Eu aștept vacanțele Inei cam cum le aștept și pe ale mele. Știu că la întoarcere mă va plimba și pe mine. Uite așa a fost, și am fost, prin Danemarca, Norvegia, România sau la Paris. Anul acesta mergem la Brașov. Un oraș care mie mi-aduce aminte de copilărie, acolo îmi petreceam vacanțele de vară, mătușa și unchiul să trăiască. Acolo Ina a descoperit rețeta fericirii, stați pe aproape:)

 

Ne-am dus în Brașov cu intenții neturistice – aveam ceva de rezolvat acolo. Dar orașul te ademenește, mai ales vara, când e cald și bine. Așa că după ce n-am mai avut nimic de rezolvat, ne-am pus pe o plimbare de voie. Am pornit din centrul vechi, care era vesel și plin de zumzăte pe diverse limbi, cu gândul să facem turul zidului ce înconjoară orașul. Nu am mers întins spre ținta noastra, ne-am mai pierdut  pe tot felul de străzi, mă rog, mă alint puțin, că de fapt nu ne-am pierdut, am urmărit umbra (peste 30 de grade, ca să nu zic peste 35).

2

În primul rând, frumos oraș! Dacă ar fi să decid acum unde să mă mut în România, cred ca acolo m-aș duce. Clădiri frumoase, străzi pietruite si împănate cu felinare (mie îmi plac felinarele, nu chiar toate, dar oricum), porți misterioase în spatele cărora se ascund grădini înghesuite cu flori și pisici, drumuri înguste în pantă, străjuite de case care mai de care întreținute conform cu felurite grade de estetică și finanțare, terase peste terase, sau localuri neghicite, multe case de vinuri, și mult verde de jur-împrejur, cocoțat pe dealuri și munti. Și nu am terminat, dar am obosit și eu de atâtea virgule. Să-mi revin, că parcă acum urcai pe un drum la deal, de unde mă opresc să văd acoperișurile cărămizii.

1

Anul ăsta nu am mai vizitat turnurile meșteșugărești, am trecut doar pe lângă ele. Acum doi ani am intrat în unul sau două, și ne-am dezumflat puțin că am plătit un bilet destul de piperățel, cu care intrai doar într-o încăpere ori maximum două, fără să vezi cine știe ce, în afara de clasicele vitrine de muzeu, iar la următorul turn – alt bilet, vă rog. Or fi schimbat sistemul, sper. Am admirat în schimb Brașovul din diverse unghiuri la înălțime, și asta ne-a fost de ajuns.

Un comentariu negativ am de făcut (atât!): apa care curge foarte asortat pe lângă zid, cu arcade și podețe construite peste ea, n-am idee ce izvoraș o fi, miroase tare urât, săraca. Și pe bună dreptate să miroasă, dacă ajung deșeuri de canalizare acolo. Gunoaie solide nu sunt, dar fundul apei e gri-murdar în loc de verde, șerpuiesc languros niște flenduri dezgustătoare de mâl chimic în ritmul cursului vioi, nici urmă de formă de viață ce ai putea-o asocia cu o apă de munte, deci destul de trist. Și ar putea fi cu totul altfel, mă întreb dacă nu se pot accesa fonduri europene pentru un proiect de curățare și întreținere a bietului fir de apă, care apare de altfel în atâtea poze asociate cu Brașovul (am văzut și perechi de miri la ședințe foto, de turiști, inclusiv noi, nu mai zic).

3

În rest, toate bune și frumoase în cele două zile pe care le-am petrecut acolo, în rol de navetiști de la Sinaia. Adică despre cazare nu pot povesti nimic. Și în general despre preturi.  Aș putea eventual zice că am dat 40 RON/persoană pentru 3 ore la Paradisul Acvatic, unde au trei feluri de saună (acolo am stat cam 2 ore din cele 3, cea turceasca e parfum!), și bazin semi-olimpic  unde poți înota în voie, pentru că majoritatea preferă piscinele celelalte. Am înțeles că este încă un loc bun de bălăceală în Brașov, axat mai mult pe distracție decât pe relaxare, Smile Aqua Park. Acolo nu am ajuns, deși eram și sunt curioasă. Data viitoare.

Am urmarit în schimb porumbeii urbei, care au obiceiuri foarte haioase – și înțelepte, în felul lor – să se tolănească într-o rână la soare, să se zburleasca prin bălți, să bea apă din cișmele, să se uite insistent la mine când le fac poze, sau sa dea fuga pe un singur petic de umbră pe lângă hornul de pe acoperiș, când soarele arde prea tare.

4

Tot umbland pe străzi umborase, atentă să nu pierd vreo poartă mai interesantă, eventual puțin deschisă, să vad și eu ce e dincolo de ea, dau de un gang ce servea de intrare într-o grădină, în mijlocul căruia trona grațios, fix ca un bibelou de porțelan, Rufi.

