Oviedo sau Gijon? Asta ne tot întrebam când încercam să ne decidem unde să stăm, în Asturias. Din poze, Oviedo părea mai fain. Dar Gijon e lângă apă…Știi ce, hai în ambele, să nu mai avem dileme. Și deși credeam că o să ne placă mai mult Oviedo, parcă fu mai fain Gijon-ul, orașul e mai animat, mai tânăr și nu știu dacă v-am zis, e lângă apă :-p

Gijon, plaja San Lorenzo

Gijon, plaja San Lorenzo)

Marea Cantabrică se bate cu localnicii și turiștii pe bucata de nisip numai bună de lenevit la soare, dacă e soare, că noi am prins o zi caldă, una rece, e sucită rău vremea. Țărmul apare numai când are marea chef, dacă ajungi prin oraș dimineața sau seara târziu, te întrebi unde-i plaja, care plajă?! Localnicii știu programul, se așează frumușel pe ziduri sau pe scări, cu prosopul pe umăr, și așteaptă șă-și ia tălpășita senora Cantábrico. Chiar ne amuzam că dacă nu știi și te prinde somnul la plajă, te trezești prin Atlantic. Am văzut și școli de surf, și cursuri de diving sau sailing, deci dacă îți plac sporturile de apă, Gijon va fi pe gustul tău. Noi am stat doar o zi așa că ne-am mulțumit cu orașul.

Cu ce se laudă Gijon, în afară de (1)plajă și (2)sporturi de apă? (3)Cimadevilla e centrul vechi unde odinioară erau casele pescarilor. Acum, la orice colț dai de o terasă și e super animat seara, e plin de tineri, se bea cidru pe scări, pe scaune, pe ziduri, pe stradă, oriunde se găsește un locușor liber. Să coborâm spre (4)port unde bărcile pescarilor au cedat locul ambarcațiunilor de plimbare. Romanii au fost și pe acolo și le-au lăsat spaniolilor (5)băile romane. Spaniolii, băieți buni, le arată tuturor pe gratis. De fapt mai totul în Gijon poate fi vizitat gratuit, chiar și (6)palatul Revillagigedo. Lângă băile romane e (7)biserica Sfântul Petru, la fel, intrarea gratuită, și dacă urci pe lângă biserică, ajungi pe (8)dealul Santa Catalina. Odinioară era punct strategic și de apărare, acum e loc de promenadă și balcon către o bucată bună de Asturias – dacă vrei să vezi Gojon-ul de sus, acolo trebuie să mergi. O să-ți atragă atenția o lucrare, am văzut ca-i un fel de simbol al orașului, mie mi s-a părut urâtă, m-a dus cu gandul la urâțeniile alea lăsate de comuniști pe malul Dunării, la Galați. Mă rog, gusturile nu se discută… (9)El Elogio del Horizonte îi zice.

Mai are Gijon și o mulțime de muzee, un acvariu, o grădină botanică, câteva biserici interesante, găsești mai multe detalii pe gijon.info.

gijon, nordul spaniei

gijon, spania

gijon, asturia

nordul spaniei, gijon

gijon, centrul vechi

vacanta in gijon

Gijon e o combinație de nou și vechi, mi-a plăcut că e foarte colorat și clădirile noi sunt și ele verzi, căramizii, albastre, portocalii, roșiatice, galbene sau roz, se îmbină frumos cu cele vechi. Deasemenea e foarte bine localizat, dacă vrei să vezi Nordul Spaniei. Noi ne-am mișcat cu autobuzele – Alsa – dar sunt și trenuri, parcă autobuzele sunt un pic mai rapide. Până la Oviedo am făcut jumătate de oră, 5 euro/2 persoane, poți cumpăra bilete de la șofer sau din gară, de la ghișeu sau de la aparate. De la Cudillero la Aviles am făcut 45 de minute, 6,40/2 persoane. De la Aviles am ajuns la Oviedo în jumătate de oră, 5.10 euro/2 persoane. Am văzut că autobuzele sunt dese și trec prin toate orășelele, verifică site-ul Alsa pentru mai multe informații, sau Renfe și Feve dacă vrei să mergi cu trenul, dar cred că pentru plajele de pe coastă, pentru care e vestită Asturias, îți trebuie mașină. La fel și pentru parcul natural Los Picos de Europa (max. o oră jumătate de la Gijon, cu mașina). Am mai scris AICI despre ce să vizitezi în Asturias.

Aeroportul din Asturias e la cel mult 50 de minute de Gijon, tot cu Alsa ne-am dus, 16 euro pentru 2 persoane.

Gijon e mai scump ca Oviedo când vine vorba de cazare. Bine, scump însemnând că cu greu am găsit ceva cu 50 de euro pe noapte, Asturias nu-i Catalonia, slavă Domnului. În Oviedo, cu banii ăștia, stăteai la 5 stele. Și pe la restaurante prețurile sunt un pic mai măricele, nu mult, plus că peste tot încă mai dau tapas-uri, spre deosebire de Sud. La bere și cidru aduceau paella fără număr, venea chelnerul frecvent cu tava de tapas-uri, dacă cereai mâncare, cât așteptai, îți dădeau să guști diverse – noi am comandat un menu del dia (14 euro) și o porție de caracatiță (9 euro) și ne-au adus în plus 2 tapas-uri și 2 supe de fructe de mare, ne săturam cu alea, pe bune, mai bine ceream doar de băut. Și porțiile sunt măricele, nu-și bat joc, ca prin alte locuri super turistice. Apropo de asta, și Gijon și Oviedo mi s-au părut foarte aerisite, n-am văzut prea mulți turiști, poate și pentru că nu era sezon.

Prin Nordul Spaniei: Oviedo

 

Prețuri Gijon:

  • meniul zilei: 12-17 euro
  • salată: 8-9 euro
  • mix de brânză (și zona e vestită nu doar pentru cidru, ci și pentru brânzeturi): 13-15 euro
  • pește, fructe de mare: 15-22, porțiile mari (unii servesc porții mari, medii și mici)
  • fabada asturiana, mâncarea tradițională (fasole cu carne și cârnați): 10-15 euro
  • orez cu diverse (și el tradițional pentru regiune): 18-25 de euro
  • arroz con leche sau tartă de brânză, desertul specific zonei: 4-5 euro
  • cidru: 3 euro sticla mare
  • bere: 3 euro
  • cafea: 1,2 – 1,5 euro

 

PS. daca ajungi in Asturias, nu rata Cudillero 

Cudillero – poate cel mai frumos sat din Asturias