Dordrecht: farmecul măreției din trecut

Nu mai știu unde am auzit de Dordrecht, ce m-a determinat să plec spre el, dar nici nu mai contează, important e că am ajuns. Și vă sfătuiesc și pe voi să o faceți, dacă aveți drum prin Olanda. Am fost atât de încântată de el încât aș fi tentată să spun că e cel mai frumos oraș din țara lalelelor, dar probabil aș greși, deoarece am colindat doar o bucată din ea, așa că îl declar cel mai frumos oraș pe care l-am văzut în Olanda.

Și Amsterdam? Că bănuiesc că unii dintre voi asta vă întrebați. Amsterdam e frumos, dar Dordrecht e de-a dreptul fermecător. Seamănă cu celebrul Amsterdam – apă, poduri, clădiri vechi – dar e mai pitoresc. Și mult mai liniștit.

Ar fi cel mai vechi oraș din Olanda, regiunea, nu țara, adică Holland, nu Netherlands, și a fost capitala regiunii până când Haga i-a luat locul, în secolul 17.  A fost cel mai mare port din țară,  Netherlands de data asta, până când a fost depășit de Rotterdam, în secolul 18. Iar în secolul 19 a pierdut și titlul de capitală a țării în fața Amsterdamului. Așadar un loc al vaselor încărcate cu marfă, al deciziilor importante, agitat, aglomerat. Atunci. Acum …atâta liniște încât poți să zici că tot orașul e al tău.

Din când în când o bicicletă tulbură liniștea străzilor pietruite, trece încet de pe un pod pe altul și dispare între casele cu obloane roșii, apa se agită doar când cârdul de rațe aleargă spre ploaia de firmituri provocată de un domn darnic, o pisică a ieșit la plimbare, iar eu trec pod după pod cucerită de orașul ăsta despre care nu aveam habar. Da, sunt multe poduri, Dordrecht se află la intersecția a 5 râuri. Apa a adus bunăstare, dar și nenorocire. În 1421 orașul a fost aproape distrus de inundații. Se pare că ani buni după potop Dordrecht a fost încojnurat total de apă. Oamenii și-au luat apoi pământul înapoi și așa s-a format, iar, Dordrecht. Evident că toate astea le-am aflat după ce am vizitat Dordrecht. La fața locului totul e în olandeză, de-a dreptul enervant.

La ieșirea din gară e un afis, singurul pe care poți citi ceva în engleză și franceză!, care te anunță că poți face turul orașului la picior sau cu barca (bărcile își pornesc motoarele abia din aprilie). ‘Rondje Dordt’ se cheamă traseul care te duce prin cele mai importante locuri din oraș. În centrul istoric s-ar găsi peste o mie de monumente! O mulțime de clădiri sunt mai vechi de 600 de ani! Peste o mie dintre casele și instituțiile din oraș au mai bine de 300 de ani.

Eu nu m-am putut ține de traseu, ce mirare, deci am mers pe unde m-a tăiat capul, apoi reveneam la traseu, sunt indicatoare. Trebuie să ajungi în Place d Ary, la vechea poartă de intrare în oraș – Groothoofdspoort. E superbă. A fost contruită în secolul 14 și era locul pe unde musafirii sau cei înstăriți intrau în cetatea dintre râuri. E și un hotel acolo, și câteva terase. Apoi, dacă mergi pe malul apei, ajungi la Grote kerk. Am văzut-o în grabă pentru că am ajuns cu 5 minute mai devreme de ora de închidere (la 16 sau 16.30, depinde de zi). Mi-a părut rau, mai ales când am aflat că puteam urca în turn. Cred că de la cei aproape 70 de metri priveliștea șterge rapid oboseala provocată de 275 de trepte. Se pare că Grote kerk se laudă cu cel mai greu clopot din țară – aproape o mie de kilograme.

Sunt și vreo 6 muzee, ceea ce nu e puțin pentru un loc atât de mic, alte câteva biserici, mai noi sau mai vechi, mai e și o Arcă a lui Noe, că tot vorbeam de potop, un turn de apă transformat în hotel. Dar cred că nimic nu egalează frumusețea caselor și a porturilor. Te sfătuiesc să te pierzi pe străzi, fără hartă, fără scop, casele sunt superbe! Unele parcă stau să cadă, se apleacă unele în fața celorlalte vrând parcă să facă un arc peste stradă. Inițial am crezut că sunt atât de vechi încât și-au pierdut echilibrul și în câțiva ani se vor prăbuși. Dar cred că așa au fost ridicate deodată, m-am uitat cu atenție, sunt zdravene, renovate.