Rufi e un motanel de un an, galben cu picățele, care a fost găsit de actualul stăpân imediat după ce fusese (pui mic) aruncat de la un etaj 3! Acum e puțin cam slab și mofturos la mâncare, dar e iubit nevoie mare și poate să răstoarne (ceea ce a și făcut cu succes de câteva ori) orice ghiveci cu flori din casă, chiar și-o orhidee!, că nu e admonestat în niciun fel. De unde știu toate astea? De la o doamnă foarte draguță, care văzându-mă ca-l pozez, mi-a spus imediat că e al fiului ei, și că da, sigur că pot să-l fotografiez (am cerut voie tardiv), și eventual să-l pun pe net. În poză e Rufi, aici împreună cu Negruța, care are pui și nu-l prea bagă în seamă (aceeași sursă).

Sincera să fiu, conversația sau întâmplarea asta mi s-a părut ruptă de restul experiențelor urbane din vacanța în Ro. 2013 – cine mai stă la povești cu pisici sau cu orice, așa, tihnit, fără a te cunoaste și fără niciun alt interes înafară de plăcerea conversației închegate pe moment?!

5

Străzile Brașovului merită umblate și răs-umblate, pentru că mereu apare câte un amănunt: cineva uită poarta deschisă și furi o privire în curtea veche specifică zonei (un fel de hol pietruit sau cimentuit, înconjurat de pereți, dar fără acoperiș, am văzut multe case cu astfel de antreu, și nu numai în centru), un cățel stă la pândă adulmecând trecătorii de după gardul de lemn ros, felinarele mai vechi și mai noi se amestecă printre farfuriile parabolice TV de la geamuri, iar toamna (am fost cu altă ocazie) iedera se cațără roșie-foc pe gardurile de piatră.

6 7

Vara asta, unul dintre amănuntele cele mai bătătoare la ochi se întinde pe lângă Biserica Neagră. Au început niște săpături, și prin gaurile din plasa protectoare se vad scheletele ce ies la iveală din peretele vertical de pământ. Nu am facut poze, dar a fost interesant, ce sa zic…să ghicesti dacă e un craniu, un perineu, o tibie și mai știu eu ce.

Cu ocazia plimbarii prin Brasov, am aflat și eu ce aș vrea să fac cu banii pe care i-aș câștiga la loto. E o întrebare la care nu m-am priceput să răspund niciodată, nu că n-aș vrea banii (chit ca nu joc), dar pentru că sunt prea multe de făcut cu ei. Am hotărât deci că aș renova o casă din Brașov și m-aș muta în ea. Am și ales-o, sunt două, de fapt, lipite una de alta, of! iar nu sunt hotărâtă. Amândouă, na.

9

Am vizitat și Cetatea Brașovului, cocoțată pe un deal de unde se vede și partea veche, și cea nouă a orașului. Și se vede chiar frumos. Noi am mers pe jos, dar se poate ajunge și cu mașina, e parcare în fața cetății, și am impresia că e gratis, pentru ca nu era niciun chioșc sau automat pe acolo. Autobuze n-am vazut, dar nici nu ne-am interesat.

 

Drumul până acolo e un urcuș șerpuit, care trece pe lângă blocuri mai mici și case, vile, grădini, iar la final apare un zid cam dărăpănat, plin de graffiti. Eu am luat cu mine doar partea mai hazlie – the good looker – dar în Brașov și prin împrejurimi, mai ales de-a lungul căii ferate cum te duci spre Sinaia, sunt multe graffiti, și am avut norocul să-i văd și în acțiune pe artiști, pentru câteva secunde, din mersul trenului.

12

Cetatea e o clădire medievală, restaurată, dar cu iz vechi. Nu e muzeu, nu mi-am dat seama exact ce e, am bănuit după mirosul de varză călită care bântuia peste tot, că e restaurant, deși nu ne-am întâlnit acolo aproape cu nimeni. Am intrat de capul nostru peste tot, am dat de curți interioare cu fântână și arme etalate pe zidurile albe, săli de mese răcoroase aranjate în stil comunisto-optzecist, grădini abandonate cu cate un semn ruginit și trist de “discotecă” la intrare, toalete funcționale, alte săli, alte foste terase de dans, alte terase cu copaci stingheri, una cu viță de vie. Nostalgii amestecate de medieval, viața socială de dinainte și de după revoluție, și un prezent misterios cu miros de mâncare de varză călita la cuptor.

O singură terasă cu umbrele părea populată de mușterii. Nu aveam poftă de nimic, bauserăm bere în oraș, înainte de urcuș, plus vreo două ape până să ajungem, deci am avut tot timpul să ne uitam și să investigăm locul. Pe un perete exterior am găsit etalate tot felul de blazoane și herladici, care mai de care, arătând din nou cât de frumos pot coabita vârstele istorice în aceeași cetate. Unul dintre ele ne-a facut să râdem zdravăn, și am zis că merită să-l arătăm mai departe. Cred ca e un final glorios pentru plimbarea noastră prin Brașov, citez: “Prin muncă cinste și unire ajungi la fericire”.

brasov

PS. Vara asta Ina a ajuns și la Șimon, lângă Bran, a povestit aici. E un loc tare frumos, l-am pus pe lista de must see în România (când oi bifa eu lista aia nu știu dar măcar mi-am propus)