Când zici Italia cu siguranță nu te gândești prima oară la Trieste. Nu-i nici cel mai cunoscut oraș din Italia, nici cel mai vizitat, nici cel mai frumos, și noi am ajuns acolo din pură întâmplare, vorba aia, n-am văzut încă Roma, dar am fost la Trieste. Nu ne așteptam la cine știe ce, deși o colegă, italiancă din Treviso, îmi zisese că Trieste e orașul ei preferat, e mai frumos chiar decât Veneția. Mie asta mi se pare o exagerare, Veneția e un basm, dar zău că Trieste e super simpatic și, spre deosebire de Veneția, te așteaptă cu străduțe liniștite și cu mâncare delicioasă și ieftină. Ne-a părut rău că n-am stat mai mult și mai ales că n-am putut mânca mai mult, nu încape, domle, nu încape, din păcate, că am mâncat niște paste…și acu mi-i gându la ele.

trieste-plajavacanta-triestetrieste-septembrietrieste-castelul-miramarecladiri-trieste italia-trieste trieste-italiatrieste-searatrieste

orase-italia-trieste

La capătul Italiei, gard în gard cu Slovenia și Croația, la o aruncătură de băț de Austria (a fost parte din imperiul austro-ungar), Trieste e un amestec super interesant. E păcat și nu prea că nu-i atât de vizitat – cumva e de înțeles, căci stă în umbra Veneției, plus că foarte mulți îl folosesc probabil ca loc de plecare spre Croația, așa am făcut și noi – însă asta înseamnă și că ai mai mult loc pentru tine. Știu, sunt egoistă, dar tare mi-au plăcut străduțele în deal, înguste și pietruite, aproape goale, bulevardele largi și piețele cu clădiri parcă din alt film (unul austriac), super liniștite, atmosfera de intimitate – parcă toată lumea se știa cu toată lumea, oamenii se salutau pe stradă, se opreau la o vorbă – faptul că toată lumea a fost amabilă cu noi, spre deosebire de orașele sătule de turiști, mâncarea excelentă, strudel lângă tiramisu, gulaș lângă paste și pizza, canalul cu bărcuțe…Și am avut noroc de o vreme… vreo 30 de grade la început de septembrie.

Și apoi e Italia, cum să nu-ți placă?! Chiar am zis – când leneveam la terasă, la soare, cu o cafea în față, la radio cânta un italian – aici e de venit chiar și pentru un weekend, pleci vineri seara, mănânci și bei bine, te bucuri de grade generoase, și duminică seara te întorci – cam o oră jumate, cu avionul și, dacă iei din timp, găsești bilete și la 100 de lire dus-întors pentru două persoane (de la Londra/noi am dat 140 că ne-am foit nițel, dar când le găsisem, prima oară, erau 97).

În schimb cazarea mi s-a părut cam scumpă, cu chiu cu vai am găsit un studio prin airbnb, 55 de lire pe noapte pentru o chestie super mică, dar simpatică, foarte fain aranjat și la doi pași de centru, perfect pentru o noapte. La hotel n-am găsit nimic sub 80 de lire, poate și pentru că ne-am trezit noi târziu. Dar prețurile la restaurante sunt decente (berea e cam scumpă, mai bine bei un vin ;-p)

Prețuri Trieste 

  • spaghetti (minunate!): 6 – 12 euro în funcție de porție
  • legume la grătar: 7 euro
  • bule de cartofi cu mozzarella: 6 euro
  • tiramisu: 4 euro
  • bere, pahar mare: 4 euro
  • cafea: 1,5 euro
  • apă la jumate: 1,5 euro

(prețuri de restaurant, puține, căci am stat puțin)

