Azore: Sao Miguel – printre vulcani, lacuri și flori 

Unde ați auzit de Azore? Asta ne-a întrebat gazda de cum am intrat în apartamentul din centrul vechi din Ponta Delgada. Deja aveam răspunsul pregătit, căci imediat ce am coborât din avion și am luat mașina în primire, fix asta ne-a întrebat și băiatul de la rent a car. Care by the way ne-a făcut o nefăcută, trebuie să fie un început pentru toate, din păcate, dar povestesc mai încolo un pic, nu vreau să mă enervez încă. 

Aveam impresia că insula Sao Miguel e sătulă de turiști și am ajuns și noi la spartul târgului. Se pare că nu. Ați început să fiți tot mai mulți de vreo 2-3 ani, de aia vă întreb. Nu știu unde am auzit de Sao Miguel și de Azore în general, cu siguranță nu de la orele de geografie, dar știu că tot zicem de câțiva ani că mergem, pentru balene și vulcani. Plus că ni s-a pus pata pe insule, de vreo trei ani numai prin insule umblăm. Vă plac insulele!, am înțeles. Sigur o să vă placă Sao Miguel! 

Siete Cidades, vedere de la Vista do Rei

Boca do Inferno

Ribeira dos Caldeirões

plantatia de ceai

Siete Cidades

Nu degeaba îi zice ilha verde (insula verde), e luxuriantă de-a dreptul! Cred că-i cel mai verde verde pe care l-am văzut vreodată, un verde crud îngrășat de temperaturi generoase, umiditate și…balegă –  sunt ferme peste tot, mergeam cu mașina și nu știam a ce miroase, iar unde nu miroase a balegă, în zona Furnas, te izbește un miros puternic de sulf, căci vulcanii dorm cu un ochi deschis. Verdele e și mai intens în contrast cu oceanul și cu multele lacuri albastre-turcoaz-verzi care au umplut cratere stinse de vulcani, și e plin de flori în toate culorile!, sunt pe toate drumurile, la propriu, mai ales hortensii și azalee. Era prea devreme pentru hortensii, azaleele le-am prins pe final, arată într-un mare fel drumurile alea în iunie-iulie, din ce văd pe Instagram. Foarte curată și aranjată toată insula, grădini mai mari sau mai mici peste tot, n-am văzut gunoaie aruncate, reciclează, ti-e mai mare dragu să te plimbi prin ea, păcat că fac prăpăd cu vacile. Se pare că din insulele Azore vine 50% din toată brânza din Portugalia și cam 30% din lapte, ceea ce e enorm!, căci insulele sunt minuscule – Sao Miguel, cea mai mare, e cam cât La Palma, una dintre cele mai mici insule din Canare, e de trei ori mai mică decât Tenerife. 

Ne-am vânturat 8 zile prin Sao Miguel, și am mai fi stat, probabil sunt de ajuns și 5 zile, dacă doar vrei să vezi cele mai faine locuri, sunt rute de trekking peste tot, poți face surf, diving, canoe, plajă, cred că nici dacă stai o lună nu te saturi de tot ce are insula aia de oferit. Nouă ne-au plăcut la nebunie lacurile din craterele de vulcani, mai ales cele de la Boca do Inferno și Siete Cidades, atât de mult încât am mai dat o fugă pe acolo înainte de a pleca la aeroport. 

Boca do Inferno e probabil cel mai reprezentativ loc pentru Sao Miguel, la o simplă căutare pe google astea-s primele imagini care îți apar, și nu fără motiv, e spectaculos! 

Se ajunge super ușor, fie lași mașina în parcarea de sus, vis-a-vis de poarta de acces, fie intri și mergi până la ultima parcare, la 5 minute de cărarea care te duce la unul dintre cele mai faine miradoare din insulă (e și traseu la picior, evident). Chiar dacă sunt nori, uneori atât de deși și gri de nu se mai zăresc lacurile, așteaptă 5-10 minute, e sucită vremea, ca prin toate insulele în general, acum zici că vine furtuna, după 10 minute arde soarele. În drum spre Boca do Inferno, la câțiva metri de poartă, o să vezi un indicator către Lagoa do Canario. 