M-am plimbat pe străzi fără să știu unde s-a dus timpul, am avut noroc și de vreme bună, așa că am avut o supriză când m-am uitat la ceas, trenul!, și am fugit spre gară. Dar așa ce-aș mai fi stat! Centrul vechi nu e mare, e cam la 10 minute de gară, eu am făcut de la biserică, capătul oarecum, în jur de 15-20 de minute, deci nu cred că merită să dai bani pe autobuz.

 

Satul morilor de vânt: Kinderdijk

Dacă tot am ajuns la Dordrecht…Verific online, autobuzele 16 și 19 merg la Kinderdijk, direct, m-am scos! Cobor la gară și văd un semn- autobuz/Kinderendijk. Mă duc în direcția aia, nimic, întreb, mergi la autogară, care e lângă gară. Și mă uit iar la semn KINDERENDIJK. Ca să vezi ce fac două litere.

E direct? Nu, schimbi la  Alblasserdam. Tunete și fulgere. Urc, plec, în cam 40 de minute ajung la  Alblasserdam, aștept alt autobuz, nici nu plec bine de pe loc că văd morile. Ce-ai asta, domle? Să înțeleg că satul asta are o singură intrare, că restul e apă, mlaștina, de mi-au zis trei oameni că nu e autobuz direct? Da de unde. Se poate ajunge la picior din Alblasserdam, cel mult 15 minute, de la stația de unde cică trebuie să schimbi autobuzul (care e tot 90-ul de care ziceam mai sus, îi spuneți șoferului să vă lase la mori). Nu mergeți pe stradă, pe traseul autobuzului, ci printre blocuri, e mai scurt, din stație intrați printre clădiri și după câteva minute se văd morile. Și scutiți 2 euro

Tot vedeam rufe atârnând în vânt, bicle la intrare, bărci lângă ponton…Întreb o doamnă care își plimba cățelul, da, aproape toate morile sunt locuite. Ceea ce mi s-a părut genial. Vă dați seama, să stai într-o moară de vânt! Deși cred că e cam incomod.

Olandezii luptă cu apa de când sunt ei. Se pare că mai bine de 25% din teritoriul Olandei e sub nivelul mării, e pământ furat de sub apă. Cum? (sper că am înțeles eu bine). Mai întâi se face un dig în jurul unei suprafețe, se marchează deci, și apoi începe procesul de uscare. În trecut, cu ajutorul morilor de vânt, acum cu pompe mecanice.  Și gata, nu mai e mare, e teren, de obicei, agricol. 

Olanda a avut peste 10 000 de mori de vânt! Avantajul morilor – energie gratuită. Dar imprevizibilă, că vântul bate când are el chef, nu zilnic, la ore exacte. Au mai rămas se pare în jur de o mie de mori în toată țara. La Kinderdijk sunt 19. Cea mai mare concentrație din lume. Unele sunt ridicate în 1500, altele în 1700 și ceva. Sunt funcționale, însă am înțeles că merg doar o zi pe an sau numai în cazul în care se strică pompele.

Satul nu e foarte mare, jumătate de zi e mai mult decât suficient. Eu am stat numai vreo două ore, m-a gonit vântul, Doamne, cum bătea, parcă voia cu orice chip să pună morile în funcțiune.

Peste drum de mori, spre Alblasserdam, peisajul e parcă desprins dintr-un tablou. Când s-au mai apucat și gâștele să zboare…mă așteptam să apară de după vreo moară Nils Holgersson (știu, e suedez, dar la el m-a dus gândul. și gâștele).

Una dintre mori poate fi vizitată,  6 euro/biletul. E și o barca ce, în schimbul a 4,50 euro, 3 euro pentru copii, vă plimbă printre vechile case ale morarilor. Pe biletul de autobuz, de la Dordrecht la Alblasserdam, am dat 4 euro/one way.