Sigur ați auzit de Gouda. Galbenă, cu gust de…unt?! Mă rog, așa o știam eu, dar a trebuit să ajung acasă la ea ca să aflu că poate fi și verde, și portocalie, și albă. Cea albă mi s-a părut cea mai bună. Dar încă nu ne-am transformat în blog culinar deci să lăsăm gouda-brânza și să vorbim despre oraș.

Am stat puțin prin el – nu doar pentru că ne grăbeam spre Haga, dar și pentru că era friiiig, și noi eram în pantaloni scurți, că doar ne duceam la Haga să ne dăm cu bicla – dar ne-a plăcut mult. Să vă plimb așadar și pe voi un pic prin Gouda.

gouda

Gara e la cel mult 15 minute de centru. Trecem peste apă, pe străzile pietruite, și ajungem în piața centrală – Markt. Clădirea din mijloc, ce domină piața și e probabil cea mai frumoasă construcție din oraș, e primăria, Stadhuis, veche din 1450.

Se pare că lângă primărie, în fiecare joi, vara (de la sfârșitul lui iunie până la final de august) are loc piața de brânză. Un ritual vechi de vreo 300 de ani.  Noi am ajuns duminica, când mai totul era închis, dar tot am găsit un magazin deschis și am executat două bucăți brânză, nu puteam să nu gustăm gouda de la mama ei, plus că era cam greu să pleci cu mâna goală de acolo.

 

gouda 1.JPG gouda 4.JPG gouda centru.JPG gouda primarie.JPG

 

Am văzut centrul, am cumpărat brânză, să mergem către biserică – St Jans kerk, adică sfântul Ion. Era slujbă așa că nu am intrat. Se pare că are niște vitralii foarte frumoase. Biletul de intrare e 4,5 euro, dacă am reținut eu bine, că am uitat să-mi notez 😀

Să intrăm un pic în parcul de lângă biserică și apoi să ne pierdem pe străduțe. Și ce străduțe! Case legate de stradă de un pod de lemn vechi și îngust, bărci trase la porți, bolți de piatră (probabil din fostele ziduri de apărare), case încărcate de flori, geamuri pline de lucrușoare colorate. Mi s-a părut atât de boem orășelul ăla.

 

gouda7 (2).JPG gouda7.JPG gouda9.JPG gouda11.JPG gouda 3.JPG gouda .JPG gouda canale2.JPG gouda canale.JPG gouda olanda1.JPGgouda5.JPG

 

Numele orașului vine de la o familie de nobili, Van der Goude, și habar n-aveam, dar se pare că prin secolul 15 Gouda era un oraș foarte mare, printre primele 5 din Olanda, și foarte bogat. Acum are vreo 70 000 de locuitori și nu pare deloc bogat, doar vechi și pitoresc.

Dacă ajungeți la Haga, Rotterdam sau Utrecht, eu zic să dați o fugă și la Gouda, cu trenul ajungeti in cel mult 20 de minute. Centrul nu e deloc mare, îl faceți lejer în câteva ore.  (Info despre tren găsiți AICI)