Siete Cidades – la concurență cu Boca do Inferno când vine vorba de cel mai frumos loc din Sao Miguel, eu una n-aș putea să aleg. Lacul verde și lacul albastru: 

Din poze nu e atât de evident, dar lacurile chiar sunt de culori diferite, neoficial pentru că o domniță de familie bună s-a îndrăgostit de un cioban (cred că mai degrabă văcar, că oi nu prea am văzut), dragoste interzisă, lacrimi vărsate, atât de multe încât unul a umplut lacul albastru, celălalt lacul verde. Oficial, Siete Cidades e rezultatul a trei erupții vulcanice din perioade diferite, culorile țin de cum se reflectă lumina soarelui și de faptul că un lac e înconjurat de verdeață.

Sunt imense – am intrat în vorbă cu o doamnă care ne zicea că a înconjurat lacul verde, i-au trebuit cam două ore jumătate, cel albastru e și mai mare – și se văd cel mai bine de la Vista do Rei. Trebuie doar să ai noroc să nu prinzi vreun autocar cu turiști. 

Și plimbarea pe mal e faină, sau pe podul care taie lacurile, poți închiria canoe, poți bea o cafea la restaurantele de lângă apă, te poți plimba prin orășel. La cel mult 10 minute e Lagoa de Santiago, și dacă mai mergi vreo 15-20 minute, ar trebui să ajungi la Pico do Carvao, pe noi ne-a zăpăcit GPS-ul de am renunțat.

Dacă tot am început cu partea aia de insulă, adaug și Ponta da Ferraria, o piscină naturală cu apă călduță, un amestec de izvor termal și apă de ocean. Cică termperatura ar ajunge și la 28 de grade când scade apa, când am mers noi, pe la amiază, puțini făceau baie, mie mi s-a părut rece. Complexul de jos era închis, poate pentru că nu era sezon, sau o fi fost din cauza căderilor de piatră, erau câțiva bolovani măricei pe traseu. Parcarea e sus, la vreo 30 de minute de apă, la vale e ok, mai greu la deal, mai ales dacă arde soarele. Un pic mai sus pe hartă e plaja Mosteiros.

Lagoa do Fogo – alt lac în crater de vulcan cu un belvedere de senzație.

Îl admiri în toată splendoarea de la Pico da Barrosa, noi am vrut să urcăm și mai sus, am mers lângă transformator, chiar deasupra lacului de foc. Dacă aveam o umbrelă, cred că zburam ca Mary Poppins. Și dacă vântul isteric nu era de ajuns, s-au mai prăvălit și norii peste albastrul intens de nu mai vedeam nimic. E și o plajă jos, traseul ar dura cam jumătate de oră. 

La 5 minute de lacul de foc e Caldeira Velha, un parc natural cu două piscine călduțe. E foarte bine promovat, toată lumea îl recomandă, mie nu mi s-a părut cine știe ce, e extrem de mic, dar plătești 3 euro ca să te plimbi prin el, iar apa e călie, costă 8 euro dacă vrei să faci baie. E mult mai fain la Poca da Dona Beija sau la Terra Nostra, ambele în Furnas, dar să terminăm cu centrul insulei și apoi dăm o fugă prin Furnas. 

Ponta Delgada e capitala insulei și cel mai populat oraș din toate cele 9 Azore. E măricel, însă îl poți face la picior fără probleme, e de recomandat de altfel, căci e jale cu parcările, dacă ai găsit una gratuită, ține de ea cât poți (Dos Pinheiros e foarte aproape de centru). Mi-au plăcut străzile pietruite cu rocă vulcanică, copacii geniali, unii cu flori mov sau roșu turbat, alții cu niște rădăcini de-a dreptul din altă lume (n-am mai văzut așa ceva din Cambodia), faleza de pe malul apei, bisericile, centrul vechi pitoresc și animat, piețele cu clădiri vechi și plante exotice, pereții cu graffiti, piața plină de produse tradiționale (mercado da Graca), dar și atmosfera de pe străduțele din centru. În prima seară tocmai câștigase Benfica nu știu ce campionat, după ce bătuse echipa locală, Santa Clara, însă toată lumea se bucura de parcă au bătut spaniolii… 

Copacul ăsta bestial e în parcul Borges, mai e unul la grădina botanică, la cea din urmă se plătește bilet, 4 euro de persoană. 

