Să zică aleluia că n-are! Nu-s genul de om care să stea în pădure, dimpotrivă, prefer un loc plin de oameni decât unul gol, dar uneori zău că-mi vine să plec în pustiu. Și, șoc și groază, nu în România am avut cei mai răi vecini, ci la Londra. Da, a trebuit să mă mut la Londra ca să dau peste cei mai cretini vecini în viață.
Al meu îmi zice da nu mai ții mine că aveam unii și-n Iancului, nu dormeam noaptea, nu-i văd, deci n-au fost memorabili. În schimb ăștia de Londra… În prima zi când s-au mutat au început cu trântit și bușit. Zic bă, asta e, mută oamenii mobilă (și au tot mutat până au zburat, de fapt dobitocul izbea tot ce prindea în cale și mergea ca un troglodit, și în loc de vorbe îi ieșeau pe gură numa țipete, însoțite veșnic de fuck). Pe la 10 s-a apucat tâmpita aia de plâns (nu degeaba o fac tâmpită, stați așa), și plângea atât de tare încât m-am gândit să sun la poliție. Pe la 1 am adormit. Pe la 5 iar plânsete. Trântesc ușa, se oprește urlătoarea 2 secunde, la modul parcă am auzit ceva, și apoi o ia de la capăt. Dacă nu se certau/înjurau, se … iubeau și tot cu scandal ieșea. Într-o seară a coborât un vecin și se uita prin spatele blocului, să identifice probabil de unde vin strigătele, eu nu eram acasă și al meu îmi zice m-am uitat la el și am dat din umeri că adică eu sunt singur acasă, nene, wasn’t me.
Și după săptămâni de trezit la 1, 3, 4 sau 5 dimineața (am și fost plecați o perioadă), n-am mai rezistat și i-am reclamat. M-am trezit la ușă cu un nene de vreo 50 de ani, spălat, pieptănat, și cu o tipă de maximum 40, la fel, normală, și zic băi nene, ce înșeală aparențele. Erau de fapt proprietarii care au venit să verifice situația după ce au fost sunați de administrator. I-am zis că nu am nimic cu nimeni, nu-i cunosc și nici nu vreau, nu vreau să-i dai afară (cum a indicat el), vreau doar să dorm noaptea. I-a dat afară.
Și apoi n-a mai găsit probabil chiriaș așa bun că s-au tot perindat pe sus ba o familie cu doi copii (fetele alea nu mergeau niciodată, ele alergau, cred că și când au ieșit din maică-sa tot tropăind au ieșit, da nu era vina lor, le ținea toată ziua în casă, măcar dormeau noaptea), ba vreo 3 nevorbiți care ajungeau acasă pe la 1 noaptea și se puneau pe bârfă, până s-a enervat soțul într-o noapte, pe la 3, și le-a bătut în tavan (că la ușă n-au vrut să răspundă), și s-au potolit. Dar cred că aveau hardul mic, au uitat repede și au luat-o de la capăt. Dar numai bine ne-am mutat noi, fără să-i reclam, că nu era doar vina lor ci și a clădirii cu pereți de carton.
Tot acolo, vecinul din clădirea alăturată ne-a transformat geamul în depozit. Ba și-a pus canapeaua, ba sculele, plus rufele la uscat, plus grătar ocazional. Canapeaua … hai că nu mă încurcă tare, poate or duce-o. Îhi, au mutat-o niște băieți care au venit să repare ceva la bloc. Rufele … asta e, parcă nu iau toată lumina, nu mai fi și tu așa sensibil (deși scrie clar la contract că n-ai voie să-ți speli rufele-n public). Sculele … s-a pus pe ploaie într-o noapte pe la 12 și poc, poc, ce se aude? Apa pe cutiile cu vopsea. Picăturile au umplut paharul, i-am mutat cutiile, a doua zi m-am dus în spate și i le-am pus în fața geamului, și i-am și zis nevestei spălătorese să-și țină sculele acasă, nu în spațiul meu.
Mai aveam unul alături care afuma blocul din când în când (și nu cu țigări normale, if you know what I mean, ceea ce era foarte bine, că de la mizeriile alea chiar mi se face rău) și ținea musai să afle toată scara când iubita lui era fericită, dar se întâmpla atât de rar încât zău că nu aveai ce să comentezi. Acum e liniște, deocamdată, slavă Domnului că stau la ultimul etaj.
