Cred că dacă o să căutați obiective Istanbul, atracții Istanbul, ce vizitezi la Istanbul, Grand Bazaar și cafeneaua Pierre Loti sunt mai peste tot în primele 5 de văzut. Ei, țin să vă anunț că mie nu mi-a plăcut marele bazar, iar la Pierre Loti m-am umplut de draci, că tot era ziua mea.

Și, de ziua mea, am zis că vreau o plimbare pe Bosfor spre cafeneaua Pierre Loti, o cafea turcească, cu ochii în Cornul de Aur, în jur de 12 așa, ca să prind chemarea la rugăciune, deosebit. Luăm barca de la Haliç (lângă Eminönü) spre Eyüp, apoi funicularul, și am ajuns. (nu am luat croazieră că nu am răbdare să stau 3 ore pe apă, am urcat cu funicularul de lene, drumul nu-i lung, am coborât pe jos, prin cimitir, ne-am luat Istanbul travel card – 6 lire cardul, îl încarci cu bănuți și orice călătorie pe mijloacele de transport în comun, că vorbim de autobuz, metrou, barcă, funicular, tramvai, costă 2,15 lire turcești)

Evident că nu doar eu voiam să-mi beau cafeaua deasupra Cornului de Aur, și mă așteptam la asta, căci mai pe la toate obiectivele vestite era plin de lume. Așadar mă așez frumos pe margine, doar, doar o pleca cineva. Îmi pusesem speranțele într-o divă ce stătea singură la masă, cu o cafea în față, citea o carte, mă rog, se cam făcea că citește, probabil i se părea chic. Dacă aș fi fost la Londra, m-aș fi dus și m-aș fi așezat lângă ea, după ce-i ceream permisunea, se practică, dar așa…

Se eliberează o masă și mi-o iau de sub nas unii care abia veniseră. Deja mă enervez, m-au văzut că stau acolo, s-or fi gândit că stau  de tâmpită, orbită de strălucirea Bosforului?! Nu, la Istanbul e junglă, vrei ceva, dai din coate. Îmi mai zboară o masă de sub nas, diva citește în continuare, mie-mi vine să mă duc să-i iau cartea și să i-o arunc în apă… hopa, încă o masă. Gata, a mea e. Pun aparatul, trag scaunul, pe partea cealaltă a mesei mai apare un aparat – mă scuzi, vii sau pleci? Venea, a sărit si el pe masă ca și mine. Zic nu-i bai, că erau două mese unite, stăm noi pe-o parte, voi pe alta. Ok, sigur. Băi nene și vine chelneru, ne trage masa din față, de parcă nici nu eram acolo. Stai, domnule, că tocmai ne-am așezat, le putem lăsa unite? Nu, nu, table for 4, stați toți la aia. Păi stai așa, că nu-i chiar for 4 și nici nu suntem împreună. No, no, table for 4, să stăm toți acolo. Deci nu vă zic că m-am enervat și acu, scriind despre asta. Îmi stătea pe limbă un hai sictir, că știu că înțeleg, doar de la ei l-am luat, dar m-am abținut (cred că era-n stare să mă și bată), și am zis știi ce, fac ceva în masa voastră, și în cafeneaua voastră, și în tot neamu vostru… Mă rog, multe am spus eu, în gând, lui i-am zis thank you și am plecat.

Deci eu zic așa – dacă e aglomerat, te poți lipsi de marea cafenea, se vede orașul de sus și fără să stai la mesele prețioase, și poți să îți iei niște chestii de jos, de la bazarul ce începe în dreptul moscheii, și stai frumos, liniștit, fără îngrămădeală (că-s mesele una peste alta, să încapă tot turistu).

Până la urmă mi-am sărbătorit ziua cu fundul pe scările murdare din Eminönü, cu un sandwich cu pește și murături acre, printre sute de turci și turiști, abia am găsit un loc liber pe scări, la mese era full, și a fost excelent (fără nicio urmă de ironie, chiar mi-a plăcut).

_________

Ce mai vedeți în Eyüp, că știu eu sigur că o să vă duceți la cafenea – moscheea Eyüp Sultan, moscheea Zal Mahmud Pasha, bazarul, portul e simpatic, ne-am plimbat un pic pe malul apei, și printre magazine și pe străduțe, zona e destul de liniștită, comparată cu centrul.