Din întâmplare am nimerit fix când locuitorii sărbătoreau Festas do Senhor Santo Cristo dos Milagres, cea mai importantă și cea mai mare sărbăroare din insulele Azore. Ne zicea gazda că vin oameni din toate insulele, dar și cei care lucrează/ trăiesc în străinătate. Are loc anual, în a 5-a duminică după Paște, ține trei zile, dar duminică e ceremonia principală. Toate străduțele din centru au fost gătite cu luminițe și covoare de flori, iar biserica – Nossa Senhora da Esperanca – s-a umplut de decorațiuni. 

Capitala e plină de restaurante pentru toate gusturile și buzunarele, toată lumea ne-a recomandat A Tasca, nouă ni s-a părut cam overrated, în schimb ne-a plăcut atât de mult Xatika de am mers de vreo trei ori. Bună mâncarea în Azore, mi-a plăcut că fac ciorbe și tocane (moldoveancă, ce vrei), însă dacă ești vegetarian sau vegan, e cam nașpa, până și salata de caracatiță avea cârnați, deși am întrebat de două ori dacă are altă carne decât pește/fructe de mare. 

La 10 minute de Ponta Delgada e ferma de ananas. Acolo am înțeles de ce am dat 5-6 euro pe un ananas, pentru că îi trebuie cel puțin un an jumate să se coacă calumea, se face în sere, nu pe toate drumurile, și chiar se vede diferența dintre cel de Azore și cel de Costa Rica de care cumpăr de obicei, cel de Azore ți se topește în gură! Ferma poate fi vizitată gratuit.

Dacă vrei plajă și surf, te duci în Ribeira Grande. Noi am fost doar la Santa Barbara, căci acolo ar fi cel mai bun loc de surf (20 de euro pe zi o placă). Era atât de cald încât fugeam toți pe nisipul negru ca smoala. Culmea, termometrele arătau maximum 20-22 de grade la umbră, însă la soare era jale, sau ne-a stricat pe noi vremea de UK. 

Sao Miguel e plină de cascade, una dintre cele mai vizitate, probabil pentru că se ajunge ușor, e Salto do Cabrito, la cel mult un sfert de oră de Ribeira Grande, un pic mai sus de Caldeira Velha.

Santa Barbara, Ribeira Grande

La aproximativ 20 de minute de capitală e Vila Franca do Campo. Satul e atât de mic încât nu îmi dau seama unde încap sutele de turiști care vin acolo special pentru insulița aflată la o aruncătură de băț. Era închisă când am fost noi, la 1 iunie începe sezonul, pentru că e rezervație naturală nu ai voie decât în sezon, cu feribotul local, maximum 400 de vizitatori pe zi. Am văzut o barcă ce dădea târcoale, trag concluzia că te poți apropia, dar nu ai voie să debarci. 

Am mâncat ceva la un restaurant din port, ne-am plimbat un pic prin centrul simpatic, și apoi am mers spre Nossa Senhora da Paz, o capelă în vârf de deal, renumită și pentru multele scări alb-albastre. Și când zic am mers, înseamnă că ne-a dus mașina, căci nu ne-am încumetat să urcăm dealul ăla pe caniculă. 

De la Vila Franca înaintăm spre Nord și în cel mult jumătate de oră ajungem la Furnas. 

Toată valea Furnas e un crater imens de vulcan. Întreaga zonă fierbe și bolborosește, ultima erupție datează de prin 1600, aburi sulfuroși ies din pământ, pe alocuri respiri cu greu, sunt bălți unde apa are și 99 de grade Celsius, pe ici pe colo sunt găuri în stânci și poți auzi vuietul pământului, e cam scary, drept să spun, dacă se aude așa la suprafață, îți dai seama ce-i la adâncime?! Apa e plină de fier, se vede și se simte de la o poștă, e maronie și miroase a rugină, copacii de deasupra găurilor care fac bulbuci și scuipă aburi sunt și ei maro-roșiatici, e impresionantă zona, mi-a adus aminte de Islanda. 

