Mai exact la final de iunie. Nu-ți fă planuri, e festivalul de film Victoria. Și să nu te aud că nu te interesează filmele românești căci nu e vorba doar de filme. Filme + muzică + o zonă numai bună de vizitat + aer curat + gașca de prieteni + istorie = Victoria. Și dacă anul trecut organizatorii ne-au dovedit că există viață după Titanic (acesta era ultimul film care a rulat la Victoria), anul acesta ne arată că sunt puși serios pe treabă, nu se opresc la prima ediție, cum cârcoteau unii, ci vor să facă din festival o tradiție anuală (chiar dacă datele nu vor fi mereu aceleași).
Anul acesta festivalul e între 26 și 29 iunie și, după ce am experimentat prima ediție, recomand oricui să dea o fugă, mai ales că nu-i departe deloc.
Anul trecut, pentru noi, Victoria chiar a fost un combinat de filme, turism și voie bună. Am strâns gașca, am văzut câteva filme bune, am vizitat zona, am fost la concerte. Anul ăsta…să vă zic ce știu. Pe 27 cântă și încântă Victoria Temple Invisible și R.O.A, iar pe 28 iunie urcă pe scenă Moebius și Nightlosers. Organizatorii au început deja să selecteze filmele înscrise și în curând o să stabilească programul final. Festivalul va fi prezentat de actorul Dan Bordeianu. Cum aflu mai multe, revin cu detalii, știți că dau tot din casă.
Ca și la ediția din 2013, rotițele vor fi puse în mișcare de voluntari. 5 ore pe zi în schimbul unei brățări de acces pe toată durata festivalului și vouchere pentru masă și consumație. Dacă te bagi, trimite un mesaj pe mail sau pe facebook (office@victoriafilmfestival.ro).
Și dacă tot am pomenit de dat din casă, să îți zic cu ce-am rămas eu după festivalul din 2013, cu riscul de a lua bătaie de la doamne (par ele firave, dar…):
-cum am trezit toată pensiunea, căci am găsit ușa închisă și până a venit proprietarul, că deh, era ora 2, am trezit tot satul, urlau câinii ca-n pădure (că tot își cerea un nene-vizitator scuze că doamnele familiei sunt gălăgioase și prietena Janette i-a explicat că doamnele sunt parfum)
-cum căuta Gina mea cafea la magazinele comunale, tre să fie un automat ceva, cred că râdeau oamenii ăia de se prăpădeau
-cum am plecat spre pensiune în miez de noapte, cu mașina ticsită, și ne-am rătăcit
-cum am căutat eu ciorapi la toate magazinele, culoarea piciorului, S, groși (că am plecat ca o floare) …n-avem, dă ce ai, adică negri, de vezi prin ei și cu 2 mărimi mai mari (și-așa i-am rupt după prima purtare)
-cum șoferul ne ducea mereu pe alt traseu ca să vedem chipurile zona și noi mereu ne întrebam unde mergem? unde ne duce? mergem la bulgari?!
-cum, tot în microbuz, ne-am culturalizat cu cele mai noi piese din categoria manea spre populară spre dance (Doamne, ce-am mai râs)
-cum și-a blestemat Aurelia zilele până la Viscri și înapoi și noi râdeam ca nebunele că mai bine scoateam picioarele și mergem ca Flintstones
-cum a coborât Oana, o doamnă, cu bagaj pentru toată Victoria, ca să nu mai zic că și Gina și Cris cărau tot genți de-ale ei (Ce faci fată cu atâtea haine?! Ce îți trebuie fată sandale?! Dacă mergem la Sibiu! ?!). Am râs eu, dar tare bine mi-au prins, că eu am plecat ca o floricică, la București îți venea să ieși în costum de baie, dar la munte…brrr.
De ce sa megi la Victoria:
Îți recomand Gherdeal, fost sat săsesc, acum aproape părăsit, la aproximativ o oră de Victoria. Drumul nu e rău deloc, iar peisajul e de vis (noi am intrat dinspre Bruiu și am ieșit spre Șomartin). Gard în gard cu Victoria e Sâmbăta de Jos, adică herghelia de cai lipițani, recomand să mergi sâmbăta, la ora 11, e show-ul ecvestru, iar dacă vrei să vezi herghelia din șaua lipițanilor, fă rezervare din timp. La câteva minute e Sâmbăta de Sus, plină de pensiuni.
Noi am mai mers la Viscri, la o oră jumătate-două. Nu mă înjura, știu, știu, e sacrileje, dar pe mine m-a cam lăsat rece. It s a matter of taste așa că ar fi păcat să nu te duci, dacă tot ajungi în zonă (pregătește-te sufletește, drumul e ORIBIL). Și am mers la Râșnov, aproximativ o oră jumătate, e foarte frumos, nu doar cetatea, ci și satul.
Făgăraș e la cel mult jumătate de oră de Victoria, poate or fi terminat de renovat cetatea, anul trecut era în lucru, dar chiar și așa merită o vizită. La câteva minute de Făgăraș e Mândra, noi n-am mai trecut pe acolo, și nici pe la Rupea (cam o oră de la Victoria) sau Brașov, în schimb am dat o fugă la Sibiu (max o oră). La cel mult o oră de Victoria e Cisnădioara, cu biserica ei fortificată.
Evident că poți merge la Bâlea Lac, pe Transfăgărășan, pe munte sau la Drăguș, declarat anul trecut cel mai frumos sat din România (de Asociaţia Cele mai frumoase sate din România), AICI găsești câteva poze, până ajungi la fața locului.
La cel mult jumătate de oră e mânăstirea Cârța – ansamblul fostei mănăstiri cisterciene din Cârţa, atestat documentar în 1202, constituie cea mai estică abaţie a acestui ordin şi unul dintre cele mai importante monumente arhitectonice din România. (historia.ro – articolul integral AICI). La aproximativ o oră și jumătate e Feldioara.
Sunt așadar o mulțime de locuri de văzut la cel mult o oră, o oră jumătate, timp și mașină să ai. În localitățile vecine se poate ajunge și cu bicla, probabil se vor putea închiria, ca și anul trecut, iar pentru tren trebuie să mergi la Ucea (va fi microbuz între Victoria și Ucea). Revin cu detalii când mai aflu câte ceva, pentru mai multe informații intră pe pagina festivalului.
Festivalul de film Victoria este organizat de Asociația Victoria Art în colaborare cu Consiliul local și Primăria Orașului Victoria, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei și al Consiliului județean Brașov.
Dacă ți-a plăcut acest articol, abonează-te la newsletter (dreapta, sus), tu dai adresa, noi dăm mail cand apare marfa noua. Ne găsești și pe pagina de facebook a vacanțelor.