Bună ziua!

– N-am mai văzut atâta lume în Gherdeal....

Cred că făceam o gălăgie de ne auzeam de la Sibiu. Adevărul e că suntem și zgomotoase. Și apoi satul e de ani buni cufundat în liniște, probabil or fi crezut bieții oameni că au năvălit turcii. Dar dacă tot am prins un localnic vorbăreț am zis să mai aflăm una alta.

– Câți oameni mai locuiți aici?

– 7 fumuri.

– 7 fumuri?

– Da, numa 7.

– 7 fumuri adică 7 case?

– Da, șaspte case. Da de unde sunteți?

S-a prins bietul om că suntem de pe altă lume, o lume care când aude de fumuri se gândește la orice numai la case nu.

gherdeal

Suntem la Gherdeal, la vreo 60 de kilometri de Sibiu. Odinioară fost sat săsesc acum semi-părăsit. Casele săsești care odată erau pline de viață sunt acum cufundate în liniște, o liniște apăsătoare, tristă, pe alocuri chiar deranjantă (dacă făcea cineva o glumă, prin casele alea părăsite, cred că nu mai nimeream mașina). Au însă frumusețea lor, la fel și locul și zona. Culorile aprinse s-au șters, ploaia și timpul au fost nemiloși. Literele de deasupra porților mari, care se deschid în curtea interioară, ca la toate casele săsești, pe care eu una le ador, au dispărut și ele, se mai zăresc niște urme pe ici pe colo. Pereții care ascund povești abia se mai țin. Unii au picat de tot, alții protejează încă amintiri sau chiar oameni. Puțini ce-i drept, pentru că locuitorii Gherdealului au plecat de mult. M-a dus cu gândul la Oppede le Vieux, satul părăsit din Provence.

Vă dați seama, 6 fete într-un astfel de loc, probabil că toată suflarea Gherdealului a tras perdelele la o parte. Râsete și veselie vede rar fostul sat al sașilor, înțeleg că doar de Paște, când vechii locuitori, sau urmașii lor, revin acasă. Râmân un pic la acest acasă. Există un documentar foarte frumos despre acest loc, Dincolo de liniște , și personajul principal, un bâtrân din Gherdeal, zice ei vin acasă. Deși au fost aproape fugăriți de acolo, pentru ei Gherdealul e acasă.

 

IMG_1886.JPG

 

Vă spuneam că satul ascunde povești, mai vesele sau mai triste, povestea unor familii, cea a unei comunități, povestea unei rușini. Poate vă întrebați și voi, ca și noi, de ce e gol Gherdealul. Din cauza comuniștilor. În timpul regimului comunist mai bine de 225 000 de etnici germani au plecat din România în Germania. Regimul de la București a primit bani frumoși pentru fiecare persoană care a părăsit țara. Securitatea și partea germană au pus la punct toate detaliile și au stabilit sumele. Primul acord a fost semnat în 1969 și prevedea ca România să permită unui număr de minimum 3 000 de sași să plece în Germania în schimbul unor sume cuprinse între 1 700 și 10 000 de mărci. A urmat apoi alt acord, și apoi altul, vreo șase la număr, toate secrete, mai mulți sași pentru nemți și mai mulți bani pentru români. Prin 1978 fiecare etnic valora 4 000 de mărci. Mai târziu suma a crescut la 7 800 și apoi la 8 950 de mărci. Ba mai mult, unii dădeau șpagă ca să fie puși pe lista de plecări, cam 8 000 de mărci. Se pare că sașii au fost cei care și-au exprimat dorința de a pleca spre Germania, dar mulți dintre ei ar fi fost obligați să părăsească România, nu de alta, dar dacă rămâneau nu ajutau cu nimic regimul, așa…niște mărci prind bine oricui. (sursa: Deutsche Welle)

 

IMG_1890.JPG

 

De cum intri în satul mic te învăluie inevitabil un sentiment de melancolie. O găleată de lemn se mișcă în bătaia vântului deasupra unei fântâni, biserica fortificată abia se mai ține și ea, clădirea de lângă arată ca după război, în fața ei stă un container plin de gunoi, și lângă perete o remorcă.

Dar viața merge mai departe. O poartă se deschide încet și prin crăpătura mică se strecoară câteva oi, urmate de doi câini care au chef de joacă, și de un cioban. Din casa ce părea părăsită iese și o femeie, tânără, soția ciobanului. Răspunde la bună ziua, intră imediat înapoi, oile dispar repede pe dealul de după fântână, abia apuc să fac o poză, și liniștea ireală își reintră în drepturi.

