Ce vizitezi langa Barcelona: Montserrat

Cum era să petrecem noi prima zi din 2016 dacă nu pe drumuri? Ne tot făcea cu ochiul muntele ăla ciudat, la vreo oră de Barcelona, am tras de noi și ne-am mișcat, cu greu, spre Montserrat.

E și o mânăstire acolo, dar noi aveam treabă cu muntele (seamănă un pic cu Meteora, deși cred că la greci e mai spectaculos). Unii stăteau la o coadă măricică, să pupe nu știu ce chestie, părea importantă, atât de importantă cât să stai la rând, în frig, vreo juma de oră. Noi, niște păcătoși ordinari, am umblat creanga pe munte, să ne bucurăm de priveliște, dar și să ne încălzim nițel.

Parcă-s niște sarmale! Ba nu, seamănă cu chestiile alea dulci, sarailie! Deh, fiecare cu poftele lui, mai ales că tocmai ce trecuse Crăciunul și nici măcar nu mirosisem vreo sarma, salată sau cozonac. Și în halul ăsta – de vedeam sarmale în loc de blocuri de piatră – am intrat în restaurantul complexului și am împins la tava aia până am umplut-o, că doar nu mai mâncasem de anul trecut (cafeaua și cornul de dimineață nu se pun) și atunci niște tapas-uri și sandwich -uri aduse în viteză de niște vietnameze mici și simpatice, care erau toate un zâmbet deși erau hăituite de niște educați cu scobitoarea-ntre dinți și de două delicate cărora le-a trebuit juma de oră să ceară comanda – da, una se chinuia să își exerseze vietnameza, e drept, am respectat-o vreo 5 secunde, până a mai chemat-o pe fata aia de vreo trei ori, toate astea pentru o paella și o porție de paste pe care donșoara cealaltă le-a trimis înapoi cu un simplu semn din mână și cu o atitudine de genul am făcut un efort uriaș, sunt epuizată! În schimb ceilalți – un domn blonduț, cârlionțat, cu cojoc și un lanț demn de roata de la mașină, însoțit de o doamnă blondă, cu zulufi, cu vestă strânsă cu o curea maro la mijloc și pălărie de cowboy, de două gazele blondine și ele, îmblănite, să nu cumva să răcească la 16 grade de Spania, și o copie mai tânără – june cu scobitoare – erau foarte vocali și se amuzau nițel pe seama fetelor. În timp ce noi ne amuzam pe seama lor, că nu-mi puteam lua ochii de la ei, ce foc de artificii, ce joc de apă și lumini, adevăratul spectacol era în crâșma asta, la doi pași de Placa d Espanya. Să ți mai zic că la teve se zbenguiau unii scoși parcă din filmele cu proști, inițial am crezut că-i vreo parodie, dar apoi mi-am adus aminte de entertainmentul made in Spania (înmulțește otv cu 10 și poate iese ce trebuie, n-am văzut în viața mea emisiuni mai penibile!), mă mir că nu m-am înecat cu vreo măslină. Era cât pe ce, când, la plecare, doamna cowboy, s-a dus la baie, cu ușa deschisă, și s-a apucat să și facă de treabă cu o scobitoare. Mofturi, ar fi zis bărbat-su. Hai că m-am dat la bârfă, să-ți zic mai bine cum ajungi la Montserrat.

Trenul – R5 – pleacă de la Espanya, o să vezi că sunt indicatoare în stație. Face aproximativ o oră, biletele se cumpără de la aparate. Există un bilet combinat – tren dus-întors Barcelona – Montserrat + telecabină sau funicular din stație spe mânăstire și înapoi, prețul e același, 20,20 euro/persoană. Pentru telecabină cobori la Aeri, pentru funicular, la Cremallera. Dacă vrei și mai sus, trebuie să mai plătești vreo 10 euro. Sau, dacă te ține, poți face unul din cele trei sau patru trasee, durează în medie vreo 2 ore. Nouă ne-ar fi plăcut, dar ne-ar fi prins noaptea pe acolo, am ajuns destul de târziu, vorba aia, avusesem treabă cu o seară înainte. Manăstirea poate fi vizitată gratuit, pentru muzeu plătești 7 euro.

Ce mai vezi lângă Barcelona, dacă stai mai multe zile și mai ales dacă-i vară: Girona (vechi oraș medieval), Figueres (unde s-a născut Dali), Tarragona (mare și ruine romane), Sitges (mi l-a recomandat o cunoștință, însă cred că-i mai fain de mers vara, pentru plajă), Vic, Montblanc. În toate poți ajunge cu trenul. Las și un link către 10 plaje din și de lângă Barcelona.