Dar ca să vezi diferență. Acasă, la București, s-au apucat unii de dat petrecere într-o noapte. Nu era prima oară, deja eram sătui de ei, ne-am dus la ușă, s-au potolit, dar clar se va repeta, deci merg la administrație să întreb ce se poate face. Să-mi cumpăr dopuri eventual pentru că ei nu pot face nimic, să chem poliția. Zic domle, am semnat un contract când ne-am mutat, niște reguli interne, e hârtie igienică? Cam e, ei nu pot aplica legea, doar poliția o poate face. Zic bun dar puteți să le atrageți atenția, să le dați un mail, să vorbiți cu proprietarul (că pare a fi închiriat), nu e treaba noastră, nu putem. De lene și de proști ce suntem, de aia.
Tot la București, când stăteam la Unirii, îmi duduia centrul vechi în cap până pe la 5 dimineața. Dar așa ce mă obișnuisem încât dacă nu exagerau – că uneori scoteau boxele afară – dormeam dusă. Însă radioul vecinei de sub noi era moartea somnului. În fiecare dimineață, pe la 5, Radio România Actualități a fost ora exactă. M-am trezit într-o dimineață pe Like a Virgin de am zis că a înnebunit baba. De fapt ea, săraca, nu auzea, așa că dădea sonorul la maximum. Doamnă, vă rog, lucrăm, ne culcăm târziu, dați mai încet, ne treziți în fiecare zi la 4 jumate – 5. Eu? Eu mă trezesc la 5 și-un sfert!
Când eram studentă, la Iași, stăteam la un moment dat într-un bloc de pensionari. 3 fete. Pfii … știau ăia tot, și când venim, și când plecăm, și cu cine, și de ce. Era una bucată babă plictisită ce stătea zilnic pe hol, cred că avea caiețel cu notițe, și mereu ne zicea „Vai da ce scurtă e fusta, pe vremea mea… , „Vai da ce drăguț, e preot? Eu mereu am vrut să mă mărit c-un preot...” Mai aveam una bucață moș securist ce ne lăsa bilețele în ușă, să nu mai umblăm cu tocuri prin casă! Culmea, nu umblam. Într-o zi l-am prins la ușă (că suna, lăsa biletul, și fugea), că să citesc biletul, nu citesc nimic, zi ce vrei?! Că facem gălăgie, că vrea el să vorbească nițel cu mama și tata, nu cu niște mucea ca noi, noi să citim biletele. Într-o zi a venit mama din dotarea colegei de casă, și ea chiar purta tocuri, s-a apucat de mers și de dansat, strigând cât să audă securistul, „na tocuri de la mama, să te saturi!” Poftim cultură, așa părinți, așa odrasle.
În Franța, se mai certa vecina de alături cu iubitul, rar ce-i drept, până și-a dat seama probabil că a greșit tabăra, a zburat iubitul și a apărut o iubită. Și-i mai aveam pe ăia de deasupra, pericol public, erau beți veșnic și mergeau numai cu mașina. De bormașină nu mai zic, nu scap de ea nici în Sahara probabil, am mai spus, aș vinde-o numai cu certificat de la psiholog.
Pot părea mofturi, dar zău că nu-s, te pot scoate din minți niște vecii cretini, știu oameni care și-au vândut apartamentul de răul vecinilor, sau s-au mutat în chirie, îți dai seama, să plătești rată pe o casă în care nu stai, și chirie la alții, din cauza unor dobitoci ce ar trebui să viețuiască în codru?!
De la ce m-am luat? De la postarea blogului vienez, despre vecinii din Austria. Dacă vreți și niște vecini de Italia – Jurnal de navetist.
Și apropo de mesaje de la vecini, iaca ce a găsit soră-mea pe hol. Așa-i că-i frumos la bloc?
Vad ca si englezii sunt foarte „lorzi” cand e vorba de reguli de buna vecinatate…:))
Super amuzant mesajul scris! Mai aduna cateva si publicam o antologie:)))
Si daca tot e o lista cu ce fac vecinii, ia sa scriu eu ce-am facut vecinei, mai precis unei administratore de bloc. Evident eu chiriasa locuiam deasupra ei ca asa e soarta chiriasului, sta mereu in preajma cuiva care poate sa-i scoata ochii pentru toate relele din bloc.
Si-mi zice intr-o zi ca sa-mi pun covoare mai groase sau papuci plusati ca-mi aude pasii prin casa si-i raspund ca am si covor si papuci, dar ca totusi imi iau papuci si mai grosi.
