Lisabona era încă unul din locurile alea unde voiam musai să merg. Numai că odată ajunsă acolo n-am fost foarte impresionată. Dau vina pe chimie, hotel și vreme, că zău că nu pot să numesc vreun motiv pentru care Lisabona nu mi-a mers la suflet. În schimb știu ce mi-a plăcut cel mai mult – că sunt o mulțime de locuri de unde poți vedea orașul de sus. 

Ca și Porto, Lisabona e un du-te vino de la deal la vale și de la vale la deal. Greu la deal, dar nu degeaba, odată ajunsă sus venea și răsplata, la vale fu mai complicat. Străduțele alea, unele abrupte rău, te cam pun la treabă și dacă îți pierzi echilibrul căscând gura la clădirile vechi, cred că te duci de-a berbeleacul până-n strada mare. A și plouat și alunecam pe pietrele șlefuite de ani și picioare, deci eram sigură că nu scap fără o zdruncinătură zdravănă, mă pregătisem sufletește pentru una, și acum mă mir că am scăpat nevătămată.  

15 locuri de unde poți admira Lisabona de sus:

  • Miradouro de la Santa Luzia  
  • Castelul Sao Jorge – parcă 8 euro am plătit, de persoană
  • Miradouro de Sao Pedro de Alcantara 
  • Miradouro Santa Catarina  
  • Miradouro das Portas do Sol
  • Miradouro da Graca (îi mai zice și miradouro Sophia de Mello Breyner Andresen)
  • Miradouro da Nossa Senhora Do Monte
  • Parcul Eduardo VII
  • monumentul Discovery din Belem (4 euro, dacă țin eu bine minte)
  • lifturile/funicularele – Santa Justa, Gloria, Bica
  • statuia lui Hristos, de peste apă – trebuie să iei feribotul și un autobuz ca să ajungi lângă fiul Domnului (na că nu-i așa greu cum zice gura lumii, și te mai și întorci :-p)
  • terasele bisericilor Estrela și Sao Vicente de Fora (bisericile se pot vizita gratuit, pentru priveliște plătești bilet)

Dileme 

Unde să stăm – nu mai fusesem niciodată și e destul de măricel orașul deci chiar a fost ceva treabă cu alesul zonei. Până la urmă am ajuns la concluzia că Bairro Alto e cel mai convenabil – e aproape de Chiado, Baixa, Alfama și e plin de restaurante și baruri. Singurele locuri mai îndepărtate erau Belem și parcul Eduardo VII.  

Și așa ajung la dilema numărul doi, ce vizităm. Tocmai pentru că unele locuri interesante s aruncate cu praștia, eram siguri că nu o să avem timp/chef de tot, și n-am avut, plus că a plouat două zile, am prins și 18 grade cu soare…fie primit. Am sărit parcul Eduardo VII, dar am mers în Belem, da, am mers, n-am luat tramvaiul. Cam o oră jumătate de plimbare lejeră, ne-am dus pe malul apei – mă rog, până am ajuns la Santo Amaro, fostele docuri transformate în restaurante, am mers pe lângă linia de tren, deci no fun, dar de la docuri spre turnul din Belem e foarte faină plimbarea – și ne-am întors prin oraș. Nu ne-am propus să întrăm undeva anume, pentru o primă vizită am zis că orașul la picior e de ajuns. Cred că dacă stai mai mult și vrei să intri în muzee, palate, biserici, merită să dai banii pe Lisboa card.

 

De când tot scriu la postul ăstă, mi-am mai adus aminte de ceva ce mi-a plăcut la Lisabona – mâncarea. Dacă eși amator de pește, fructe de mare și dulciuri, Lisabona va fi pe gustul tău. Recomand Cantinho do Bem Estar, pentru cei mai buni creveți în sos de muștar, unt și usturoi – e un locușor cât bucătăria mea, cred că au maximum 10 mese, și probabil mereu e aglomerat, dar e foarte pitoresc și prietenos, toată lumea vorbește cu toată lumea căci e atât de mic și intim locul încât poți crede că ești la masă cu prietenii. La Porto nu mi-a plăcut pasteis de nata, țin minte că gustul de ou era prea intens, în schimb la Lisabona am băgat în noi ca apucații, ba am luat și la pachet. Am încercat cîteva locuri, cele mai bune mi s-au părut cele de la Manteigaria – când scot o tranșă din cuptor, sună din clopoțel și toată lumea se înghesuie înăuntru. Și dacă tot veni vorba de dulce, am încerca și Ginjinha, băutura tradițională a Lisabonei, un fel de vișinată de-a noastă, dar cu cireșe. Făceam ce făceam și mai treceam pe la barul din piața Rossio, unde un spaniol ar fi inventat licoarea roșiatică, căci e bine să respecți obiceiurile locului, nu de alta :-p

Mi-au picat cu tronc clădirile gătite cu plăci colorate – azulejos – dar nu mă mir, sunt fan, și dacă în ultima vreme bisericile creștine mi se par toate la fel, cele din Lisabona chiar mi s-au părut interesante, sunt diferite, țin minte că și la Porto am intrat in toate bisericile care ne-au ieșit în cale. 

Și la final îmi dau seama că mi-a plăcut totuși Lisabona, poate nu la fel de mult ca Porto, dar cred că îi mai fac o vizită cât de curând. 

 

PS. cum ajungi de la aeroport în oraș – super simplu, cu metroul, mi s-a părut mai rapid, mai ieftin și mai la îndemână decât autobuzul. Linia roșie leagă aeroportul de centru, noi am luat linia roșie și apoi am schimbat roșu pe albastru, ca să ajungem la Baixa-Chiado. Sunt puține linii, deci te prinzi rapid cum stă treaba, poți verifica înainte, pe site, cum ajungi dintr-un punct în altul, ai și harta metroului acolo. Biletele se cumpără de la ghișeu sau de la aparate – 50 de cenți pentru cartela reîncărcabilă și 1,45 pentru o călătorie. Dacă știi că o să folosești la greu transportul în comun, cumpără un card valabil o zi în schimbul a 6,15 euro. Să ai mărunți, nu știu dacă acceptă orice fel de card, am observat că unele bancomate acceptă doar carduri emise în Portugalia, altele au limită de 200 de euro pentru carduri emise în străinătate, cred că depinde și de bancă.