Ce-or face, mai nene, toți ăștia la Marbella în noiembrie?! Că și acum, ca și data trecută, autobuzul spre Marbella era plin, cel spre Malaga aproape gol. E adevărat că termometrul arăta 20 de grade, la 8 seara, dar totuși parcă nu-i de scăldat și stat la plajă…Ba e, căci toamna pe Costa del Sol e ca vara la Brighton.

 

Mereu mă prinde Spania nepregătită, adicătelea cu pantaloni lungi și pulover, m-a stricat de tot Londra asta, am zis că oricând m-aș duce în Spania, nu mai plec fără pantaloni scurți și tricou, new year’s resolution (și cremă de protecție solară, că am făcut deja colecție, mereu o uit și mereu mă opresc în prima farmacie). Și noi, care ne întrebam ce caută toți blonzii la Marbella – că peste tot am dat de englezi, danezi, nemți, norvegieni, era plină marea de zulufi blonzi, deh, toamna de Malaga e ca vara lor – ne-am dus frumos în prima zi de vacanță și am cumpărat o rogojină și pantaloni scurți și ne-am trântit pe nisip. La plajă în noiembrie, așa mai vii de acasă! E adevărat că după câteva zile s-a mai răcit nițel și seara e friguț (cam ca ziua la Londra, în zile bune), dar tot e bine. Am avut și un fel de ghinion (mă alint), căci cu o săptămână înainte de a merge noi, fuseseră 25 de grade! (la început de noiembrie, da?), apoi s-a pus pe ninsoare în Nord și de aia s-a răcit și sudul un pic. Ne uitam la meteo în fiecare seară și ne rugam să nu coboare norul cu fulgi la noi, ține-l, Doamne, în Nord! Mi-era de portocalii ăia încărcați de fructe, nu de alta :-p

Chiar așa, să vă arăt cum arată Malaga în noiembrie:

toamna-la-malagamalaga-noiembrie toamna-pe-costa-del-solmalaga-toamna

Mă minunam de fiecare dată când treceam pe lângă un portocal ciorchine de fructe, adică de n ori pe zi (mor după copacii ăia!), am zăpăcit copacul ăla roz cu poze și metafore, la fel și frangipani de lângă catedrală, miroseam florile din parcul paralel cu faleza ori de câte ori treceam pe acolo… Ca să vezi ce fac câțiva ani de Londra din om 😀

Evident că iar am mâncat ca apucații, că deh, dacă ar fi să descriu Spania în două cuvinte, alea ar fi vreme și mâncare, sau mâncare și iar mâncare, vorba prietenei Janete. Deși știu foarte bine că nu-i ok să mănânci de dragu de-a mânca, și la 9-10 seara – te rog frumos, când te duci într-o țară străină, respecți regulile și obiceiurile! – și mai știu că nu rezist mai mult de 2-3 zile, că totul e prăjit, greu, plin de ulei, nu mă pot abține. Mereu zic nu mai fac și mereu fac. Și după 2-3 zile de dezmăț, mă reped în prima piață, că dacă nu bag niște fructe și o salată mare cu de toate, înnebunesc! Ochisem piața din Malaga încă de data trecută, cea din centru, și dacă atunci am stat la hotel, acum am închiriat un apartament și ne-am făcut de cap cu niște roșii geniale, niște ardei cât capul, ulei de măsline și brânză cât cuprinde.

 

 

Orașul mi s-a părut mai aglomerat acum, parcă în aprilie era mai liber, acum era plin de străini. De joi seara până sâmbătă seara era puhoi de lume pe străzile din centru, de fapt de asta mi-a plăcut Malaga, printre altele, pentru atmosferă, am mai zis, n-are ce are Barcelona, de exemplu, dar are viață. Oricum, am stat mai mult tura asta așa că am avut timp să vedem și lucrurile mai puțin plăcute. Apropo, e jale cu parcarea! Nu-ți poți imagina cum parchează oamenii ăia, unu-n altu, paralel, nu știu cum mai ies. În prima zi am avut noroc să găsim un loc, după ce ne-am învârtit de-am amețit – sunt și la ei, ca și la noi, omuleți care îți arată un loc liber, pentru niște bănuți (dacă vrei s-o mai găsești întreagă, probabil) – nu în centru, acolo n-ai nici o șansă, pe lângă. Apoi am plătit 18 euro pe noapte și am băgat-o într-o parcare privată. Veneau spaniolii buluc, lăsau mașina unde apucau, și cheile, băiatul ăla le dădea o hârtie cu ora și numărul mașinii, și apoi le muta de colo colo în funcție de cât stătea fiecare. Era masa plină de bilețele și chei. Așa ceva…numai în Spania probabil.

Tura asta am închiriat o mașină și am dat o fugă la Granada, în Gibraltar și am urcat, în sfârșit, pe Caminito del Rey. Inițial am zis că mergem cu trenul, iubesc trenurile, e mai comod, plus că-s stresată cu mașinile (după 3 accidente…), dar când am văzut cât costă, ni s-a luat. Nu-s zdraveni spaniolii, parcă-i mai scump ca-n UK! De exemplu, trenul de la Malaga la Cordoba ne ajungea aproape 180 de euro (4 persoane)! Pentru o mașină am plătit 150 de euro, pe 3 zile, cu tot cu benzină. Autobuzele-s mai ieftine, dar fac mult, de fapt adunat, toate drumurile pe care le-am făcut, ne-a ajuns mai ieftin un pic cu mașina, plus că, cu autobuzele, eram limitați de ore, nu mai ajungeam în Gibraltar, că făceam o veșnicie. Oricum, nu mi-am imaginat că e atât de scump să mergi cu trenul în Spania.

Caminito del Rey, drumul regelui lene?

 

Apropo de închiriat mașină, Malaga nu-i Trieste, unde fu mai ieftin, dar nici nu mi s-a părut extrem de scump, probabil că vara sunt alte prețuri. Am avut o dilemă cu firmele, sunt multe rău, unele suspect de ieftine, am citit diverse review-uri cum că trebuie să fii atent ce semnezi, că de fapt nu ai asigurare, că zic una, la predare e alta, noh, tre să-și scoată și ei banii de undeva când se laudă că-ți dau o mașină pentru 10 euro pe zi. Aveau și la hotel oferte, dar am tot cântărit problema și am mers la Avis, că măcar știm marfa. E bună o mașină prin Andaluzia, sunt o groază de locuri faine de văzut, timp și bani să ai!

Despre prima vizită la Malaga – aici