Ți-am mai zis parcă de nemulțumirea mea legată de România – că am ajuns în atâtea locuri din lumea asta, dar n-am văzut mare parte din țara mea. Ei, în ultima lună, am mai rezolvat din problemă, de aia am dispărut atâtea zile de pe blog.
Mila 23, 23 August și vecinii (Mangalia, Costinești, Olimp, Neptun, Vama Veche), Cluj, Alba Iulia, Turda, Târgu Mureș, Brașov, Râșnov, Bușteni, Transbucegi, Babele, Vârful Omu, Sibiu, Cisnădie, Cisnădioara, Cozia. Prin unele am fost doar în trecere, în altele am rămas câteva zile, de voie sau de nevoie, aș fi stat mai mult, mă bucur însă că am reușit să revăd, sau să văd pentru prima oară, o bucată de România – la Alba Iulia, Cluj, Turda și prin Bucegi nu mai fusesem niciodată.
Mi-a plăcut rău de tot pe munte, m-am mirat până și eu, Delta a fost de senzație anul ăsta, m-am simțit tare bine la Cluj, mai ales că s-a făcut o gașcă mai mare ca la București, culmea. Ne-a plăcut salina Turda, arată mai fain decât în poze, am fost plăcut surprinși de Alba Iulia, până am aflat că au fost sacrificate o mulțime de lucruri pentru ca centrul ăla să arate cum arată astăzi. Am ochit câteva clădiri superbe la Târgu Mureș, m-am bucurat să revăd Brașovul, uitasem cât e de frumos, am tras în piept miros de tei la Bușteni, da, la final de iulie, și eu m-am mirat. Am mâncat o ciorbă de pește tare bună la Sibiu (prin Sibiu am fost de două ori în ultima săptămână), Cisnădie și Cisnădioara sunt minunate! A fost bine de tot și la mare, chiar dacă apa era rece ca gheața, nu mă așteptam ca manăstirea Cozia să fie atât de frumoasă, mai ales interiorul, ar fi și mai bine dacă nu te-ar calca-n picioare preacredincioșii, și aveam în plan să ne întoarcem (ieri) spre casă pe Transfăgărășan, dar a fost închis.
M-am bucurat să dau peste câțiva turiști străini pe traseu, am mai călătorit și noi în grup, că în ultimii ani am umblat numai singuri, am mâncat bine, am avut norocul să găsim cazări ok, mai ales în Deltă. Toate le-am rezervat în avans și bine am făcut, mai peste tot scria nu mai avem camere, plus că atunci când am folosit booking am plătit mai puțin decât la fața locului – de exemplu, la Cluj, am dat 160 de lei pe cameră, la fața locului era 240! M-am șocat un pic, mai ales că prin Asia era invers, de cele mai multe ori. La Sibiu am nimerit cam prost, dar, în mare, nu mă plâng de nimic, parcă se mișcă lucrurile în direcția bună și la noi, greu ce-i drept. Am observat că până și angajații de la restaurante/terase sunt mult mai amabili, ba unii chiar zâmbesc, șoc, sau poate am avut noi baftă. Oricum, cu excepția celor care nu ies din mocirlă nici cu salarii mai mari, nici cu fonduri UE, nici cu vorba bună, nici cu amenzi, în general, oamenii îți răspund cum li te adresezi.
Ba da, mă plâng de mizerie, m-au apucat dracii când am văzut câte cutii de bere și sticle de plastic pavează drumul spre Babele și Omu, la Babele cel puțin e jale. Am adunat, la coborâre, 4 pungi de gunoaie. Atât aveam la noi, că n-am reușit să curățăm decât bucata de la vârful Omu la Babele, data viitoare știu ce să-mi pun în rucsac. Ba chiar te rog să faci la fel căci, dacă fiecare ar lua o sticlă la dus și una la întors, muntele ar fi mai curat (am întâlnit pe traseu un cuplu care căra o cutie de bere, aruncată de niște civilizați, pe principiul cu o floare se face primăvara dacă plantăm fiecare câte una). Evident că ar fi de preferat ca mârlanii să învețe să-și ia resturile acasă, dar din păcate asta nu se va întâmpla prea curând, deci hai să facem chestia cu 1 la dus, 1 la întors. Te bagi?
Aha, multe locuri frumoase rau in Romania, ma bucur sincer ca e inepuizabila! Ma bucur, de asemenea, ca ti-a placut la Cluj. N-ai mai dat niciun semn, dar am banuit ca esti cu gasca de care ziceai, plus evenimentul la care ai venit. Noi am fost in acel weekend la Cojocna, la 20 de km de Cj, la balaceala. Presupun ca nu ati mai fi avut timp si de asta :)) Dar, totusi, ce ati vazut prin Cluj si ce vi s-a lipit de suflet? Mai veniti? 🙂
P.S. Cisnadioara e foarte faina, imi amintesc mereu cu drag de ea si ma uit cu placere mare la pozele de acolo 😉
pai chiar ziceam ca avem de toate, pacat ca nu avem si grija de ele, ca de promovat nu mai zic. Nu am vazut tot ce era de vazut prin Cluj tocmai pentru ca in cele 3 zile am trecut din crasma n crasma:-p Am zis ca mai venim. Cisnadioara e super, nu mai stiam exact daca tu ziceai ca ai fost, vazusem undeva, m am lamurit cu un search:-p
Tocmai ieri am vazut un nene care in data ce s-a urcat in masina (dupa ce a trecut de un tomberon) a aruncat „in mare placere” doza de suc chiar in mijlocul strazii. Asa, ca la noi….