Dacă tot a dat Domnu și-am ajuns în Deltă, hai să mergem și la Letea. Am urcat în barcă și după câteva ore printre canale pline de stuf, nuferi și păsări (nu prea multe ce-i drept, spre veșnica mea supărare), am tras la mal.

Mi-a plăcut de cum am pus piciorul pe pământ. Un cal paște în depărtare, lângă apă, la mal, printre nuferi, se odihnesc bărci colorate, un câine stă tolănit la soare lângă tăblița care ne anunța în română și în ucraineană (bănuiesc) că aici e Letea, o căruță trece grăbită stârnind tot praful de pe uliță și ar fi o liniște deplină dacă nu s-ar auzi glasurile curioase și pițigăiate ale puștilor ce se joacă pe malul apei. Apare și ghidul, un nene, să-i zicem nea Mărin, trecut de 60 de ani. A tras mașina, a așezat păturile pe băncile de lemn montate în remorcă și ne-a anunțat că prima oprire e pădurea.

Satul pare a fi pustiu. Casele acoperite cu stuf sunt mici și sărăcăcioase, unele sunt chiar părăsite, abia se mai țin, din când în când printr-o curte mai apare câte un om, se zăresc câte o vacă sau un cal ce pasc liniștiți, câteva rufe în vânt, o turmă de oi…Doar mașinile transformate în autobuze turistice, unele pline cu vizitatori, altele parcate pe ulițe, te fac să realizezi că Letea nu-i chiar uitată de lume.

IMG_9725.JPG IMG_9728.jpg IMG_9845.jpgIMG_9720.JPG

 

Și ajungem la cea mai nordică pădure tropicală din lume. După ce trage mașina la umbra unui copac, nea Mărin ne anunță că de aici mergem pe jos. Pădurea e înconjurată de un gard de sârmă (pentru protecție, zice afișul mare din care aflăm că gardul e făcut din bani europeni), e lacăt pe poartă, dar ghidul are cheie.

– Mergem la salcâm. Cică e vechi de vreo 700 de ani!

Fost tractorist, devenit ghid turistic când a văzut că vine lumea la Letea (reconversie profesională în toată regula), nea Mărin nu știe el termeni științifici și date exacte, dar se chinuie să ne explice cum se pricepe el mai bine. Și ce-i cu semințele de prin Africa, și cum au ajuns pe aici, și cum marea s-a retras, cum s-au ascuns diverși localnici prin pădure și locului i-a rămas numele fugarului, cum odinioară pădurea era plină de mistreți și căprioare (mai sunt și acum, dar puțini), cum se făcea plan de vânătoare pe vremea lui Ceaușescu…

-Iaca salcâmul. Nu prea sunt liane pe aici, dar sunt locuri unde e plin de ele.

Măcar atât știam și eu că Letea e singurul loc din Europa în care se găsesc liane.

IMG_9742.JPG

 

De obicei numai până aici se merge. Să vă duc și la dunele de nisip.

Mi-ar fi plăcut, evident, să stăm mai mult, să colind pădurea, dar asta e, hai la dune! Iar mașină, drum, poartă, lacăt, mergem prin pădure și deodată cărarea urcă, copacii parcă se dau la o parte, jos crem spre maroniu, sus albastru…nisip!

Porțiunea de nisip e chiar măricică, amintind că odinioară marea a fost stăpână acolo, ceea ce e chiar incredibil, dacă stai să te gândești bine.

IMG_9786.jpgIMG_9780.JPG

 

Și caii? unde-s caii? Sunt pe aici dar nu ies tot timpul… Deci după ce n-am văzut picior de pelican (mă rog, am văzut doi rătăciți) nu văd nici caii de la Letea...pfooa. Plecăm spre ieșire și când colo… Ăla e un cal?, că erau destul de departe. Nu văd… Și parcă știind că-s așteptați, trec elegant printre copaci, mai aproape, și mai aproape, ei nici prea aproape, se opresc la câțiva metri.

