Daca tot am ajuns in Danemarca am zis sa dam o fuga si la vecinii suedezi. De fapt, pentru ca am fost cuminti, Mos Craciun ne-a cumparat bilete pentru Goteborg. La Frederikshavn am urcat pe feribot-ul urias si am trecut …granita. In aproximativ trei ore am pus piciorul, pentru prima oara, pe pamant suedez. 

 suedia
 

Goteborg mi-a parut ceva mai „viu” decat orasele daneze. Are alt puls.  Se observa diferenta nu doar cand vine vorba de bani sau limba, ci si cand te uiti la arhitectura, culoare, oameni. Noi am stat doar o zi, dar zic eu ca am reusit sa vedem, in mare, orasul. Goteborg nu e foarte mare, si mai toate obiectivele sunt comasate in zona centrala, la distante rezonabile, noi am mers numai pe jos.  

Ce-i de vazut? In primul rand locul in sine. Mie imi place ca mereu cand ajung intr-un loc nou sa colind fara o tinta anume. Simt altfel orasul, descopar ce nu gasesc pe site-ul oficial sau pe bloguri, ma bucur de loc. Abia dupa ce am luat pulsul bifez si obiectivele turistice.

Si pentru ca am vrut sa vedem orasul, am platit bilet de intrare doar la Universeum, si asa ajung la ce vezi gratis la Goteborg

  • Catedrala (pe Kyrkogatan nr 28) 
  • Haga, centrul vechi – case de lemn, cafenele, si o fortareata de secol 17 (Skansen Kronan) 
  • Andra Långgatan, zona de noapte, populata de baruri (si magazine cu preturi bune)
  • Slottsskogen Park
  • Majorna, fostul cartier muncitoresc, acum plin de restaurante, cafenele si buticuri 
  • Linne, un cartier micut, format in jurul strazii Linnegatan, recomandat pentru restaurante si shopping 
  • Eriksberg si Lindholmen, fostele docuri, in anii 70 gazduiau cele mai mari nave din lume, acum sunt cartiere rezidentiale (acolo e si muzeul radioului)
  • Magasinsgatan, odinioara plin de depozite, acum plin de cafenele si magazine
  • Delsjön, rezervatie naturala (numai buna de mers cu bicla, sau de inchiriat canoe)
  • Muzeul de arta (insa numai daca ai sub 25 de ani sau city cardul), la fel si la Muzeul maritim

Nu sunt foarte multe locuri gratuite probabil si pentru ca exista un city pass care iti garanteaza transport la pret redus si intrare libera la mai multe muzee, info aici

Universeum, ca tot am pomenit de el, cred ca e mai atractiv pentru copii decat pentru adulti. O mini padure tropicala, acvarii imense, o nava spatiala in miniatura, locuri de joaca … deci eram clar peste media de varsta. Dar fu dragut. Daca sunteti amatori, puteti da o raita prin Liseberg, cel mai mare parc de distractii din Nordul Europei.

La fel ca si Copenhaga, Goteborg mi s-a parut numai bun de city break. Doua zile sunt suficiente pentru a  vedea orasul si cele mai importante muzee (doar orasul! daca vrei sa ajungi in insule…concediu in toata regula). Ca tot veni vorba de insule, se pare ca sunt multe si destul de aproape de oras, detalii aici, aici, si aici. Cele mai apropiate insule sunt Donsö, Styrsö si Vrångö.

 

UTILE: Peste tot se plateste cu cardul, deci pentru cateva zile puteti trai si fara coroanele suedeze. Toata lumea vorbeste engleza – la restaurante, muzee, magazine – macar nivel conversational, asadar limba nu e o bariera. Preturile sunt aproximativ la fel ca in Danemarca, adica mai maricele decat in Franta, de exemplu. Restaurantele sunt ceva mai convenabile la preturi pe stradutele cu magazine, in piata centrala, linga port e mai scump un pic. Reducerile la magazine incep imediat dupa Craciun (adica a treia zi de Craciun la noi, ei numara incepand cu 24); In Goteborg gasiti cel mai mare mall din Suedia – Nordstan.

Mai multe detalii gasiti pe goteborg.com