta pentru că a început să se promoveze turistic mai târziu decât ”sora” ei mai mare – Coasta Amalfi, aflată cumva în oglindă. Situată în sud est și scăldată de două mări – Marea Adriatică, pe coasta de est, și Marea Ionică, pe coasta vestică, cu două golfuri impresionante – Manfredonia, la Adriatică, și Taranto, la Ionică, însorita regiune ce reprezintă pe hartă ”tocul” Italiei are ce oferi călătorilor care vor să descopere locuri și tradiții noi, celor care nu vor să stea într-un singur loc, la soare, cu pachete all inclusive: peisaje care îți taie respirația, șosele șerpuind pe marginea țărmului stâncos, care se termină în mare sau plaje cu nisip auriu și apă turcoaz, grădini nesfârșite cu măslini, ”masseriile” tradiționale impresionante, în care poți avea parte și de lux, și de mâncarea gătită din produsele locale, sate și orașe străvechi ce păstrează arhitectura rurală specifică zonei (case numite ”trulli”) sau cea care îmbină toate urmele lăsate de civilizațiile care au trecut pe acolo.

Iată câteva motive pentru care am ales să vizitez Puglia anul acesta, spre sfârșitul lunii mai. Un alt motiv a fost linia low cost direct până în Bari (Wizz Air) cu prețuri mai mult decât atractive, dacă rezervi vacanța din timp. Biletele, cumpărate pe la finele lunii februarie, au ajuns cam 730 de lei de cuplu.

Am aterizat la Bari, un oraș-port viu care păstrează aura de cetate, așa cum sunt construite mai toate așezările de pe coastă, cu ziduri din piatră pe malul mării ce împrejmuiesc orașul. Am ales să stăm o noapte aici, înainte de a pleca spre coastă. Am stat la Dolcirisvegli, un B&B aproape de faleză, într-o cladire din secolul al XIX-lea, ceea ce a fost ok pentru o noapte. Mâncarea a fost bună (fructe de mare, pastele lor specifice, numite ”orecchiette”, gătite cu sos de roșii și vită, vită la grătar, un vin bun și, la final, un limoncello din partea casei), am prins și un festival de muzică balcanică organizat chiar în fața prefecturii și o expoziție interesantă de amenajări exterioare.

Ca peste tot în zonă, veți găsi catedrale impresionante, gândite ca zone centrale ale orașelor-cetate, palmieri și clădiri vechi din piatră, principalul material de construcție folosit în zonă.

După o seară petrecută în Bari, am plecat la drum de dimineață, știind că mai avem de vizitat câteva localități pe drumul către vila din Castro Marina, la peste 200 de km distanță. Am închiriat mașină căci cred că e cea mai bună soluție ca să poți să vizitezi cu adevărat zona, deși au autobuze și trenuri, e mult mai simplu să ai o mașină la dispoziție ca să vizitezi cât mai multe orașe și plaje. Și e și mai ieftin dacă te miști mult. Am ales o mașină de clasă mică, de la Budget, care ne-a costat în jur de 600 de lei pentru toată săptămâna, cu tot cu asigurarile de bază incluse. Doar trebuie să aveti grijă să nu o loviti sau zgâriați, pentru că e o taxa care poate ajunge și la 2-3.000 de euro, neacoperită de asigurari, și să o aduceți înapoi curată și cu plinul făcut, altfel vi se vor reține penalități de pe card (garanția blocată pe card a fost de aproape 95 de euro).

Mare grijă cu parcările în orase, în special în cele mai mari, trebuie plătită parcarea (sunt aparate speciale de unde se ia un tichet și se plătește, costă în jur de 2 euro pe oră, cu excepția weekendului și a nopții, când e gratis). Noi nu am plătit în Locorotondo și am încasat o amendă de 42 de euro, din care am platit în jur de 28 pentru că ne-am dus în aceeași zi la poliția municipală. De asemenea, atenție la locurile marcate cu galben, acolo nu se poate parca, doar pe zonele marcate cu albastru.

 

Noi am ales să mergem spre sudul regiunii Puglia, zona numită Salento, unde aveam rezervată o vilă, însă dacă ai mai mult timp la dispoziție merită să mergi și în zona de nord, în Manfredonia, unde există un golf cu același nume și parcul natural Gargano, un castel renumit – Monte S. Angelo și localități costiere superbe, ca Vieste, Mattinata sau Peschici. Chiar și așa, cele aproape 7 zile nu au fost suficiente, iar prin multe localități am trecut în viteză. Daca ar fi să trec în revistă orașele de neratat din Puglia, în afară de cele de mai sus, lista ar fi destul de lungă, cred că e nevoie de minimum 2 săptămâni: Bari (și în apropiere Mola di Bari, Polignano a Mare și Monopoli), Altamura, Castellana Grote, Alberobello, Locorotondo, Martina Franca, Taranto, Ostuni, Brindisi, Lecce, Otranto, Gallipoli, Porto Cesareo și Porto Selvaggio, Santa Maria de Leuca (cel mai sudic punct al regiunii) și plajele din zonă, S. Cesarea Terme și Castro, unde am fost noi cazați.

 

Prima localitate vizitată a fost Alberobello, un orășel renumit pentru clădirile sale numite ”trulli”, care păstrează vechea arhitectură locală rurală, din piatră, cu acoperișul țuguiat. Merită să te plimbi o jumătate de zi pe străzile care urcă și coboară printre căsuțele trulli, albe cu acoperiș gri, din piatră, să bei cafeaua sau să mănânci într-un trullo autentic. Există și posibilitatea de cazare în acest tip de case.

