Lanzarote sau Islanda? E ziua domnului meu la final de martie și nu mă puteam decide între cele două. Ochisem Lanzarote acum ceva vreme, tunelurile de lavă și muzeul din Atlantic, că domnul e fan peșteri, scufundări și surf, dar și în Islanda am tot zis că mergem și n-am mai ajuns. Până la urmă a câștigat Lanzarote: 20 la 6. Adică grade. Am zis că lăsăm balenele pe mai la vară, hai să ne bălăcim în soarele de Canare! 

 

La museo atlantico n-am ajuns încă și toată lumea ne-a zis că nu merită banii, tunelurile de lavă sunt interesante, dar parcă nu pe măsura reclamei făcute, în schimb vulcanii…Pfii, vulcanii sunt senzaționali! Zici că ești pe altă lume! Ai văzut Lord of the Rings? Toată zona – parcul Timanfaya – arată ca Mordor, unde își făurea Sauron armata. Totul e negru ca tăciunele, aproximativ 5 000 de hectare sunt acoperite de lavă transformată în pietre de toate mărimile și formele, pe ici pe colo s-a strecurat, timid, viața. Pe alocuri se văd valuri de lavă, ca o cremă vâscoasă, împietrită, de zici că au erupt vulcanii săptămâna trecută, nu acum 300 de ani.  

În 1730 munți de foc au ieșit din pământ scuipând flăcări și lavă. Timp de 6 ani și-au făcut de cap, se pare că e cea mai îndelungată erupție vulcanică înregistrată vreodată, au distrus 9 sate (unii zic 11), terenurile agricole din jur și chiar amenințau să distrugă toată insula. Din fericire cea mai mare cantitate de lavă s-a îndreptat spre ocean, dar un sfert din insulă a fost îngropat sub lavă și cenușă. Nu că restul n-ar fi fost afectat. Și acum, după atâția ani, nu cresc prea multe chestii pe aici, prin orașe, sate ce se mai vede verdeață, că e îngrijită și udată periodic, plantele sunt toate mărunțele, porumbul lor e la jumate față de ce vezi pe la noi, și nu e doar vina vulcanilor, bate și vântul destul de des și plouă extrem de rar, cică plouă mai mult în Sahara decât în Lanzarote. Dar și lipsa asta a ploii a făcut ca insula să arate cum arată astăzi, ireal. 

Oriunde te uiți vezi cocoașe de cămilă, negre sau maronii – se pare că ar fi peste 100 de vulcani pe toată insula, azi dorm liniștiți, slavă Domnului, plaje negre, stânci sparte de oceanul agitat, dune de nisip, chiar și un lac verde, care ar fi de fapt un crater de vulcan. Toată insula e de senzație, dar cea mai spectaculoasă bucată e cea din jurul munților de foc – parcul Timanfaya, El Golfo, Los Hervideros. 

Să le luăm pe rând. Parcul național Timanfaya e prăpădul făcut de vulcanii ieșiți din pământ, din iarbă verde, acum aproape 300 de ani. Ar fi vreo 5 000 de hectare. Dacă vezi că drumul taie un teren  parcă proaspăt arat – zici că s-au bătut niște uriași cu pietre negre de toate formele – să știi că ești prin zona muntilor de foc. Dacă n-ar fi cerul albastru, ai zice că ești pe Marte sau pe Lună. Dacă mai zărești și un drăcușor negru cu o furcă, atunci e clar că ai ajuns unde trebuie – drăcușorul e simbolul parcului național, căci iad cred că fu pe acolo din 1730 până în 1736.

Dacă vrei să vizitezi parcul – prin jurul lui poți merge lejer și singur, nu te întreabă nimeni nimic, numai să nu intri pe acolo, e interzis, se pare că circulă periodic paznici căci zona e parc natural, de interes științific, protejată de UNESCO – nu te du la centrul de vizitatori, acolo e un fel de muzeu ce poate fi vizitat gratuit, ci intră unde vezi sigla cu ruta turistică. De acolo cumperi biletul de intrare – 9 euro de persoană – și după ce mergi vreo 2 kilometri cu mașina, ești nevoit să parchezi, lângă restaurant, deoarece de acolo numai autobuzele lor au voie. Acum de ce să mint, turul a fost cam dezamăgitor, deși la un moment dat treci prin lavă (au spart un râu uriaș de lavă), dar vezi totul din autobuz, nu cobori, doar merge șoferul mai încet și oprește o dată sau de două ori. Vizita e extrem de turistică, după turul cu autobuzul ești invitat să vezi gheizerele – un nene toarnă apă în niște găuri făcute în vulcan, focul ce arde în groapă, au chiar și un restarant unde servesc grătar perpelit la căldura vulcanului…mi-a plăcut mai mult plimbarea de capul nostru, cu mașina. Așa ne trebuie dacă suntem căscați, există și două tururi la picior, dar nu-s foarte mediatizate, cu chiu cu vai am găsit informații despre ele, și-s chiar gratuite, numai că trebuie să faci programare cu 2 luni în avans. Hai că la ălă de 6 ore nu rezistam, dar m-as fi băgat la cel de 3 ore. Poți să faci programare aici, măcar tu să te duci pregătit(ă). Mai e un traseu de hiking, tot de vreo 3 ore, unde nu i nevoie de rezervare sau de ghid, dar nu e în parcul Timanfaya, ci imediat lângă. Era să uit, au și plimbări cu cămilele, prin parc, ne bătea un gând, dar am zis pas, să nu chinuim animalele degeaba. 

De la Timanfaya mergi spre El Golfo, e la o aruncătură de băț. Arată într-un mare fel zona aia – valuri albastre cu spumă albă scaldă o plajă neagră și peste drum de ea e un lac verde turbat. 

!E și traseu de hiking, de 4 ore, ruta del litoral îi zice, de la Playa de la Madera spre El Golfo. 

De la lac poți să continui traseul, spre playa Blanca, și ajungi la Los Hervideros – niste stînci formate de lavă, erodate de valurile Altanticului. 

După apele care fierb poți merge spre saline – Lanzarote producea tone de sare, chiar și pentru export, înainte să apară frigiderul, producția a scăzut considerabil în zilele noastre – sau te poți îndrepta spre La Geria. Valea La Geria e dovada că nevoia te învață și că dintr-un lucru rău poate ieși și ceva bun. Lanzarote e insulă vulcanică, erupția din 1730 a făcut praf zona, bate vântul într-o veselie, plouă din an în Paște și totuși oamenii ăștia fac agricultură, culmea, cu ajutorul lavei. Cartofi, ceapă, spanac, porumb, toate-s mărunțele, dar există, și au vinării vestite-n toată lumea, deși mie vinul lor mi se pare cam acru, ține de gusturi. Viile lor sunt unice. Au săpat gropi individuale pentru fiecare butuc, au ridicat un fel de garduț de protecție, astfel butucul e protejat de vânt și praf, și au acoperit solul cu cenușă vulcanică, s-au prins că resturile vulcanului păstrează umezeala de peste noapte si așa planta are apă, căci spre deosebire de vecinii din Tenerife și Gran Canaria, nu au sisteme de irigații peste tot. Așa arată o vie de Lanzarote: 

Tare, nu? 

Mai povestim zilele următoare, mă duc să mai bag un ceai, că numa eu puteam răci la 23 de grade, la umbră. Bine că nu m-am dus în Islanda…

Salutări din Lanzarote! 

 

PS: cu excepția parcului Timanfaya, unde există taxă de intrare, restul sunt la liber, mașină să ai, căci nu știu să existe autobuze, și google maps sau gps.