Zic poate pentru că am văzut foarte puțin din regiune, dar și pentru că ține de gusturi.
Înainte să ajungem în Asturias habar n-aveam că există Cudillero. Dar pentru că aterizam noaptea târziu, am căutat un loc apropiat de aeroportul din Asturias, ca să dormim o noapte și să nu dăm o avere pe taxi până la Oviedo sau Gijon. Cele mai apropiate orașele erau Piedras Blancas, Salinas, Aviles și Cudillero. Le-am googălit pe toate și cel din urmă a câștigat detașat.
Între munte și mare, cu case vechi și colorate, cocoțate pe deal, una lângă alta, una peste alta, atât de apropiate încât pe alocuri cu greu te strecori, plin de flori de toate felurile și culorile, Cudillero e parcă scos dintr-un tablou. Da, e turistic, pe la amiază poate fi destul de aglomerat, cred că în iulie și august e plin de lume, e mai scump ca alte locuri din regiune, dar e senzațional, nu mă mai dădeam dusă.
Vremea de Asturias e soră cu cea de Londra. Când am deschis geamul, dimineața, ploua mărunt și cerul era acoperit de nori. Am luat două umbrele de la hotel și am plecat să pescuim o cafea și ceva de mâncare. La ora 10 Cudillero încă dormea. Toate restaurantele erau închise, se mai zărea câte un omuleț rătăcit pe stradă, marea se legăna și ea parcă între somn și veghe lângă zidurile de protecție, numai noi și pescărușii făceam zarvă la ora aia, unii după pește, alții după cafea (dacă nu punem la socoteală pescarii care au plecat cu noaptea-n cap în larg). Ne-am plimbat vreo jumătate de oră pe malul apei și încet, încet satul a început să se trezească. Piețarii își așezau marfa pe tarabe, din când în când mai trecea și câte o mașină, și o localnică repezită ștergea mesele. Apropo, asturienii nu-s cei mai amabili oameni de pe pământ, nu-s nici nepoliticoși, doar că nu prea zâmbesc, nu lungesc vorba, mi s-au părut dintr-o bucată, mereu pe fugă, cu răbdarea la limită.
Era 11 de acu așa că ne-am așezat bucuroși nevoie mare la o masă în interior (încă ploua), cu meniul în mână, pregătiți de un mic dejun copios. Churros, tortilla și două cafele, por favor! N-am churros, e prea devreme. Nici tortilla. Atunci două sandwich-uri cu brânză. N-am cu ce face sandwich, nu a venit încă băiatul cu pâinea. Dar ce aveți? Ce-i în vitrină. Adică niște croaissante semi-uscate, dulci și lipicioase (așa-s alea de Spania). Asta e, ne-am mulțumit cu două croaissante și două cafele, era singura cafenea deschisă la ora aia. Și am înțeles și de ce, abia pe la 12 au început să curgă clienții, nu pricepeam ce-i după colț, în port, de vine puhoi de lume, e parcarea pentru autocare. Cred că puțini stau în Cudillero, cei mai mulți vin în vizită, câteva ore, din Oviedo sau Gijon. Toți erau spanioli, pensionari, nu țin minte să fi văzut picior de străin. Și cred că cei mai mulți s-au mulțumit cu portul și restaurantele de lângă apă, sus, printre case, era pustiu.
Odată cu turiștii și-a făcut apariția și soarele și am putut colinda în voie dealurile verzi și casele care încep în deal și se scurg parcă în mare. Cudillero e mic (ar fi vreo 5 000 de locuitori ce trăiesc din turism și pescuit), în câteva ore n-ai ce face, noi am stat o zi și cu greu ne-am urnit, spre seară, să luăm autobuzul spre Gijon. Am urcat printre case de două ori, ne-am plimbat prin port de două sau trei ori, nu mai țin minte, am urcat și spre far, deși era închis, am trecut și pe sub tunelul care leagă orașul nou de orașul vechi, am lenevit pe toate băncile din port, la vreo două terase de lângă apă… Zic eu că-i fain de văzut locul în mai multe momente ale zilei, căci nu doar omul și natura au contribuit la minunea de pe deal, ci și fluxul și refluxul. Pe la amiază marea se retrage, ies stâncile din apă, unele-s pline de muschi, dau năvală pe ele pescărușii, pe la 3 se întorc pescarii. E frumușel foc, musai să treci pe acolo dacă te bate gândul să vizitezi Asturias.
Cum ajungi în Cudillero
Cudillero, sau Cuideiru (în dialectul local – pixueto, un amestec de latină și grai nordic, de aceea unii spun că satul ar fi fost întemeiat de vikingi, pixueto se vorbește doar în Cudillero, i se mai zice și Villa Pixueta) e la cel mult 20 de minute de aeroportul Asturias, nu știu să fie vreun autobuz direct, noi am luat un taxi, c-am ajuns la miezul nopții (25 de euro ne-a luat până în centru, lângă port). În schimb există autobuze și/sau trenuri de la Avilles, Pravia, Salinas, Gijon, pentru autobuze verifică site-ul Alsa, pentru trenuri, Renfe sau Feve (ultimul pentru regionale).
Dacă ai mașină, și cred că-i cea mai bună variantă, sunt câteva plaje geniale pe coastă – lista cu plajele din zona Cudillero – sau poți da o raită prin satele pescărești din Asturias – 18 la număr, drăguțe foc, după cum urmează, în ordine, de la granița cu Galicia: Castropol, Figueras, Tapia de Casariego, Viavelez, Ortiguera, Navia, Puerto de Vega, Luarca, Cudillero, San Esteban de Pravia, San Juan de la Arena, Luanco, Candas, Tazones, Lastres, Ribadesella, Llanes, Bustio. Ca să nu mai zic că poți trece în Galicia sau Cantabria, e genial Nordul Spaniei, timp și bani să ai.
Am mai scris aici despre ce poti vizita în Nordul Spaniei și mi s-a părut foarte util site-ul ăsta – Asturias, turism.
Am rasfoit toata seria legata de nordul Spaniei, am inceput cu postarea de fata si le-am cautat si pe restul apoi… chiar faina vacanta! chiar faine satele, cladirile, culorile, mancarurile! Nu prea am eu dor de duca cand vine vorba de vizitat (vorba lui Andrei, la tine trebuie sa fie ceva cu urcare in program), dar recunosc ca m-am simtit poftind la ce-am vazut pe-aici pe la tine 🙂
pfii, la noi e plin, urcat si incarcat in program de da pe afara 😀 cred ca daca am avea bani si timp numa creanga am umbla