Mă iertați dacă am distrus un mit. Să mai dărâm unul, dacă tot m-am apucat. Marele Bazar (Kapalıçarşı). Mie mi s-a părut fie un bazar de fițe, fie un mall expirat (că unii îi zic cel mai vechi mall din lume). Clădirea e superbă, mai ales tavanul, e uriașă, e ca un labirint, ne-am trezit de câteva ori pe aceleași străzi, sunt 64 de artere și 22 de porți, se pare că sunt peste 4 000 de shop-uri, e plin de marfă de toate felurile și culorile, dar îi lipsește total … viața. Plus că toți sunt puși pe căpătuială și e plin de falsuri. Miss, o geantă, ceva? Avem Prada, Burberry, Louis Vuitton… Desigur. Și toate-s neprețuite, nu au etichete, prețul se face pe loc, după față. Impresia mea a fost că nu merită să iei nimic de acolo, cred că oricât ai negocia, tot vei da mai mult decât face. (!grand Bazaar e închis duminica)

Mult mai autentic mi s-a părut bazarul egiptean sau spice bazar (Mısır Çarşısı). Prima oară am nimerit în el din întâmplare, ne-a plăcut așa că am revenit, e genial, deși nici n-ai pe unde merge. Un râu de oameni curge pe artera principală, printre tarabe pline cu mirodenii, ceai, ceramică, lustre, dulciuri, orice….miroase a cafea, miroase a ghimbir, un nene întoarce un kunefe într-o chichineață de 2 pe 2, în spate are câteva scaune și mese, pline de oameni, un altul învârte de zor un kebab, așteaptă mușterii la rând sau la mesele mici, îngrămădite printre trecători, altul încinge plita pentru castane și porumb, e coadă la cafea, e coadă la kebab, e coadă la orice. Ăsta bazar, nene! Și țineți cont că zice asta o fițoasă ce nu prea se împacă cu aglomerația.

Și, la spice bazaar, au și prețurile afișate. Am mai ajuns, tot din întâmplare, obișnuiam seara să ne plimbăm pe lângă hotel, la Old bazaar (e la cel mult 20 de minute de Hagia Sofia, țineam linia de tramvai). Bazarul nu-i cine știe ce, dar dacă fumezi narghilea acolo e locul tău. Fix lângă intrare ard cărbunii de zor, imediat te învăluie căldura și mirosul de narghilea. E foarte pitoresc locul.

Ne-a plăcut și Arasta bazaar, în spate la Hagia Sofia, treceam zilnic prin el, în drum spre hotel. E mult mai mic și mai aerisit, și parcă are niște chestii mai de calitate – nu toate, mie mi-au atras atenția hainele și covoarele. Însă cel mai mult mi-au plăcut – stați și vă minunați – gurile de canal:D

Bazarul egiptean e în Eminönü, un pic mai sus de port. Zona e foarte animată, e plin nu doar de turiști, ci și de localnici. Recomand un pește cu ceapă și murături, fie de la barca- dragon ce plutește pe apă, fie la mesele de sub podul Galata (6 lire peștele/2 lire murăturile). Sau, că tot veni vorba de mâncare, urcați spre spice bazar, e plin de fast food-uri și restaurante, și în bazar dar și pe lângă, nu arată ele cine știe ce, însă nu vă lăsați păcăliți de aparențe. Am ajuns la concluzia că în general, și mai ales la turci, e bine să mănânci unde mănâncă localnicii, nu unde mănâncă turiștii. E mai bun și mai ieftin. 

În Eminönü sunt și moscheea nouă, moscheea Rüstem Pasha, e plin de clădiri vechi și interesante. Acolo e și stația de ferry.

 

Pe malul asiatic al Istanbulului

Vrem să mergem în partea asiatică, unde e mai bine să coborâm, la Uskudar sau în Kadikoy?

Dar nu-i nimic de văzut acolo! Europa e pentru turiști, Asia pentru turci, aici fac afaceri, acolo locuiesc, zice turcul de la recepție, un bărbat de vreo 50 de ani, rotund, mereu zâmbăreț și amabil, un pic adus de spate, cred că de la plecăciunile zilnice în fața turiștilor, un nene care lucra zi și noapte cu speranța ca la pensie să-și cumpere o căsuță cât de mititică la malul mării (ne-a zis și unde, dar am uitat, cred că era vorba de o zonă tare frumoasă căci s-a însuflețit când s-a apucat să ne povestească despre căsuța lui din satul de pescari) .