E prea liniște, spune nenea din documentarul pe care l-am pomenit mai sus, și chiar că are dreptate. Demult, tare demult…Era plină biserica…Aveam muzică, fanfară, se dădeau petreceri, dar acuma…gata. 

Biserica, acum părăsită, și cam șubredă (nu am avut curajul să intrăm, oricum părea închisă) ar fi fost ridicată prin 1795. A fost pictată în 1890 de un zugrav din această comună care a locuit la București și care întorcându-se în satul său, din dragostea care o avea pentru comună, a zugrăvit-o pe a sa cheltuială. A pictat interiorul bisericii. În 1926 a fost reparată din nou sub conducerea preotului Nicolae Gherghel. Biserica lutherană a fost zidită între anii 1851-1858 pe ruinele bisericii vechi romano-catolice zidite la 1612. La biserica sașilor, sub altar, e sapată o fântâna. Biserica servise în timp ca și cetate de apărare și folosea fântâna pentru astâmpărarea setii asediaților. (sursa)

În spatele zidurilor stau acum buruieni, un butuc de vie ce n-a vrut să moară odată cu povestea familiei care a locuit acolo odinioară, mobilă ruptă, un copac ce insistă să dea rod deși rodul lui ajunge în pământ, zarea. Deasupra… cerul gol, unele acoperișuri au fost luate de vânt, altele au ars.

 

IMG_1902.JPGIMG_1854.JPGIMG_1796.JPG IMG_1801.JPG IMG_1803.JPG IMG_1815.JPG IMG_1816.JPG IMG_1825.JPG IMG_1828.JPG IMG_1839.JPG IMG_1871.JPG IMG_1873.JPG IMG_1887.JPG

 

Și totuși satul refuză să cadă definitiv în uitare. Înțeleg că puțin mai sus, pe deal, niște nemți au ridicat un cămin de bătrâni și că mulți de la oraș au cumpărat case sau teren acolo și se retrag vara în liniștea Gherdealului. Din când în când mai trece câte o mașină cu număr de Sibiu sau București, ochi mirați ne privesc, salutăm, cum e obiceiul, și continuăm să ne băgăm nasul în treburile altora.

 

Și cum trăiți aici? Din ce aveți prin curte, prin grădină?

– Ne mai ducem la Olteț, la Făgăraș, cumpărăm pentru toată lumea.

– Cu ce vă duceți?

– Pe jos. Iarna, eu fac cărare. Merg două ore până la Olteț, la gară.

Drumurile nu-s rele, ba chiar sunt excelente spre deosebire de cele spre Viscri, dar dacă mașină n-ai, căruță n-ai, piciorul râmâne singura variantă, și iarna cred că e destul de greu de ieșit de acolo, mă îndoiesc că vine cineva să scoată de sub nămeți 7 fumuri.

 

Cum ajungi la Gherdeal: satul e la vreo jumătate de oră, cu mașina, de Făgăraș, Sâmbăta de Sus și Victoria, la cam o oră jumătate de Sibiu și Brașov. Am intrat dinspre Bruiu, după baraj, și am ieșit, din greșeală, spre Șomartin. Vă ziceam că drumul nu-i rău deloc, iar zona e frumoasă foc.

-Parcă-s pe Transfăgărășan!

– Nu, pe Transgherdeal.

 

IMG_1748.JPG IMG_1771.JPG gherdeal1.jpg

 

Ne-am rătăcit de vreo două ori și am scos capul pe geam căutând îndrumare. Ne-am bucurat să găsim oamenii aceia din poveștile cu țărani, cei pe care îi știam eu când eram mică, și mă temeam că au dispărut, dornici să ajute, fără niciun gând ascuns, zâmbăreți, și nu un zâmbet studiat, formal, ci unul sincer, din inimă, oameni bucuroși că pot ajuta, că pot schimba o vorbă.

 – Da aia de lângă biserică ce e? Clădirea aia mare?

– E școala, da e părăsită, e vai de ea.

–  Am văzut… Păi și copiii unde merg la școală?

– Care copii?

 

PS. am pus mai multe poze pe pagina de facebook a vacanțelor. Uitasem, piesa asta o ascultam pe Transgherdeal:D, se potriveste cumva