Oare taina Istanbulului subzistă în faptul că-și duce mai departe, ca pe o taină, sărăcia, care coexistă cu măreața sa istorie, viața de cartier și viața comunitară închisă în sine, care face abstracție de deschiderea orașului către influențele din afară, în faptul că viața sa cotidiană se alcătuiește din relații disparate, fragile, care dăinuie dincolo de frumusețea sa monumentală și naturală răsfrântă spre exterior? (Orhan Pamuk, Istanbul, Polirom, p.432)

istanbul - moscheea albastra

La ce să te aștepți când calci pentru prima oara la Istanbul? La … mult. Totul e în exces. Oameni, mâncare, comercianți, cerșetori, pisici, mașini…o nebunie. Dar ne-a plăcut. Și ține cont că zic asa doi fițoși care nu prea suportă aglomerația.

Mă așteptam să fie mai rău. De exemplu, toți cunoscuții se plângeau de vânzătorii agasanți de care nu scapi până nu cumperi ceva. În prima seară ne-a cam deranjat nițel – la restaurante, toți ne abordau cu diverse tactici, dădeau mâna cu noi, ne trăgeau în local – dar ne-am obișnuit rapid. Le zici frumos thank you, zâmbești și treci mai departe. Sau dai mâna cu ei, te uiți pe meniu, zici că vii mâine. Pe bune că nu mi s-au părut agasanți, păi sunt parfum pe lângă taximetriștii sau vânzătorii de excursii din Malta. Ba chiar ne simțeam ciudat când nu ne întreba nimeni de sănătate –  stai frate, n-am față de crâșma ta sau cum?!:-p

Ca să nu mai spun că priveam pe toată lumea cu suspiciune, oare ce vrea ăsta de la mine?, că sigur vrea ceva. Căci, din nou, nu știu de unde mi-a intrat în cap, că toți cer bani pe te miri ce, la modul hai să te ajut cu geanta, dar dă niște lire încoa. Eram la palatul Dolmabahce, căscam gura pe la intrare cât domnul cumpăra bilete, și mă abordează un nene. N-am priceput ce vrea, i-am aruncat un I don t understand, și am plecat rapid. Apoi am realizat că el mă întreba dacă nu vreau să-mi facă o poză, în fața la palat. Acu nu știu dacă aș fi dat aparatul din mână… Sălbatică, nene.

Sau ne plimbam pe malul Bosforului, mai jos de parcul Gulhane, foarte liber pe acolo, ne minunam de un nene care tocmai scosese undița din apă cu 5 pești pe ea. Omul ne-a văzut, a venit și ne-a întins undița, să facem poze. Deci serios că oamenii sunt ok chiar dacă, unii, par încruntați. De exemplu, eram la o cafenea, lângă turnul Galata, a venit chelnerul – un domn de vreo 65 de ani, mic de statură, dolofan, cu mustață mare, arcuită spre obraji, cu sprâncene stufoase, zburlite, turcul clasic –  să ia cănile de cafea. Eu mă uitam prin telefon și, când văd că fug cănile, iau repede șervețelul de pe farfurie. După vreo două minute, mă ridic să plec și mă trezesc brusc față în față cu chelnerul, m-am uitat cam panicată la el, fără să zică o vorbă, mi-a pus în mână 4 sau 5 șervețele colorate.

Ca peste tot, sunt oameni și oameni, au și ei uscături (de exemplu ăla de la cafeneaua Pierre Loti… ăluia i-aș fi dat un șut în fund), și se pare că nu-i indicat să umbli noaptea târziu pe străzi.

 

IMG_2107.JPG

 

Apropo de șervețele, rar am găsit hârtie igienică la toalete. Unele au un ibric cu apă…ya right. Mai toate-s băi turcești, logic, unele sunt cu plată, chiar și alea din stațiile de metrou/tren (1 liră).

Tot din povești nemuritoare, eu știam că nimic nu are preț, totul e negociabil, chiar și la mall. Nu-i chiar așa. Până și la bazar am văzut etichete cu prețuri (nu la Grand Bazar, ăia-s neprețuiți), iar la unele magazine scria prețul și sub el se specifica preț fix sau ne-negociabil. Cred c-am avut și noi noroc că o prietenă, ce a fost la începutul anului, ne zicea că vânzătorii de la Eminonu vindeau același sandwich cu 5, 7 sau chiar 10 lire. Acum foarte mulți aveau prețul afișat. Unde n-aveau, ne uitam cât dă ăla din față și făceam la fel, fără să mai întrebăm.

Să nu vă mirați dacă, la unele restaurante, vine chelnerul cu nota și zice face atât, dar serviciul nu-i inclus deci dă și tu atât (nu mult, de bun simț). Deci am negociat bacșișul, ca să zic așa, noi oricum aveam de gând să lăsăm ceva, dar nenea ne-a luat din prima, să rotunjim, să fie bine, ca să nu fie rău. 

 

IMG_2348.JPG

 

Nu știu de ce îmi imaginam că Istanbulul e murdar. Nu e, ba chiar e curățel la câți oameni mișună prin el, mai ales în zona centrală. Nici în rest nu-i foarte murdar, exceptând pasajele de trecere subterane, semi-infecte. Cât de aglomerat e orașul? Peste 14 milioane de locuitori, mai mulți ca în Londra.

Net-ul e rar, noi am avut doar la hotel, dar nu-i bai, nu te duci în vacanță să stai cu nasu-n telefon. Nu se fumează la restaurante, ceea ce mi s-a părut foarte tare.