Recomandări Trieste

N-am apucat să vedem foarte multe, dar vă las lista cu recomandările gazdei noastre din Trieste. Cică dacă vrei să bei o cafea bună, cu o carte-n față, te duci la Antico Caffè e Libreria San Marco (pe Via Battisti 18). Pentru amatorii de vin bun – Enoteca Nanut (Via Genova), Vineria Pirona (via dell’Annunziata) sau Da Romi (Via Torino). Înghețată găsiți peste tot, dar cea mai bună cică ar fi cea de la Grom, pe Via San Nicolò. Pentru mâncare tradițională, bună și ieftină, treci pe la Bella Trieste (Via D’Azeglio), Trattoria da Giovanni (via San Lazzaro), Da Pepi (Via Cassa di Risparmio), La Sorgente (Via della Sorgente), Marascutti (Via Battisti), Buffet Clai (Via Ugo Foscolo). Dacă îți plac fructele de mare și peștele – Trattoria alla Vecia Pescheria (Riva Nazario Sauro), Osteria Malcanton (Via Malcanton), Angelina (Via Cadorna), iar pentru vegetarieni ne-a recomandat Zoe Food (pe Via Felice Venezian) și Life Respect (pe Via Alfieri).

Și cel mai bine păstrat secret al orașului ar fi osmize – mici ferme private care servesc mâncare tradițională. Ca să nu-și pună fermierii în cap, habsburgii le-au permis să-și vândă produsele, tax free. Așa au apărut, prin 1780, osmize și functionează și astăzi, numai că trebuie să verifici site-ul (osmize.com) ca să vezi care e deschisă și în ce interval.

 

Ce vizitezi la Trieste:

  • Piazza dell Unita – pentru clădirile superbe
  • Molo audace – un fel de bulevard pe apă
  • portul – numa bun de plimbare, ziua și seara
  • canal grande – nu i atât de grandios ca la Veneția, dar e simpa
  • castelul San Giusto – se vede fain de sus (6 euro intrarea, autobuzul 24 sau pe jos)
  • catedrala San Giusto
  • arcul roman
  • basilica di Santa Maria Maggiore
  • Castello Miramare – autobuzul 6 parcă; dacă mergi cu mașina, parcarea costă 2 euro/oră, dar e și o ditamai parcarea gratuită înainte de a ajunge la cea cu plată. Noi am vizitat doar exteriorul, e înconjurat de un parc măricel, pentru interior se plătește bilet – 8 euro, 5 euro dacă ai mai puțin de 25 de ani, gratis pentru cei până în 18 ani.

castelul-miramare trieste-la-plaja

Și, dacă e vară, te duci la plajă. Noi le-am zărit numai pe cele din apropierea castelului Miramare, de fapt e un fel de promenadă, asfaltată, dar lumea se bălăcea la soare la început de septembrie, până i-a fugărit ploaia (era super soare și cald și deodată s-a întunecat, a venit ploaia și n-a mai ieșit soarele toată ziua), dar mai sunt câteva în oraș și pe lângă, le găsiți voi.

Ce vizitezi lângă Trieste

Păi poți închiria o mașină – super ieftin, am plătit mai puțin de 80 de euro pentru 4 zile – și poți da o fugă la vecinii sloveni sau croați (în cel mult două ore ești în capătul Istriei), poți merge la Veneția, Udine, Muggia, Grado, Gorizia, sau la rezervația naturală Val Rosandra, numai bună pentru amatorii de plimbare, treking sau alpinism.

Fără mașină – ruta Rilke, ruta Napoleon, Grotta Gigante (autobuzul 42). Poți lua feribotul spre Muggia și Grado (delfinoverde.it) sau către Croația și Slovenia (triestelines.it). Urcă în tramvaiul vechi – tranvia de Opcina – din piața Oberdan spre Opicina.

PS. e jale cu parcarea! ne-a zis fata aia la care am stat că îți trebuie un kil de noroc să găsești parcare gratis, dar noi am încercat oricum.ne-am învârtit până am amețit, pân la urmă am bagat-o într-o parcare subterană, 16 euro (când o lași peste noapte).