Se vad toate trei din portul din Valletta – 3 orase vechi, fortificate, colorate, prinse intre apa si barci.  Am zis ca-i musai sa ajungem macar in unul dintre ele. Am ales Vittoriosa, citisem pe site-ul oficial ca e cea mai impresionanta, ca arhitectura si ca istorie, deoarece a fost prima casa a cavalerilor atunci cand au venit pe insula.

 

Toate trei au doua nume, cele vechi, date de arabi probabil, si cele mai noi, date de cavaleri.  Birgu a fost botezata de cavaleri Vittoriosa, Senglea e L-Isla, iar Cospicua mai e cunoscuta ca Bormla. Am observat ca maltezii le zic dupa numele vechi, pana si pe panorile de autobuz sunt trecute asa. Cele 3 orase sunt mult mai vechi decat Valletta, porturile erau folosite inca din timpul fenicienilor, si sunt deosebit de frumoase. Desi nu am ajuns decat in unul, si am fost doar in trecere prin altul (de la Vittoriosa spre aeroport am trecut prin Cospicua), farmecul lor e vizibil din portul din Valletta sau din cel din Vittoriosa. Se zaresc cite un zid vechi, un fort,un turn, o poarta de intrare, o biserica veche, niste strazi in deal, multe scari care te duc printre case incovoiate de ani, barcile parca pictate…

Ne-am plimbat prin Vittoriossa vreo trei ore cred. Autobuzul ne-a lasat la poarta vechii cetati si de acolo, in 10 minute, am ajuns in port (din Valletta am facut cam jumatate de ora). Pana in port am admirat aceleasi balcoane albastre, verzi sau rosii, aici si galbene, intalnite mai peste tot in Malta, niste biserici impresionante, caza inchizitorului (exteriorul, ca n-am fost curioasa sa vad cum arata locuinta unui inchizitor, o camera de rugaciune linga una de tortura probabil). Portul e simpatic, din el se zaresc si celelalte doua orase, ceva mai bine ca din Valletta, e mai aproape. Toate 3 erau in renovare, se lucra peste tot, bravo lor, e si pacat sa nu pastrezi o asemenea istorie.

 

In port erau si niste „taxiuri” mici, vechi, colorate, care ne invitau sa ne plimbe printre cele trei orase, pe apa. Am zis pas. Si tot in port am gasit si singurele terase din orasel. Ne-am oprit la una, era atat de cald! Dar la cum ploua zilele astea pe aici …asa dor imi e de gradele alea multe! Si tot plimbandu-ne prin port, prin localitate (inapoi spre statia de autobuz de unde am luat X6 parca, spre aeroport, maximum 40 de minute), am mai descoperit niste cladiri frumoase. Imi pare rau ca nu am avut timp sa dam o fuga si in celelalte doua orasele. Data viitoare!

 

Cu ce se lauda cele 3 orase:

Vittoriossa: biserica Saint Lawrence, The Oratory of Saint Joseph si  Capela Our Lady of Damascus (sunt una langa alta, intr-o piata micuta, e si un muzeu aclo), Palatul Inchizitorului, muzeul si inchisoarea, Fort Saint Angelo, poarta de intrare in cetate, ce a mai ramas din vechile fortificatii, portul. Si … poarta raiului:

 

Senglea: bisericile – St Julian, St Philip Neri, Church of Our Lady, fortul St Michael, portul, Il Gardjola Garden.

Cospicua: bisericile – Parish Church of the Immaculate Conception, Nativity of Jesus Christ, St Paul, muzeul razboiului, portile de acces, portul si moara de vant. O multime de biserici in niste orase atat de mici.

PS. pentru ca am tot pomenit de apa albastra, albastra si atat de limpede din Malta, un raport al Comisiei Europene arata ca Malta, Croatia, Cipru si Grecia au cele mai curate ape din Europa: „Cipru, Croația, Malta și Grecia au avut rapoarte excelente privind apa din zonele de scăldat; în toate aceste țări, peste 90 % din zonele de scăldat se conformează celor mai stricte valori orientative (calitate excelentă)…” (comunicat UE). In Cipru n-am ajuns, de Malta nu va mai zic ca v-am zis destule, Croatia e superba si apa mi s-a parut grozava, la fel si Grecia.

 

Mai multe despre Malta – aici.