Avem deja 17 zile de Tailanda. Căldura nu mai e chiar insuportabilă, nu pentru că ne-am fi obișnuit noi, ci pentru că suntem în Nord unde oricum e mai răcoare, tot vreo 37-38 de grade, dar măcar nu-i umiditatea așa mare. Am în schimb altă problemă, că doar nu credeați că nu mă plâng de nimic, păi ce hal de sclifosită aș mai fi – nu pot să respir cum trebuie, dacă mai trag pe nas și-o țeavă de eșapament…mai adaugă niște curbe luate rapid și aia mi-s. Încă un pic și port mască, ca chinezii.

Mi s-a făcut rău la Chiang Mai, spre Doi Suthep (ăsta e cel mai important templu din Nordul Tailandei), apoi în tuk-tuk, apoi pe autocar, spre Chiang Rai, abia azi mi-am mai revenit. Și așa sunt de deșteaptă, ptiu, să nu mă deochi, că am luat o grămadă de pastile, da’ un metoclopramid nu mi s-a legat de mână. Oricum, aviz amatorilor, nu cărați medicamente după voi (ca mine), găsiți aici de toate. E plin de farmacii, au chiar și Boots (lanțul de farmacii din UK), ba găsiți și la supermarket paracetamol, ibuprofen, de astea ușoare.

Mâncarea…same not different. Ne-am cam săturat de pizza și am trecut pe spanac cu brânză, la cuptor. Am descoperit un fel de pizza house – 1112 le zice, sunt peste tot și chiar e bun spanacul lor, până ne-om sătura și de ăla. Nu-i bai, we ll always have french fries:-p I-am șocat pe niște omuleți în seara asta când am cerut muștar la cartofii prăjiți, nu mănânc ketchup și erau cam seci așa…goi. Asta după ce săptămâna trecută, la Sukhothai, am ridicat niște sprâncene când am întrebat dacă pot să-mi pună niște brînză pe cartofii prăjiți. Nu, nu, nu facem, a spus tailandeza care probabil și-a zis că la 60 de ani a crezut c-a văzut tot în viața asta, numa cartofi cu brânză nu, asta după ce s-a uitat ciudat la mine și a încercat să priceapă ce Dumnezeu vrea fata asta albă ca brânza. Noroc de ginerele rus care a auzit discuția și a zis facem, facem, punem brânză deasupra. N-am mai mâncat carne de 17 zile, sper că ești mândră de mine, Chivu. 

Suntem în Chiang Rai, de 2 zile, mai stăm încă 2, nu știu ce-o fi fost în capul nostru. Orașul e mic rău, arată de parcă ar fi intrat în faliment. Toată lumea vine aici să vadă White Temple și cam atât.

 

Pe lângă oraș sunt câteva chestii interesante, dar îți trebuie măcar scuter dacă nu mașină. Sau un tur organizat. Permis pentru scuter n-avem, deși se pare că nici nu e nevoie, dar n-am mers niciodată, nu mă risc. Mașină …no way, chiar așa, de ce conduc tailandezii pe stânga? Tururile nu-mi plac din principiu, plus că mai toate mă duc la templul alb, unde-am fost azi oricum, la black house, care nu ma interesează și unde aș putea foarte bine să ajung și singură, și la un sat care cică e sută la sută autentic, simple life, pure Thailand, bla bla, mie-mi pare spectacol pentru turiști. Până la urmă am închiriat o mașină, cu șofer, și mergem mâine prin zonă, la o cascadă, la un hot spring și la o plantație de ceai.

Apropo de Tailanda autentică, dacă nu urcă turistul spre sate, vin satele la vale.

Eram în Chiang Mai, la templu, și pe scări erau fetele astea super simpatice, îmbrăcate în haine tradiționale. Cum vedeau că îndrepți camera pe ele, puneau mâna la față și ziceau moneeeeyyyy (ei lungesc vocalele finale). A fost așa…trist, adică puteai să juri că unele nici nu știau să vorbească, erau foarte mici, cred că primele lor cuvinte sunt mama, tata, money. Apoi am văzut că dincolo de scară, semi-ascunse, mamele împleteau ceva și stăteau cu ochii pe odrasle. Adevăru-i că nici nu știi cum e mai bine, să le dai, să nu le dai, încurajezi, în același timp trebuie să mânânce și ei ceva….Nu știu.

De aia nu-s de acord cu cei care negociază orice prin bazarele astea ale lor. Eu înțeleg, unii cer mult, negociază dacă crezi că-i prea mult, dar nu exagera, trebuie să trăiască și oamenii ăștia din ceva. Plus că mulți, dacă văd că te uiți, lasă ei singuri la preț. Fă conversia în euro și o să vezi că e foarte puțin, poate pare mult când auzi 200 baht, da’ nu-s nici 6 euro. Eu nu mă pricep să negociez, nici nu-mi place, dacă nu-mi convine, nu cumpăr, simplu. Iar dacă mi place ceva îl iau oricum. Mă enervează în schimb nesimțirea sau când sunt luată de proastă. Ne-a cerut unul într-o zi, la Ayutthaya, 300 baht pe un pepene! Adică helloooo, eu înțeleg că m-ai văzut blondă, dar parcă nici chiar așa (am luat cu 80 pâna la urmă, la 2 tarabe mai încolo). Tot la Doi Suthep, scria în stație 50 biletul dus, 50 întors. Numai că, după ce te-au văzut sus, băieții au mai adăugat ceva, 60 baht, nu-ți convine, coboară. Și ca să fie nesimțirea maximă, ne-au băgat ca sardelele, a mai luat 2 în față, cu el, și vreo 4 pe scară, în spate, ba s-a mai rățoit și la un cuplu de chinezi, că dacă nu-și țin fetița în brațe, plătesc locul, încă 60. Dar, cu câteva excepții, oamenii chiar par ok. 

Stăm la un guest house și probabil pentru că suntem la parter, aseară am găsit o colegă de cameră – o șopârlă. Ne-am speriat noi de ea și ea de noi. Am reușit pân la urmă s-o dăm afară. Asta după ce la Ayutthaya n-am avut somn de grija unui liliac, Doamne, ciudat mai făcea. Asta în prima noapte, apoi ne-am obișnuit. Morala – dacă nu ți place wild life-ul, nu te du la guest house-uri, stai la hotel. (am crezut noi că i liliac, tot gecko era, ne-am făcut prieteni la cataramă până am plecat din Asia). 

Peste două zile plecăm spre Sud, ne-am luat deja bilete spre Krabi, nu și cazare. Oricum ne-am obișnuit să book-uim cazare cu o zi, două înainte. Toată lumea ne-a zis că Sudul e scump, comparat cu nordul, o să facă portofelul șoc. Cred că dacă vii în Tailanda e mai bine să începi cu sudul și să termini cu nordul, aia e, noi să fim sănătoși.

 

Salutări din Chiang Rai!

PS: dacă te întrebi ce căutăm în Tailanda – #2inAsia