Asta ca să vedeți c-am fost și-n Asia:-p (că tot mă întreba cineva zilele trecute dacă e de mers pe malul asiatic).

istanbul, malul asiatic

Vrem să mergem în partea asiatică, unde e mai bine să coborâm, la Uskudar sau în Kadikoy?

Dar nu-i nimic de văzut acolo! Europa e pentru turiști, Asia pentru turci, aici fac afaceri, acolo locuiesc, zice turcul de la recepție, un bărbat de vreo 50 de ani, rotund, mereu zâmbăreț și amabil, un pic adus de spate, cred că de la plecăciunile zilnice în fața turiștilor, un nene care lucra zi și noapte cu speranța ca la pensie să-și cumpere o căsuță cât de mititică la malul mării (ne-a zis și unde, dar am uitat, cred că era vorba de o zonă tare frumoasă căci s-a însuflețit când s-a apucat să ne povestească despre căsuța lui din satul de pescari) .

Vrem totuși să mergem, mai ales că-i duminică, se anunță vreme bună, cred că va fi foarte aglomerat, ieri a fost jale în tot orașul.

Întrebați-l pe șefu, el locuiește acolo. 

El și toți turcii cu dare de mână. Plus expații veniți să predea engleza la Istanbul. Șefu, un tip de maximum 40 de ani, slab, înalt, cu alură modernă și înstărită, era la intrare, de obicei stătea ba la recepție, ba la terasă, și ieșea în întâmpinarea fiecărui turist ce intra în hotel.

Nu-i mare lucru de văzut pe acolo, mai bine rămâneți în oraș, e frumos azi…

Știm, măi nene, dar noi tot vrem să mergem, ce nu pricepi? Ești turc?

Dacă țineți neapărat, vă recomand să ajungeți pe bulevardul Bagdat. O să găsiți numai turci acolo, nici picior de turist, e curat, case noi, să vedeți cum trăiesc turcii. Dar nimic turistic!

Ne-a zis unde să coborâm, cât să plătim la taxi – cam 11 lire nu mai mult, dacă cere mai mult nu urcați. Am luat harta și am plecat spre Marmaray.

 

Marmaray-ul ăsta e tunelul ce leagă Europa de Asia, pe sub Bosfor. Are vreo 14 kilometri și a fost deschis în toamna lui 2013: is the deepest of its kind in the world at 60 meters. Construction of the tunnel under the Bosphorus had been scheduled to take four years but was delayed after a series of major archaeological discoveries. Some 40,000 objects were excavated from the site, notably a ship graveyard containing some 30 Byzantine vessels, which is the largest known medieval fleet. (hurriyetdailynews.com)

Nu mai știu cât am plătit, puțin oricum, cu Istanbul card, și în aproximativ 10 minute am trecut din Europa în Asia. Nu am luat taxi-ul, erau vreo 20 de minute de mers pe jos. Teoretic. Practic am mers de-am amețit. Am ajuns și pe celebrul bulevard, o stradă plină de blocuri ce putea sta foarte bine în orice alt oraș din lumea asta. Magazine, terase, bancomate de toate felurile (câte nu găsești în partea europeană), asfalt, autobuze…Am găsit și niște străduțe în deal, cu blocuri joase, scorojite de vreme sau pline de graffiti, alea mi-au plăcut. La un moment dat am zărit un canal cu bărci și am zis să mergem pe malul lui căci părea că se deschide în mare. Mirosea puțin ciudat, dar ne-am gândit că doar acolo, să mărim pasul pe malul apei. Mare greșeală! Am ajuns să ne ținem respirația și să ne rugăm să se termine mai repede fâșia de apă ce de departe părea fermecătoare, dar de aproape s-a dovedit a fi o gură de canal, mai pluteau și chestii pe ea. Însă lumea părea obișnuită cu mirosul, unii aveau treabă pe bărci, alții jucau tenis după gardurile ce separau aleea pietonală de vreun club de fițe, alții își plimbau copiii prin parc…Turiști cu nasu’ fin, ce vrei?!  Mi-au plăcut în schimb pisicile, era plin de ele. Pietrele alea de pe malul apei, pline de pisici de toate culorile și mărimile, mi-au adus aminte de Napoli. Doar că, spre deosebire de cele de Napoli, cele de Istanbul erau iubite de localnici, peste tot era câte un morman de boabe.

 Prima oara la Istanbul

 

IMG_2028.JPGIMG_2007.JPG IMG_2008.JPG IMG_2009.JPG IMG_2010.JPG IMG_2012.JPG IMG_2013.JPG IMG_2021.JPG IMG_2022.JPG

 

Până la urmă ne-am plictisit de mers, am luat autobzul și am revenit în Europa.

Concluzia e că dacă ai mai multe zile la dispoziție și vrei liniște, sau ții musai să vezi și partea cealaltă a orașului, poți să treci apa. Dacă te duci la Istanbul în vreun city break, mai bine stai pe continentul tău, e mult mai interesant. Și e atât de mare încât n-ai timp să te plictisești. Dar, ca să nu fiu și eu turc, dacă ții neapărat să treci apa, înțeleg că merită să ajungi pe Büyük Çamlıca, ar fi cel mai înalt punct din oraș. Las și un link – ce vezi pe partea asiatică. Plimbare faină!