padurea letea

Ar fi în jur de 3 000 de cai la Letea (dacă or mai fi, după măcelul din 2011, de ăsta s-a știut, dar cine știe câte n-or mai fi fost). Mulți? Puțini? Habar n-am. Unii zic că distrug pădurea. Și nu zic că n-o fac, că vorba aia trebuie să mănânce și ei, dar nu e vina lor. Nu știu dacă distruge mai mult animalul decît civilizatul om (care e vinovat că bietul cal a ajuns acolo și care, înainte ca autoritățile, la fel de inconștiente și nepăsătoare, să înconjoare rezervația, intrau ca-n …pădure? cu mașină, căruță, motor, atv, ba chiar înțeleg că unii se distrau vânturând cu roțile dunele de nisip). Alții zic că acolo e locul lor, că pot aduce turiști, că pădurea Letea fără cai nu e pădurea Letea. Sunt de acord cu ambele opinii. Clar ceva trebuie făcut, caii ar trebui urmăriți, vaccinați, etc, că până și lebedele de pe Tamisa au număr de înregistrare și anual sunt luate la puricat, poate chiar scoși și puși în altă parte, unde nu distrug floră și faună rară, nu știu. Dar știu că m-am săturat de varianta scurta, îs prea mulți, să-i omorâm. Când nu știm (sau nu vrem) să rezolvăm o problemă, soluția e căsăpeala. Să nu salvăm Letea ucigând caii, ci să-i salvăm și pe unul și pe altul (vă dați seama cam ce nervi mi-am făcut citind despre situația de acolo, eu nu știu cum unii dintre noi ne mai putem numi oameni).

Sălbatici ori ba, sunt foarte frumoși. Și nu vă zic ce bucurie a fost când au ieșit unul câte unul dintre copaci, sau când am zărit un grup maricel alergând cu coamele-n vânt la marginea pădurii. (caii n-au apărut din neant acolo, și nici nu i-au adus păsările migratoare din Africa – pentru că nu mai aveau nevoie de ei, după revoluție, localnicii i-au abandonat în pădure și an după an s-au sălbăticit, s-au înmulțit, așadar unii sunt semi-sălbatici, alții chiar sălbatici).

IMG_9819.JPG

 

Și de obicei turiștii mai merg la lacul sărat, zice nea Mărin.

Păi dacă merg, să mergem și noi. Lacul ăsta sărat, o baltă de câțiva metri pătrați, cică chiar ar fi apărut din senin. O inundație, un izvor subteran, sărat, căci marea a domnit acolo, nu știu exact cum și de unde, dar cică ar fi mai sănătos ca spa-ul. N-am încercat, deși erau unii care făceau baie.

IMG_9829.JPG

 

După el, se întind fâșii de apă, pământ, nisip, se văd câteva păsări. E senzațională Letea aia! Vă recomand să mergeți, măcar câteva ore, tot e mai bine decât nimic.

E cea mai veche rezervație naturală din România (din 1930), sunt aproape 3 000 de hectare (înțeleg că în total sunt peste 5 000, dar numai aproximativ 3000 ar fi arie protejată), peste 500 de specii rare de plane, animale, arbori și insecte.

 IMG_9811.jpg

*

Cum ajungi la Letea

Evident că noi habar n-aveam, așa că ne-a organizat barcagiul. A sunat, a book-uit mașina – știu eu pe cineva. În general am înțeles că prețul e cam 25 de lei de persoană, dar mașinile nu se mișcă fără cel puțin 100 de lei, deci e de preferat să mergeți cu un grup, noi doi eram un grup mic și aiurit așa că am plătit 50 de lei de persoană. Am făcut vreo doua ore, pe apă, am plecat de lângă Murighiol, spre Crișan, și apoi spre Letea. Traseul de la Crișan la Letea e deosebit de frumos. Se poate ajunge și din Sulina, înțeleg că sunt firme, firmulițe, ce organizează tururi. Plus că mai toate pensiunile din Deltă au Letea inclusă în traseele lor. Nu știu cum altfel se poate vizita pădurea căci e lacăt pe poartă.

 

Mai multe poze de la Letea și din Delta AICI. Și dacă și numai dacă ți-a plăcut acest articol, te așteptăm pe pagina de facebook a vacanțelor (m-am luminat și de aici – conservareapaduriiletea.ro, salvatidelta.ro)