Orășelul e mic, cochet, verde, plin de grădini îngrijite (unele cu bilet de intrare), biserici, izvoare termale, gheizere, și vile vechi, multe în paragină, căci era foarte căutat când apele termale erau la modă, acum începe iar să revină la viață, noroc de turiștii amatori de apă clocită. Din păcate foarte puțini cred că și stau acolo, mulți vin într-o excursie de o zi, se umplu parcările de autocare și mașini dimineața, dar seara e pustiu. Noi am stat trei nopți, recomand măcar una, dacă nu ești pe fugă. Plus că la izvoarele termale de la Poca da Dona Beija e de dus seara, apa are 39 de grade Celsius!, dacă e cald ziua, nu-i de mers, și-s deschise până la 11 noaptea.

Terra Nostra se închide la 6, așa că ne-am dus dimineața. În lacul principal nu am îndrăznit să intrăm, mi s-a părut prea lutos, și așa miroseam a fier din cap până în picioare și aveam unghiile maro după două ture de Dona Beija (apropo, se prinde maroniul ăla roșiatic-gălbui de orice, inclusiv de haine). Ne-am bălăcit în lacul mai mic și apoi ne-am uscat la o plimbare prin parc, foarte mare și foarte frumos, moftul unui american cu bani.

Terra Nostra

Dona Beija

Terra Nostra

La Terra Nostra intrarea e 8 euro de persoană, la Dona Beija 6, dacă vrei vestiar, duș, prosoape, plătești în plus. 

Și tot în Furnas am găsit, din întâmplare, că nu știam de ea, căsuța asta răsturnată. M-am chinuit eu s-o pun la loc, însă nu am reușit, încearcă și tu 🙂

Are și Furnas un lac, atât de verde încât când mergi pe mal, nu îți dai seama care-i apa, care-i malul, și e plin de pești cât cotul, fac tumbe prin zonele mai umbroase. Noi am mers pe jos de la cazare, am făcut cam o oră jumătate până la biserica neagră, însă sunt parcări peste tot, poți lua mașina.

Lagoa das Furnas se vede cel mai bine de la Pico do Ferro, printre azalee roz. Jos se zărește „bucătăria”.

Printre aburi de sulf, în găuri săpate în solul încins, cât să încapă o oală măricică, se face mâncarea tradițională din Furnas – cozido, o tocană de legume cu carne sau pește lăsată peste noapte în cel mai fierbinte cuptor din Azore, pământul. 

Video: aici e cina dumneavoastră!

Costă 2 euro de persoană să intri în complex, zicea o fată de la un restaurant unde am găsit cozido de pește că se pot face rezervări încă din parc, ca să fii sigur că mai prinzi ceva, n-am văzut și nici nu îmi dau seama unde, dar bănuiesc că nu mori de foame, mai ales în sezon. În Mai unele restaurante erau închise, mulți servesc doar la amiază, cina e la ore fixe, noroc de crâșma satului (cartofi prăjiți cu pizza, de vis), am uitat cum îi zice, dar n-ai cum s-o ratezi, e singurul loc deschis după 9. 

Pentru că vulcanul își face de cap în toată zona Furnas, sunt și câteva plaje unde apa ar fi cică ceva mai călduță, cum ar fi Praia do Fogo. Parcă n-am simțit că-mi îngheață picioarele la primul contact, dar nici nu m-am băgat. 

Nordeste e Nordul insulei, sălbatic, răcoros, mai puțin umblat, și chiar dacă nu se laudă cu niciun lac colorat sau cu vreun crater fotogenic, nu-i deloc de lepădat, căci are niște miradoare bestiale. Cel mai fain mi s-a părut Miradouro da Ponta do Sossego. La 5 minute de mers cu mașina e Miradouro da Ponta da Madrugada. Ambele sunt păzite de pisici alintate – au mâncare și apă peste tot – ce își fac siesta printre flori de toate culorile. 

Mai jos de miradoare, spre Povoacao, sunt cascada Salto Do Prego (traseul durează cam două ore) și Sanguinho, satul părăsit (înțeleg că a devenit celebru după ce BBC a făcut un documentar despre locuitorii care au plecat în alte orașe sau în SUA pentru că era prea izolat satul).