Vrem totuși să mergem, mai ales că-i duminică, se anunță vreme bună, cred că va fi foarte aglomerat, ieri a fost jale în tot orașul.

Întrebați-l pe șefu, el locuiește acolo. 

El și toți turcii cu dare de mână. Plus expații veniți să predea engleza la Istanbul. Șefu, un tip de maximum 40 de ani, slab, înalt, cu alură modernă și înstărită, era la intrare, de obicei stătea ba la recepție, ba la terasă, și ieșea în întâmpinarea fiecărui turist ce intra în hotel.

Nu-i mare lucru de văzut pe acolo, mai bine rămâneți în oraș, e frumos azi…

Știm, măi nene, dar noi tot vrem să mergem, ce nu pricepi? Ești turc?

Dacă țineți neapărat, vă recomand să ajungeți pe bulevardul Bagdat. O să găsiți numai turci acolo, nici picior de turist, e curat, case noi, să vedeți cum trăiesc turcii. Dar nimic turistic!

Ne-a zis unde să coborâm, cât să plătim la taxi – cam 11 lire nu mai mult, dacă cere mai mult nu urcați. Am luat harta și am plecat spre Marmaray.

Marmaray-ul ăsta e tunelul ce leagă Europa de Asia, pe sub Bosfor. Are vreo 14 kilometri și a fost deschis în toamna lui 2013: is the deepest of its kind in the world at 60 meters. Construction of the tunnel under the Bosphorus had been scheduled to take four years but was delayed after a series of major archaeological discoveries. Some 40,000 objects were excavated from the site, notably a ship graveyard containing some 30 Byzantine vessels, which is the largest known medieval fleet. (hurriyetdailynews.com)

Nu mai știu cât am plătit, puțin oricum, cu Istanbul card, și în aproximativ 10 minute am trecut din Europa în Asia. Nu am luat taxi-ul, erau vreo 20 de minute de mers pe jos. Teoretic. Practic am mers de-am amețit. Am ajuns și pe celebrul bulevard, o stradă plină de blocuri ce putea sta foarte bine în orice alt oraș din lumea asta. Magazine, terase, bancomate de toate felurile (câte nu găsești în partea europeană), asfalt, autobuze…Am găsit și niște străduțe în deal, cu blocuri joase, scorojite de vreme sau pline de graffiti, alea mi-au plăcut. La un moment dat am zărit un canal cu bărci și am zis să mergem pe malul lui căci părea că se deschide în mare. Mirosea puțin ciudat, dar ne-am gândit că doar acolo, să mărim pasul pe malul apei. Mare greșeală! Am ajuns să ne ținem respirația și să ne rugăm să se termine mai repede fâșia de apă ce de departe părea fermecătoare, dar de aproape s-a dovedit a fi o gură de canal, mai pluteau și chestii pe ea. Însă lumea părea obișnuită cu mirosul, unii aveau treabă pe bărci, alții jucau tenis după gardurile ce separau aleea pietonală de vreun club de fițe, alții își plimbau copiii prin parc…Turiști cu nasu’ fin, ce vrei?!  Mi-au plăcut în schimb pisicile, era plin de ele. Pietrele alea de pe malul apei, pline de pisici de toate culorile și mărimile, mi-au adus aminte de Napoli. Doar că, spre deosebire de cele de Napoli, cele de Istanbul erau iubite de localnici, peste tot era câte un morman de boabe.

Până la urmă ne-am plictisit de mers, am luat autobzul și am revenit în Europa.

Concluzia e că dacă ai mai multe zile la dispoziție și vrei liniște, sau ții musai să vezi și partea cealaltă a orașului, poți să treci apa. Dacă te duci la Istanbul în vreun city break, mai bine stai pe continentul tău, e mult mai interesant. Și e atât de mare încât n-ai timp să te plictisești. Dar, ca să nu fiu și eu turc, dacă ții neapărat să treci apa, înțeleg că merită să ajungi pe Büyük Çamlıca, ar fi cel mai înalt punct din oraș. Las și un link – ce vezi pe partea asiatică. Plimbare faină!