Umbria – amintindu-mi de Provence

În Umbria m-am simțit ca-n Provence. Seamănă destul de bine, cu precizarea că Provence nu-i așa populată, și nu mă refer la turiști, ci la faptul că italienii au construit cam peste tot, și mâncarea e mai bună la italieni (evident, ține de gusturi).

De fapt asta a fost și ideea – să luăm o mașină și să colindăm ca odinioară, când plecam în week-end și ne opream într-un sat, lăsam mașina la intrare și urcam spre centru, de obicei în vârf de deal, ne dădeau bătaie de cap străzile în pantă și soarele, dar ne răcoream la o terasă sau cu priveliștea…îți mai aduci aminte…

Așa am și făcut, am închiriat o mașină din aeroport, ne-am cazat la o casă lângă Assisi, și am cutreierat incredibila Umbria.

Castelluccio

Cascata delle Marmore

Perugia

Printre sate

Am citit undeva, parcă în Washington Post sau New York Times, că Umbria e Toscana săracului. Așa sărăcie…N-am fost eu în toată Toscana, și nici în toată Umbria, dar nu mi se par foarte diferite, amândouă sunt senzaționale. Poate Toscana nu e atât de aglomerată, din nou, mă refer la construcții, că turiști are mult mai mulți, vorba gazdei noastre, Toscana știe să se vândă mai bine.

Ne-am cazat la o pensiune cocoțată pe deal, dimineața deschideam geamul în lanul de floarea soarelui, la micul dejun ne uitam în lanul de grâu dincolo de care se zărea Assisi, de la piscină admiram toată zarea, și ne deschidea drumul spre casă o alee plină de tei (Doamne, cum miroseau). Bine, asta dacă nu ne ducea gps-ul pe câmp, că aleaa cu tei n-o vedea, dar vedea cărarea din lanul de grâu. Tramonto Su Assisi îi zice pensiunii, a fost cam mare pentru noi, un fel de apartament, cu bucătărie, e perfect dacă vrei să stai vreo doua săptămâni. Și cum gătea femeia aia…Am luat masa acolo într-o seară, că nu serveau cina decât la comandă, și ne-a adus niște bunătăți de am zis că nu mai ajung în cameră. De fapt peste tot am mâncat excelent, se laudă Umbria cu niște chestii…te lingi pe degete. Fructe de mare, la grătar sau în sos de roșii cu busioc, anșoa marinată, tot soiul de paste, cu trufe de exemplu, prosciutto, pecorino romano, și mai știu eu ce brânzeturi delicioase, niște bruschete cu pate sau cu o pastă de legume, tarte cu ricotta, și o pâine genială. Specifice pentru zonă sunt un fel de turte, un pic crescute, torta al testo le zice, se servesc de obicei cu legume la grătar sau cu prosciuto/salami.

Am luat și noi trufe, le-am pus la frigider, sper să țină. Le-am cumpărat de la Castelluccio, zona Norcia, cică e celebră pentru trufele negre (și pentru platoul cu flori). Cam peste tot se vindeau, mai ales în sate, de la 150 până la 250 de euro kilogramul. Am zis, în Umbria e de dus cu bagaj de cală!

Am mâncat un tiramisu atât de bun încât în prima zi back to London m-am dus în Sainsbury să caut cele de trebuință ca să-mi pun în sfârșit în practică amenințarea ce risca să întreacă în vechime piramidele din Egipt – fac tiramisu! Am căutat pișcoturi de-am înnebunit, am zis că dacă mai întreb și de astea, după ce-am întrebat de pecorino romano, mi-or zice ăia lady, go to Italy and leave us alone!

privelistea de dimineata

aleea cu tei

Ziceam că ne-am cazat lângă Assisi, m-am gândit eu să fim aproape de aeroport, să vedem și Perugia, Gubbio și lacul Trasimeno, dar și Castelluccio, Spoleto, cascada și Orvieto. Cele din urmă s-au dovedit mai interesante decât cele din zona Perugia. Nimic de zis, Perugia e frumoasă, Assisi e interesant, lacul Trasimeno și ce-i prin jur merită o vizită, dar toate trec pe locul doi după Castelluccio, Spoleto, Trevi, cascata delle Marmore.

Data viitoare (când o fi aia) ne cazăm spre munte, în Parco Nazionale dei Monti Sibillini, unde e minunea dintre flori de câmp, Castelluccio adică. Ține de gusturi, logic. O să povestesc despre fiecare în parte.  

Parco Nazionale dei Monti Sibillini

Parco Nazionale dei Monti Sibillini

Spoleto

Umbria, informatii utile: să ai cash, mai ales dacă ai mașină, la benzinării există niște aparate la care plătești, nu au vrut să primească niciun card și nu dau rest. Nu am plătit nicio taxă de autostradă. Autostrăzile italienilor sunt super bune doar că unele s cam înguste, pentru că-s vechi, și ieșirile sunt cam din scurt, de aia e bun un GPS, zic eu.

La unele restaurante se adaugă coperto, 1,5 maximum 2 euro de persoană, alții nu au coperto și, spre mirarea mea, ne-au adus restul înapoi până la ultimul cent. Ba chiar mai peste tot ne-au rotunjit, la modul face 41 de euro, ok, dă 40. Am plătit pe o masă de 2 persoane de la 24 până la 50 de euro, în funcție de loc și meniu. Cel mai ieftin a fost la Perugia, niște startere. Cel mai scump a fost la pensiune, 3 startere de persoană, plus un fel principal, desert, vin. Pizza e de la 6 euro (la to go) la 10 euro. Sincer, după Norvegia, mi s-a părut parfum.

Umbria înseamnă, în mare, Perugia, lacul Trasimeno, Gubbio, Assisi, Spoleto, Norcia, Terni, Orvieto și o mulțime de alte locuri minunate. Regiunea e prinsă între Toscana, Lazio, Marche și Emilia Romagna.

Cum ajungi in Umbria? Noi am aterizat pe Sant Egidio, la cel mult jumătate de oră de Perugia și Assisi. Mai e Ancona la o oră jumătate de Perugia sau Spoleto. Ar mai fi varianta Roma, Ciampino și Fiumicino sunt la o oră jumătate de Orvieto, la maximum două ore de Spoleto, la cel mult două ore și jumătate de Perugia (de la Fiumicino e și autobuz spre Perugia). Aeroportul din Florența, Peretola, e la maximum doua ore de Perugia, cel din Pisa la două ore și jumătate. Asta cu mașina, căci, ca și în cazul Provence sau Toscana, cred că e cea mai bună soluție.  

Așadar, în zilele următoare, te invit la o călătorie prin Umbria. Începem, cred, cu cel mai frumos loc – Castelluccio, continuăm cu Spoleto, Cascata delle Marmore, Trevi, Spello, lacul Trasimeno, Perugia, Assisi, și dăm o fugă și prin lanul de lavandă, da am găsit lavandă și la italieni.