Tot în Nord e Ribeira dos Caldeirões, musai să mergi, e micuț, dar foarte frumos.   

Nu rata plantația de ceai Gorreana, e foarte faină, mi-a adus aminte de Tailanda. Te poți plimba printre plante, poți vedea o bucată din fabrică, poți încerca ceaiul, au și magazin (ia ceai direct de la ei, e mai ieftin), poți sta lejer câteva ore pe acolo. 

Pico da Vara e cel mai înalt punct din insulă, puțin peste 1 000 de metri. Dacă te ține, e traseu de hiking, noi ne-am lenevit, am urcat cu mașina până la mirador. Foarte simpatică ruta, drumul șerpuiește printre pereți de pământ acoperit de mușchi și iarbă, arată ca niște bureți pufoși. 

Am lăsat la urmă turul la balene, la povestit, căci la fața locului ne-am dus încă din prima zi în portul din Ponda Delgada ca să fim siguri că găsim bilete. Sunt mai multe firme, toate au ghișee pe faleză, în zona gangului de sub pod, prețurile diferă, în funcție de barcă, timp, companie. Noi am mers cu Moby Dick pentru că toată lumea (pe tripadvisor) zicea că nu se întorc până nu dau de balene, ceea ce a însemnat vreo 5 ore pe apă. Da, am văzut câteva balene, în ceață și când nu eram cu capul în pungă, căci mi s-a făcut rău ca niciodată. Am picat pe o bancă în interior și am zis că nu mai ies de acolo!, auzeam ca prin vis wow-urile exclamate de oameni, m-am târât afară, pe altă bancă, că nu puteam sta în picioare, mă ridicam un pic, zăream o coadă, înapoi la orizontală, îmi mai reveneam un pic, mai zăream un spate, iar poziția culcat, că de nu, simțeam că-mi dau duhul…nu-mi mai trebuie excursie la balene cât oi trăi! Era un băiat, săracul, a intrat în baie la câteva minute după ce am plecat, am coborât noi și el tot nu ieșise. Poze? Cui să-i mai ardă de poze! Trebuie să mă credeți pe cuvânt data asta.  

În rest ce să zic, foarte mișto Sao Miguel, cred că prin iunie-iulie e și mai faină, căci înfloresc hortensiile, noi am vrut în luna mai pentru că aprilie-mai ar fi cea mai bună perioadă pentru a vedea balene – le vezi tot anul se pare, dar primăvara sunt șanse mai mari și dacă ai noroc, cică uneori apare și câte o balenă albastră.  

De ceva vreme ne trimitem vederi din vacanță. În ziua în care a sosit vederea din Azore, ne-a venit și mailul de la firma de închiriat mașini. 291 de euro, adică aproape tot depozitul, pentru o zgârietură pe care nici n-o vezi – probabil că a deschis cineva ușa în vreo parcare și ne-a atins, asta dacă n-o fi fost acolo de când am luat-o în primire, că n-am făcut poze. Am tot umblat prin Canare și acolo de fiecare dată închiriem de la Cicar unde au asigurare full, adică ne-am obișnuit prost, și în loc să facem poze din toate unghiurile, ne-am văzut de drum. Restul de depozit, 9 euro, ni l-au oprit pentru că cică au ținut mașina în service două zile și nu s-au putut folosi de ea, adică să zic merci ca nu-mi mai cer bani. Magic Islands le zice, chiar că magic, au facut să dispară 300 de euro rapid! Eu nu zic, accidente se întâmplă, da’ să-mi iei 300 de euro pe o zgârietură… Avem asigurare privată valabilă în toată Europa și ne-am luat banii, dar clar, dacă mai ajung prin Azore, nu mai calc la ei. 

Mi-ar plăcea să merg și la vecinii Pico, care cică ar fi mai verde și mai sălbatic decât Sao Miguel, în Faial, pentru vulcani, e cea mai proaspătă erupție din Azore (în anii 50), în Flores, pentru lacurile înconjurate de hortensii, caldeira din Corvo arată super, păcat însă că-s cam peste mână și biletele de avion nu-s deloc ieftine. 

PS: găsești mai multe poze pe facebook, caută ‪#‎vacantevacanteinazore‬