Preikestolen – scaunul lui Dumnezeu

Ne-am trezit dis de dimineață, am luat micul dejun și am plecat să căutăm feribotul spre Tau. Direcția: Preikestolen, că doar de asta ne-am dus la Stavanger. Ne-am învârtit noi pe acolo, și nu eram singurii, credeam că feribotul e unul mic, ca cel care ne-a dus pe fiord, și erau câteva trase în port, dar ne-a lămurit o doamnă că de fapt namila de lângă ele ne va trece apa. După ce-a înghițit zeci de mașini, tiruri, bicle și oameni, uriașul și-a pornit motoarele. În cel mult 40 de minute eram la Tau unde ne aștepta autobuzul. Încă jumătate de oră și am ajuns la baza muntelui. Ei, abia acum începe greul! Hai la deal că drumu-i lung! Dar ce te așteaptă sus merită efortul.

Și nici nu-i așa dificil cum mă așteptam, din nou, dacă zic eu asta, care nu sunt omul muntelui și am exercițiu cât un melc leșinat… E drept că pe unele porțiuni sunt niste pietre destul de neregulate, atentie unde calci, dar e ok. Unii urcau cu copiii după ei, deși îți trebuie curaj să pleci cu ei la drum, sau trebuie să fii un mic Hercule, că o sa-i cam cari în spate.

Soarele arde cu putere și, deși pe barcă am înghețat de frig, acum nu mai pot de cald și tot urcând scap ba de colanți, ba de pulover, ba de hanorac…până la urmă am rămas în maieu și pantaloni scurți. Ce noroc pe noi! Cât soare! Apă, vreau apă! Facem un popas la lac, încă unul la podurile ce leagă piatră de piatră, peste hău, hai că aproape am ajuns! Traseul e plin de oameni, uneori preferăm să așteptăm ca să nu mergem la grămăda, se aud ecouri în toate limbile pământului, pe alocuri se zărește fiordul, de un albastru incredibil. Și am ajuns…

Preikestolen e o stâncă ce s-a ridicat parcă din fiord spre cer, din albastru, spre albastru. Numele înseamnă amvon, adică balconul acela micuț de unde citește uneori preotul slujba. Eu i-am zis scaunul lui Dumnezu pentru că de la cei peste 600 de metri înalțime se vede toata zarea, ești sus, deasupra tuturor și veghezi pietrele, apa, pădurea, orașele și satele. Nici măcar pescărușii nu tulbură cerul. Și probabil că dacă ești singur pe marginea stâncii (deși mă îndoiesc că există un astfel de moment) e și mai impresionant.

Ți se cam taie picioarele când ajungi sus și te uiți în gol, mai ales când, pe unele bucăți, aproape de platforma parcă suspendată deasupra apei, mergi pe niște cărări destul de înguste, cât să încapă un om, și jos se întinde hăul. Sau când sub tine vezi albastru, piatra e despicată brusc și chiar dacă spațiul e foarte îngust, nu-ți ar încăpea nici piciorul, parcă tot te cam strânge-n spate. Sau când îi vedeam pe unii ce stăteau spânzurați pe bucata de piatră, cu picioarele în gol, ba unii se mai și aplecau…brrr, eu n-am avut curajul. Ca să nu mai vorbesc de copii, sau mai bine zis de părinții lor. Vă dați seama că aia mici (unii dintre ei) ar fi stat și într un picior și vedeam câte o mămică desfigurată de grijă, cu mâna înfiptă bine în tricoul odraslei care se tot apleca în gol.

Nu mă pricep, dar cu siguranță e interesant din punct de vedere geologic, căci platoul de deasupra Lysefjord e rezultatul topirii ghețarilor (cu 10 000 de ani în urmă). Și e interesant și ca formă, rupt cumva de restul muntelui, dar parte din el. Legenda spune că atunci când 7 surori din zona Lysefjord se vor mărita cu 7 frați platoul se va desprinde de restul muntelui, se va prăbuși în apă și va produce un val uriaș ce va distruge totul în jur. Puțin probabil nu? Slavă cerului!

Cum am ajuns la Preikestolen – am luat ferry din Stavanger, stația Fiskepirterminalen, e lângă sediul Kolumbus (firma de transport în comun), e un semn galben pe care scrie mare Tau. Firma se numește Tide și are și autobuze, legate de programul feribotului, deci când ajungi la Tau poți urca direct în bus. Atenție la orar, mai ales dacă mergi în perioada septembrie-aprilie, sunt mai rare. Biletele, combinate ferry-bus, costă 250 de coroane de persoană, adică vreo 30 de euro. Sau, mai există varianta Boreal, altă firmă de transport, prețul e cam la fel. Biletele pot fi cumpărate online sau din feribot (și pentru bus), urci pe ferry și vine un nene să te taxeze imediat ce pleacă uriașul din port (dacă n-ai cash, te duci la ghișeu, la intrarea în ferry).

Feribotul face maximum 40 de minute, la fel și autobuzul. Busul te lasă jos, la baza muntelui (e și parcare pentru mașini, hotel, restautant, chioșc). Până sus faci cel mult două ore, hai două jumate, cu tot cu căscat gura. La coborât mi s-a părut chiar mai rapid, inerția. Să ai măcar adidași, adică nu e musai de bocanci de munte, dar nici de teniși sau sandale, e alunecos și în colțuri, deci papuci sănătosi și pantaloni comozi. Apă, neapărat, poate și un sandwich (e un chioșc vis-a vis de port, dar au și pe ferry).

Pe traseu te poți opri la lac, chiar și acum, la cel mult 15 grade, unii făceau baie. Și dacă mai vrei adrenalină, după porția de hău, e o zip line, jos, spre bază. Un cablu suspendat deasupra stâncilor, treci dintr-o parte în alta, sau mai bine zis aluneci pe fir. Îmi cam făcea cu ochiul, dar până la urmă am zis pas. Jos, treci de parcare, ții cărarea din fața magazinului de suveniruri, și dai de alt lac, e și o bucată mică de plajă acolo, și un leagăn, improvizat, asta n-am putut refuza.

PS: Dacă ai mașină e și mai fain, căci zona e grozavă. La aproximativ două ore de Stavanger e Kjerag…poate cu altă ocazie.

Dacă și numai dacă ți-a plăcut acest articol, abonează-te la newsletter, tu dai adresa, noi dăm mail când vine marfă nouă. Merci!