Era deja dezarmata de lipsa mea totala de combat cand ii trantesc: „auziti, dar cainele ala care urla toata ziua singur in casa, mai ales sambetele si duminicile al cui o fi?” S-a facut ca ploua, era al ei si tot blocul stia ca ziua era plecata sa faca pe bona la nepoti iar biata potaie statea pe geam, la parter si urla dupa toate alte potai care treceau pe strada si nu era chip sa dormi cand il apuca plansul, de fapt, nu era chip sa faci ceva caci te apuca mila de-a dreptul…
Nu mi-am luat alti papuci, nici mersul nu l-am trecut pe modul felina si nici nu mi s-a mai spus „mai usor”, iar cainele a urlat mai departe pana la adanci batraneti… da’ asta n-am cum s-o stiu ca m-am mutat prima…
@Jurnal de navetist – facem o colectie Romania-Italia:-p Sa stii ca au fost destul de ok, adica ma asteptam sa le atraga atentia alora si aia sa ne faca zile fripte, de draci, dar nu, i-a zburat. oricum cand s-au mutat au facut taraboi, la modul stiu ce ai facut, na d aci
@Claudia – fix asta e culmea, ca nu ne vedem pe noi da ii vedem mereu pe altii, foarte bine ai facut
deci sa inteleg ca trebuie sa ma bucur mai mult decat o fac acum de faptul ca locuiesc de 4 ani intr-o cladire de studenti, si nu am probleme (aproape) deloc? al meu consort mai comenteaza pe baza de fumuri de tigara, dar il intreb si eu: unde sa fumeze si oamenii astia, daca nu pe balconul comun (spre care avem noi geamul de la dormitor:) ?! si nu intreb in gluma, ca in casa nu au voie, regulament de cladire.
eu il inteleg, nici eu nu suport fumurile:-p
si eu il inteleg, dar il contrazic oricum 🙂
Am avut o vecina la parter, sub mine (eu stau la 3): zilnic scutura cateva ore totul din casa, pana seara tarziu, pe balconul apartamentului. Acum cateva luni s-a mutat la etajul 4, nu chiar deasupra mea, dar suficient de aproape ca sa o aud dand cu aspiratorul de 3 ori pe zi, zilnic, inclusiv la miezul noptii. Si se aude, mai ales seara cand in rest e mai liniste.
Nici nu stiu ce e mai rau: cand ma scotea din sarite cu scuturatul sau acum cand da cu aspiratorul?
Eu aici locuiesc intr-un bloc de pensionari :)) iar convorbirile se rezuma la bonjour, ça va, au revoir, deci este minunat.
Experiente mai interesante am avut doar la Bucuresti, dar din cele clasice, gen vecin de jos cu auz fin deranjat de cel mai mic zgomot, vecini de alaturi scandalagii, plus una bucata rottweiler care latra non-stop pe balcon :D.
@Anca – da ce o face frate, taie lemne n casa? de da mereu cu aspiratorul? sau poate se plictiseste, da cat de plictisit sa fii sa faci atata curatenie?!
@Larisa – la bucuresti fu tacam complet:-p
:)))) m-a amuzat articolul ce interesant: cat putem sa ne distram pe seama unor fapte care ‘la cald’ ne scot efectiv din minti. AM avut si eu vecini care s-au mutat si weekend de weekend de dimineata aveau desfasurare de forte proaspete: gresie, faianta, montata aer conditionat, etc. Duminica la 7 dimineata. Din fericire acum stau mai bine dar am vazut-auzit destule.
Batai, plansete, etc. Se pare din relatarea ta ca problemele sunt universale. Nasol, trebuie legi SI AMENZI mai mari pentru o convieturie armonioasa, acum nici sa se mearga in varful picioarelor dar nici lipsa totala de respect.
Mi-a placut partea cu fericirea sporadica de care trebuie sa afle toata lumea 🙂
pai altfel care-i rostul ei:-p oricum, sunt convinsa ca se poate si mai rau
Tot in Bucuresti am avut si eu parte de nopti albe „datorita” vecinilor de deasupra, care nu stiu, cred ca numai dupa 3-4 dimineata ajungeau acasa si urla fata/femeia aia ca in filmele de groaza! Plus busituri puternice, etc; faza e ca nu stiu daca o batea iubitul sau ce se intampla, ca intre plansete o apuca si un ras din ala isteric… foarte ciudat. Noroc ca nu am stat decat 2 luni acolo :))
cred ca si dadeau parte-n parte:-p