Cei mai mulți turiști se duc la Chiang Rai pentru White Temple. Își umplu cardul cu poze cool și apoi se îndreaptă spre Chiang Mai. Nu-i condamn, orașul nu-i cine știe ce și nu merită mai mult de o zi. În schimb, regiunea e foarte frumoasă și e păcat că prea puțini o iau în seamă – cascade, parcuri naturale, orezării, plantații de ceai și cafea, munți, toate aproape pustii, plus prețuri excelente la cazare și oameni cu zâmbetul pe buze.
Chiang Rai: fără nicio legătură cu raiul
Chiang Rai e un orășel ponosit, plin de sigle de firmă vechi, spălate de ploaie, unele nici nu mai există, dar probabil i-a fost lene cuiva să le dea jos, seamănă un pic cu orășelele noastre de provincie lăsate moștenire de comuniști. N-are farmecul vecinului Chiang Mai și nici nu se poate lăuda cu foarte multe obiective, dar încearcă de câțiva ani să atragă turiștii pasionați de Tailanda – tempul alb și turnul cu ceas sunt relativ noi și e plin de restaurante cu meniuri de Europa.
Pur ca Buddha și modern ca Batman
Probabil că templul alb a pus Chiang Rai pe harta turismului de masă din Tailanda (habar n-am). Iaca minunea, în caz că n-o știați:
In interior n-ai voie să faci poze, nu-i mare pierdere, exteriorul e mult mai interesant, deși sunt sigură că s-ar fi umplut Facebook-ul și Instagram-ul de selfie-uri cu Batman și Keanu Reeves, da, ei decorează pereții templului, printre alții, vedeți voi care când ajungeți acolo. Ne-am scărpinat în cap în fața clădirii împopoțonate, cu ochii la peștii ce se agitau prin apă, albi și ei, evident, și ne-am întrebat o fi artă? o fi kitsch? o fi prea profund pentru viața noastră? Am ajuns la concluzia că nici nu contează foarte mult atâta timp cât nu cred că există zi de la Buddha în care să nu fie plin de vizitatori. Și apoi, cu puține excepții, și templele construite cu sute de ani în urmă sunt la fel de încărcate, sunt păzite de animăluțe colorate, strălucesc mai ceva ca soarele. Mi-a plăcut ideea cu clopoțeii de vânt – cu 50 baht cumperi o inimă argintie, îți scrii numele pe ea și devii parte din marele plan, cel de a umple curtea de cântece și dorințe (clopoțeii ăia stilizați sunt un fel de talisman.
Înțeleg că vechiul templu a fost lăsat în paragină, nimeni n-a mișcat un deget, un artist născut în Chiang Rai a luat pe umeri sarcina de a reconstrui templul alb din bani proprii. Construcția nu e gata nici acum, deși lucrările au început prin 97, a mai picat una alta din cauza ploii, în jurul ei sunt în lucru alte 9 temple secundare, e un fel de Sagrada Familia a Tailandei.
Utile: la templul alb se intră gratis, e pauză de la 12 la 13.00. Poți ajunge acolo cu autobuzul, pleacă de la autogară, peronul 7 sau 8, biletul costă 20 sau 40 baht (am uitat), faci cam jumătate de oră-40 de minute, la întoarcere stația e lângă secția de poliție. Ținuta decentă e obligatorie.
Ce mai vizitezi în Chiang Rai
Templele – wat Phra Kaew, wat Phra Singh, wat Klang Wieng, Doi Thong (priveliștea e faină, la fel și cea de pe Buffalo Hill), casa neagră – Black House/Baan Dam – și turnul cu ceas. Dacă la White Temple am avut dilema kitsch sau artă, la turnul cu ceas verdictul a fost kitsch din prima. La soare te poți uita, la el ba. Pe lângă că-i mai ceva ca aurul, încărcat de podoabe și flancat de felinare la fel de elegante, în fiecare seară, la 7, 8 și 9, se sting luminile, se aprinde turnul, se colorează în roșu, verde, albastru, galben, cântă muzica, se întâmplă niște lucruri și prin interior, o să vedeți voi când ajungeți acolo cum se dă ora exactă cu stil.
Mai au și o bucată de nisip lângă apă, i se mai zice și Chiang Rai beach, cu foarte multă îngăduință (de pe-acolo pleacă și bărcile spre Chiang Mai), piața de noapte e foarte faină și sunt unii care oferă plimbări pe elefanți, nu recomand, în primul rând că elefantul nu-i făcut să care turiști, plus că arătau ca vai de ei săracii (nici nu vreau să mă gândesc cum îi țin). Mai degrabă vă duceți la unii care trateaza animalele cu grijă și respect.