E plin de mașini și, dacă n-ai semafor, apoi cu Dumnezeu înainte, că altfel stai mult și bine la trecere. Plus că mai toată lumea traversează pe unde apucă, nu prin pasaje sau pe poduri pietonale.

Ca și la noi, parcă totul e făcut pornind de la premiza că toată lumea vrea să fure/păcălească. De exemplu, au garduri în stațiile de tramvai, plus un nene la intrare, să se asigure că ai bilet.

Tramvaiele și autobuzele sunt pline cu vârf. Într-o seară am ratat stația pentru că nu am reușit să ajungem la ușă. Deci înainte cu tupeu dacă vrei să cobori, zici pardon (la fel zic și ei doar că pun accentul diferit) și dai din coate. Și, ne-a sfătuit nenea de la hotel, atenție la buzunare, mai ales în transportul în comun. Ba nouă chiar ne-a zis să luam taxi-ul că-i mai sigur. Ei hai, nici chiar așa.

Barca mi s-a părut cel mai ok, nu-i omor, vezi orașul de pe apă. Prețurile sunt la fel pe orice mijloc de transport. 2,15 lire o călătorie, dacă ai travel card (6 lire costă, îl iei de la aparatele din stații, îl încarci tot acolo – merci Liliana), sau 4 lire călătoria dacă iei jetoane (travel cardul nu e individual).

 

istanb.JPG

 

Mâncarea e excelentă. Și nu ai cum să reziști când peste tot ești învăluit de mirosuri care de care mai îmbietoare. Nu poți să deschizi ușa sau geamul fără să nu fii izbit de o aromă. Cred că și de aia am mâncat ca porcii. Nu totul e cu carne, au turcii o mulțime de rețete vegetariene. Nu mai spun de dulciuri. Geniale! Am zis că dacă stăm o lună acolo șalvari scrie pe noi.

Evident că nu mi-am notat prețurile așa că las câteva din aduceri aminte: la împinge tava un fel de mâncare era între 10 și 14 lire turcești (adică de la 15 la 22 de lei); un kebab costă 14, 17, 20 sau chiar 30 de lire, în funcție de loc, soi, mărime; la patiserii prăjiturile se vând la kilogram dar la restaurante erau de la 8 la 14 lire, sau chiar 17,18 la altele mai fițoase; un sandwich cu pește e 6 lire; murăturile sunt 2 lire; cafeaua, ceaiul, ayranul, astea-s ieftine, 5 lire, chiar 3, unii umblă cu ceainicul ambulant, pe stradă, la ei se negociază am observat. Nu peste tot se servesc băuturi alcoolice.

Toată lumea bea ceai (pronunță fix ca noi, dar se scrie çay/uitasem cât de multe cuvinte am împrumutat din limba turcă, o să vedeți la fața locului.). E plin de pahare mici, de sticlă, uitate sau lăsate pe vreo bancă, pe un raft, în fața unui stand, peste tot. Apropo, am luat ceai de la o tarabă și când am ajuns acasă am văzut că era un praf plin de e-uri, l-am aruncat, deci dacă vreți ceai, e plin bazarul de fructe uscate, la vrac, nu dați banii pe porcărioare frumos ambalate. La fel cu paharele, am găsit unele foarte simpatice pe o stradă cu oale, electrocasnice – am ieșit de la Grand Bazar, pe artera cu tarabe de doi lei, am mers spre Spice Bazar, și am dat fix în ea. 6 lire am plătit pe 2 pahare frumos pictate, cu farfurii, lingurițe, toate din sticlă. În bazar erau niște kitsch-uri, unele de tablă chiar, și costau minimum 10 lire.

 

IMAG2203.jpg

 

E plin de copii care cerșesc, cred că sunt rețele, totul pare organizat. Luxul stă gard în gard cu sărăcia lucie.

Istanbulezii sunt exemplul perfect că nevoia te învață. Au prins un pic de engleză, germană, franceză, unii rup și un pic de spaniolă, rusă, nu mult, cât să fie amabili la hoteluri, cât să te tragă în vreun restaurant sau pe vreo barcă, sau cât să-ți vândă vreun tur sau ghid. Au învățat să zâmbească, de formă sau ba, important e că nu se uită la tine cu fruntea plină de încrețituri. Poate unii sunt prea amabili, chiar slugarnici, v-am zis că totul e în exces. Vând te miri ce, au inventat tot felul de chestiuțe, orice numai ca să facă un ban.

 

IMG_1739.JPG

 

Abundă Istanbulul în monumente. Eu, care în Europa rar mai intru pe undeva, am fost nu doar la cele două moschei vestite în toată lumea ci și Dolmabahçe și Topkapi (palatele sultanilor). Există un museum pass, nu am luat, info aici.

Că tot am văzut săptămâna trecută un video despre o zi în Istanbul…Cum să vă zic eu…o zi în Istanbul e așa…moartea pasiunii. Mie orașul ăla nu mi s-a părut de city break, cred că cere măcar o săptămână. Noi am stat de vineri până marți și am plecat cu o frustrare…adică doar atât? trebuie să plecăm? mai vrem!

 

Istanbulul poate fi copleșitor, poate fi enervant, sau chiar obositor la un moment dat, dar e pitoresc, colorat, plin de farmec.

 

IMG_1714.JPG

PS: noi am stat doar câteva zile deci e posibil să mai fi scăpat unele aspecte, sau să fi înțeles greșit altele, dacă am tras concluzii pripite, vă rog să mi ziceți; și dacă aveți la rândul vostru sfaturi sunt binevenite, am de gând să revin la Istanbul. Mulțumesc.