Ţara zâmbetului te cucereşte iremediabil cu vegetaţia luxuriantă, plajele exotice, templele budiste şi mâncarea cu aromă dulce picantă. Este un loc al contrastelor pe care mulţi îl asociază cu o sexualitate controversată. Puţini ştiu însă că Thailanda este destinaţia ideală pentru o vacanţă culturală.

tai0

Bangkok
Nu ai cum să vizitezi Thailanda şi să ratezi capitala ţării. Bangkok-ul este un oraş care s-a dezvoltat în ultimii 20 de ani, dar are o infrastructură care e cu 50 de ani înaintea Bucureştiului. Aici opulenţa, sărăcia şi cultura merg mână în mână. Şosele suspendate, cu câte 4 benzi pe un sens şi asfalt ca în palmă, mii de zgârie nori, un aeroport care face până şi Charles de Gaulle-ul francezilor să pară mediocru, centre comerciale de lux şi skytrain-uri sunt aşezate lângă case de o sărăcie lucie. Bangkokul îşi păstrează însă tradiţia prin templele sale şi Palatul Regal.

Unul dintre cele mai importante temple budiste din ţară este Wat Pho. Mânăstirea a fost fondată în 1781 de regele Rama 1 şi găzduieşte statuia care îl înfăţişează pe Buddha Întins. Este placată cu aur şi are 46 de metri lungime. Vizita aici ar trebui să înceapă la 8 dimineaţa moment în care turiştii pot asista la ceremonia matinală a călugărilor budisti.

Câţiva paşi mai departe se află Palatul Regal, care este şi reşedinţa oficială a Regelui Thailandei. Palatul a fost construit în 1782 şi cuprinde câteva clădiri cu o arhitectură de o minuţiozitate impresionantă printre care Wat Phra Kaeo. Aici se află statuia de smarald al lui Buddha, ce datează din secolul al XIV-lea. Buddha de smarald este sacru pentru thailandezi şi poate fi atins doar de rege. În fiecare an, la începutul celor 3 anotimpuri thailandeze, Alteţa schimbă veşmintele statuii în cadrul unui ritual de o importanţă supremă.

Un “must do” în Bangkok este o croazieră de seară pe râul Chao Phraya. Alege un vaporaş tradiţional din lemn pentru o cină romantică sub clar de lună şi o plimbare în care vei admira templele, bisericile şi moscheile aşezate pe malurile apei.

Apoi vizitează Bazarul de Noapte care este raiul suvenirurilor tradiţionale şi contrafăcute. Aici găseşti “genţi de designer” cu 50 de lei lângă obiecte artizanale de o frumuseţe aparte. Lângă tejghele sunt cluburile cu showuri erotice în care vedetele incontestabile sunt ladyboys…pentru că într-adevăr în Thailanda cele mai frumoase femei sunt bărbaţii. Indiferent că vrei să cumperi ceva sau pe cineva, important este să negociezi, chiar dacă totul este foarte ieftin. Nu pleca din Bangkok fără să te aventurezi şi în luxoasele malluri cu 7 etaje. Au preţuri foarte mici şi marfă de calitate.

florentina.jpg templul what pho.jpg tai3.jpg tai6.jpg tai7.jpg

 

Sukhothai

O altă comoară a Thailandei se află în centrul ţării. Parcul Istoric Sukhothai a fost capitala primului Regat al Siamului în secolele al XIII-lea şi al XIV-lea şi acum cuprinde 193 de ruine reprezentând statui ale lui Buddha şi temple care au influenţe khmere şi sinhaleze, un stil unic în arhitectura thailandeză. Istoricii spun că că Sukhothai este leagănul civilaţiei thailandeze pentru că aici s-a stabilit în secolul al XII-lea o populaţie originară din China ce purta numele deThai, adică “oameni liberi”. Frumuseţea templelor este accentuată şi de natură, pentru că parcul este mereu plin de iarbă verde, pomi, flori şi un aer atât de curat încât îţi umple plămânii.

La 30 de kilometri distanţă de parc se află ferma Organic Agriculture Project, Sukho­thai Airport. Este o oază de linişte şi sănătate unde agricultura organică se îmbină perfect cu turismul. Aici turiştii pot vedea ce înseamnă să fi argicultor thailandez. Dis de dimineaţă oaspeţii sunt îmbrăcaţi în uniforme, încălţaţi cu cizme, urcaţi în maşini agricole şi duşi pe câmp. Învaţă să culeagă nuferi, viziteză plantaţiile de papaya şi banane. Apoi asistă la baia de dimineaţă a celor 200 de bivoli de apă care la ora 8 sar în lac şi înoată spre pajiştile cu iarbă.