La elefanții Tailandei, în Chiang Mai
Raiul de lângă Chiang Rai
Am stat 4 zile în Chiang Rai. Nu mai rețin de ce am decis să stăm atât, ne-am prins repede că nu-i mare lucru de făcut pe acolo, dar am avut norocul să nimerim la o pensiune drăguță așa că nu ne-am stresat foarte tare (a nu se confunda orasul cu regiunea). Ne-am îndurat în ultima zi să dăm 40 de euro pe o mașină cu șofer, ca să vedem împrejurimile, aveau și niște tururi cu grup, mult mai ieftine, dar ni s-au părut prea pe fugă (ne duceau inclusiv la granița cu Laos și Myanmar să ne arate Golden Triangle, vestit pentru traficul de opiu, plus canoe, cascadă, plantații de ceai, ferme de orez, prea multe pentru o zi). Ne-am oprit la o cascadă (a fost ca o piscină privată, nu era țipenie de om prin jur), la o plantație de ceai, la o fermă de orez, la izvorul termal, abia aici am dat de oameni – localnici și comercianți ce vindeau ouă pe care să le fierbi în apa clocotită ce izvora din pământ, dar și banane și cartofi dulci copți (yam yam). Asta mi-a plăcut cel mai mult în Chiang Rai – lipsa de aglomerație, parcă eram singurii turiști din zonă.
Ne-a fost ghid un băiat de 23 de ani, părea mai degrabă de 17, mărunțel și firav, îl chema Tiger. Cam tăcut el, probabil pentru că nu era foarte sigur pe engleza lui, dar simpatic. Tiger lucra la firma de turism de doi ani și căra turiști aproape zilnic, în aceleași locuri, și totuși se bucura la fel ca noi de fiecare lucru, făcea poze, se mira de chestii noi, parcă era pentru prima oară acolo. Mi-au plăcut oamenii din Nordul Tailandei, mi s-au părut mult mai sinceri și mai amabili decât cei din Sud. Deși, dacă stai mai mult pe acolo, e posbil să-ți schimbi părerea. Am cunoscut un cuplu germano-japonez, el lucra la Națiunile Unite (l-am foarte invidiat) și ziceau că vin anual în Tailanda, 3 luni – zâmbetele sunt doar de formă, ca să obțină ceva de la tine, totul se rezolvă dacă știi the right person, ceea ce pentru noi e ciudat și comod, că în Germania nu există așa ceva, toți vor șpagă. Plec de aici cu obiceiuri proaste, de exemplu, am încercat să mituiesc un tip ca să nu-mi dea amendă, parcasem aiurea, acasă, îți dai seama?! Imi dau, i-am zis că i-ar plăcea și în România.
Pentru oraș recomand bicla, chiar și pentru templul alb sau casa neagră (maximum o oră), pentru împrejurimi cred că scuterul e cel mai potrivit și mai ieftin decât mașina (noi nu știm să mergem așa că n-am avut tupeu).
Cum ajungi în Chiang Rai
Există aeroport, la vreo 8 kilometri de centrul orașului, noi de acolo am luat avionul spre Krabi (cu schimbare în Bangkok). Nu știu să existe autobuz care să lege orașul de aeroport, poți lua un tuk tuk sau un taxi (noi am luat un taxi, l-au chemat cei de la pensiune, am plătit 130 baht, adică vreo 3 euro). Chiang Rai nu are gară deci trenul pică, dar are autobuze bune. Sunt mai multe firme, noi am folosit Green Bus (vezi ca au site cu program si tarife) din Chiang Mai, am făcut 3 ore și am plătit aprox 10 euro pentru 2 bilete (există și clasa VIP, mai scumpă, dar și autobuze locale, foarte ieftine/ noi am cumpărat biletele cu o zi în avans, dar se pot cumpăra și pe loc, depinde de cât e de aglomerat, sunt foarte dese cursele). Nu știam, dar am aflat de la un francez ce făcea turul Tailandei, că se poate ajunge și pe apă, sunt bărci care leagă Chiang Mai de Chiang Rai, problema e că nu sunt foarte ieftine (dacă nu se adună măcar 5 persoane, trebuie să plătești toată barca) și fac vreo 5 ore, însă se pare că drumul e foarte fain.
Traseul nostru prin Tailanda: O lună în Tailanda
Mai multe poze pe pagina de facebook a vacanțelor: Chiang Rai, Tailanda. Dacă pregătiți o vizită pe acolo, aruncați un ochi pe site ul oficiului de turism al Tailandei – ce vizitezi in Chiang rai și pe lângă.