Am ajuns și în Locorotondo, unde ne-am plimbat câteva ore printre clădirile dintr-o piatră aurie superbă, de unde se putea vedea întreaga vale Itria, renumită pentru ”trulli”. Apoi am trecut și prin Martina Franca. Cert e că merită să stai o noapte aici ca să ai mai mult timp.

Din păcate, deja se făcuse tarziu și a trebuit să plecăm spre Castro, așa că am lăsat Ostuni și Brindisi pentru altă vacanță. Nu a fost chiar ușor să găsim ceea ce voiam la capitolul cazare. Am fost 4 oameni, două cupluri, și am vrut să rezervăm o vilă a noastră, așa că am renunțat la clasicul booking.com, care ne oferea mai ales hoteluri scumpe, oferta nefiind foarte variată, și am apelat la airbn.com unde poți găsi tot felul de apartamente și vile, în zone și mai puțin turistice. Am închiriat o vilă superbă cu vedere la Marea Adriatica, în localitatea Castro Marina, care a fost doar a noastră, proprietarii locuiau vis-a-vis. Ei ne-au ajutat să ajungem la vila cocoțată pe stânci, ne-au arătat ce putem vizita în zonă, unde să mâncăm în oras, iar prețul a fost mai mult decât acceptabil: am dat 448 de euro pentru toată vila, o săptămână.

Castro e un orașel de coastă destul de viu, noi am prins și competiția internațională de waterski, erau restaurante cu specific mediteranean (trebuie să-ți placă peștele și fructele de mare), cele tradiționale se cheamă Pizica. Am vizitat una dintre cele două grote renumite din zonă – Grota Zinzulusa, care ar fi fost creată în jurul anului 1700, din ce ne-a povestit ghidul (biletul costa 5 euro de persoană).

În fiecare zi am colindat cu mașina orașele din zonă. Am vizitat, aproape de noi, Otranto și golful cu același nume, un oraș-cetate foarte frumos pe malul Adriaticii, cu apă turcoaz.

A urma Lecce, considerat unul dintre cele mai mari orașe din regiunea Puglia, renumit pentru clădirile sale impunatoare, din piatră, amfiteatrul roman, Domul și viața culturală intensă. În ziua următoare am vrut să vedem ce plaje sunt aproape de Castro. Am descoperit plaja stâncoasă locală, însă apa era mult prea rece, în mai, pentru baie și nici de plajă nu era prea bună vremea. Vara însă e numai bine de stat așa pe malul Adriaticii. Am vizitat și Castelul din Castro, o fortificație ale cărei ziduri adăpostesc partea de nord a orașului și locuitorii săi, dar unde poți găsi de la pensiuni și B&B până la taverne, trattoria și gelaterii.

Proprietarii de la care am închiriat vila ne-au spus că e musai să mergem pe plaja din Porto Badisco, parte dintr-un parc natural considerat arie protejată și acolo am găsit un peisaj asemanator celui de pe Coasta Amalfi, cu stânci și apă turcoaz.

Iar pe drumul de întoarcere spre Castro am descoperit și niște peisaje amețitoare de la înălțime:

Cum ziceam, la final eram cam obosiți de atâta umblat cu mașina, dar a meritat. Am ajuns și în cel mai sudic punct al regiunii Salento, cum este numit sudul Pugliei, la Santa Maria di Leuca, renumit ca loc de pelerinaj pentru catolici, vizitat chiar și de fostul papă – Pana Benedict al XVI-lea, un loc încărcat de energie și de un soare puternic.

Ziua următoare am mers pe coasta de vest, trecând de la Marea Adriatică la Marea Ionică și am decis să ne oprim să vizităm Gallipoli. Am facut un popas mic în orașul Maglie, părea măricel pe hartă, dar nu ne-a impresionat. Însă Gallipoli este un oraș frumos, în același stil cetate, cu o piață de pește proaspăt numai bună de explorat și cu o plajă, în sfârșit!, cu nisip auriu. Am concluzionat că merită ales ca destinație de relaxare la mare și la soare, pentru câteva zile.

Insă cea mai frumoasă plajă din Puglia a fost Marina di Pescoluse, numită și Maldivele regiunii Salento, cu nisip fin auriu și o apă turcoaz asemănătoare celei din insulele grecești. Însă și vântul era pe măsură, așa că aveau și facilități pentru wind surferi. Merită văzute în zonă toate plajele, cele din Porto Cesareo, Porto Selvaggio, mai multe detalii aici.

Excursia s-a încheiat cu o scurtă vizită în Polignano a Mare, în drumul de la Castro spre Bari, înapoi la aeroport, pe șoseaua de coastă cu peisaje superbe. Dacă nu eram în întârziere, aici am fi vrut să luăm masa, la unul din restaurantele celebre, în stâncă, unde există și un hotel, mai scump, dar experiența pare să merite (se numește Grotta Palazzese).

Am ajuns cam obosiți acasă, după toate plimbările dintr-un loc în altul, dar cred că zona merită explorată, poate în 2-3 săptămâni. Data viitoare am spus că venim să stăm liniștiți, doar la soare și să mâncăm specialitățile lor, într-una din stațiunile de la Marea Ionică:)