Bivolii din Sukhothai au fost salvaţi de la abator şi acum sunt crescuţi pentru a furniza îngăşămint natural pentru plantaţii. Sunt foarte blânzi şi te poţi împrietenii cu ei în timp ce te plimbi pe spatele lor pe câmpurile de orez.

Agricultorii te vor învăţa cum să plantezi şi să culegi orez, aşa că pregăteşte-te să intri în noroi până la genunchi. Totul va fi răsplătit cu un prânz în mijlocul câmpului unde totul este de orez: sucul, pâinea chiar şi prăjiturile.

Nu pleca de fermă fără să cumperi ceai de orez. Este dulce, miroase a iarbă verde şi ajută la regenerarea celulelor. O singură cană asigură necesarul de vitamina C pentru 3 zile.

 

bivoli 2.jpg bivoli.jpg tailanda 2.jpg

 

Chiang Mai

Chiang Mai este situat în nordul ţării. Este al doilea oraş ca mărime al Thailandei şi principalul centru comercial, religios şi cultural după Bangkok. Găzduieşte peste 300 de temple buddhiste. Cel mai important este Doi Suthep care a fost construit începând cu anul 1383. Legenda templului este una fascinantă. Se spune că o relicvă a lui Buddha a fost pusă pe spatele unui elefant alb, care a fost eliberat în jungla din jurul actualului oraş. Elefantul a mers până în vârful muntelui unde se află acum templul şi când a ajuns acolo a scos un zgomot puternic, s-a aşezat şi a murit.

La fel ca şi atunci, elefanţii au o importanţă aparte pentru Chiang Mai. În Thailanda au mai rămas doar 5000 de astfel de animale. O parte dintre ei pot fi văzuţi la Tabăra de Elefanţi Chiang Dao. Aici elefanţii fac în fiecare dimineaţă baie în râul Kwai Yai. Apoi pictează, cară şi aşează tunchiuri de copaci, ridică steaguri şi duc gunoiul. Totul de dragul turiştilor pe care îi poartă apoi la o plimbare de o oră prin junglă thailandeză.

Fiecare elefant este condus de un mahout. Dragostea dintre animal şi îngrijitorul său nu are limite. Mahoutul petrece mai mult timp cu elefantul decât o face cu propria familie şi îl iubeşte ca pe un copil. Are grijă de el de când vede prima oară lumina zilei, aşa că dacă sunt despărţiţi, elefantul poate muri de depresie.

 

chiang mai 1.jpg chiang mai 2.jpg chiang mai 3.jpg chiang mai.jpg

 

Oraşul nordic are şi el un Bazar de Noapte, cel mai mare din Thailanda. Preţurile sunt chiar mai mici decât în Bangkok. Caută prin magazine eşarfele de cashmere sau mătase. Vei găsi toate culorile şi modele posibile puse la vânzare pentru doar 50 de lei, dar dacă negociezi le poţi achiziţiona cu 20 de lei.

Nu pleca din Thailanda fara sa incerci preparaterele traditionale. Tara Zambetelor este plina de piete cu mancare gatita. Cum arata o astfel de piata ? Ca un curcubeu: zeci de tejghele stranse intr-un singur loc, pline cu preparate de toate felurile si toate culorile. Aromele puternice aproape ca te imbata si sunt greu de inteles pentru nasul fin al unui european, dar descriu perfect gustul extrem de iute sau foarte dulce al delicateselor.

Pietele sunt mereu atat de aglomerate incat poti crede ca thailandezii nu gatesc niciodata acasa, ci cumpara totul de aici. Acesta este si motivul pentru care mancarea este tot timpul proaspata, delicioasa si foarte ieftina. Cu 10 lei poti cumpara doua portii de orez, doua frigarui, un piept de pui la cuptor si clatite. Nu rata insectele. Gandacii de toate felurile, viermii de apa sau de matase si greierii au gust de cartofi prajiti, dar sunt bogati in proteine si foarte sanatosi.

Profită şi de masajele thailandeze aplicate pe fotolile comode aflate în mijlocul străzii. Pentru doar 7 lei îţi poţi relaxa 30 de minute gâtul, spatele, umerii şi picioarele prin tehnicile ştiute doar de specialiştii thailandezi.

food market 2.jpg tai1.jpg

PS. daca ti-a placut acest articol te asteptam pe pagina de facebook a vacantelor, sau te poti abona la newsletter, dreapta sus.