Am zis că ne ajunge o lună de Tailanda, să mai mergem și pe la vecini. Aveam în plan să trecem și prin Ko Pha Ngan, apoi ne-am întrebat dacă are rost să mergem, drumul nu-i tocmai floare la ureche (dacă nu vrei să cheltui prea mulți bani), piciorul meu a pus capăt dilemei. Ba mai mult, cu o zi înainte de a pleca spre Vietnam, a început să mă doară mai ceva ca atunci când l-am lovit, mă gândeam să nu-l fi aranjat și mai bine prin bărcile din Jo Kum. De la Krabi la Bangkok și de la Bangkok la Saigon, m-a supărat atât de tare de-am zis că-l las pe acolo. După toate astea care crezi că a fost prima oprire în Vietnam? Spitalul, evident.
Am ajuns în Ho Chi Minh seara. Deși gazda noastră ne-a trimis mesaj și ne-a sfătuit să luăm taxi-ul – imediat ce ieși din aeroport, pe dreapta, cel mult 10 dolari, Vinasun sunt cei mai ok – cum am ieșit de la bagaje am văzut un semn de taxi și n-am mai stat pe gânduri deși era 15 dolari (e o companie privată). Aeroportul nu-i deloc departe de centrul orașului deci am ajuns repede, slavă Domnului, că deja nu mai puteam. O my Gooood! Asta era tipa de la hotel, o vietnameză brunetă, mică de statură și extrem de vorbăreață. Tiger balm, good for you, vrei? Primesc orice!
A doua zi am plecat spre spitalul franco-vietnamez. Vă chem un taxi, dacă cere mai mult de 10 dolari I call police! N-a fost cazul, avea aparat, ne-a luat chiar mai puțin. După vreo 4 ore și vreo 170 de dolari, m-am mai liniștit. Nu e rupt, e un ligament, mușchiul, lovitura a fost puternică, o să mă mai țină așa vreo 2 saptămâni.
E umflat, nu mai mergeți așa, vă aduc un căruț! Asta după ce alți 3 angajați mă întrebaseră deja dacă nu vreau unul și refuzasem. Cel mai tare s-a distrat „șoferul” – auzi, nu vrei să mă lași și pe mine un pic? Hai, că pare comod! Îmi imaginasem eu multe în călătoria asta a noastră, dar să mă plimb printr-un spital din Vietnam, de la un cabinet la altul, în căruț cu roțile… nu, asta nu era în plan. Cât așteptam la radiografie, a venit un tip cu piciorul praf, eu eram parfum, m-a lovit un taxi azi dimineață, când îmi duceam copiii la școală…taximetristul vorbea la telefon, ne-a văzut târziu, m-a luat în plin, bine măcar că am avut timp să-i împing pe ăia mici. De fapt cred că atunci m-am liniștit de tot, eu sunt chiar bine, se putea și mai rău.
Vrei cârje?, mă întreabă doctorul, după ce-mi trecuse deja pe rețetă un suport pentru picior, pastile și gheață. Am nevoie? Nu, dar te mai ajuți la mers și apoi ai asigurare…Desigur, mai bagă și-o vilă cu piscină! N-am nevoie de cârje, pe bune. Suportul ăla în schimb s-a dovedit a fi foarte bun, azi deja merg mai bine.
Am dat o raită de Saigon, prin centru, că mai mult nu mă ține. E interesant centrul ăsta al lor, cu clădirile lui europene, moștenirea fostului colonizator. Nici nu zici că ești în Vietnam, e plin de firme ce te trimit mai degrabă cu gândul la Paris decât la Asia, ba mai cânta și muzică franțuzească la Continental. Notre Dame nu m-a impresionat foarte tare, în schimb mi-a plăcut foarte mult poșta.
Ne-am oprit și noi la terasa de lângă poștă, în drum spre Caravelle – un hotel de 5 stele, era în anii 60 cea mai modernă și cea mai înaltă clădire din oraș, acum e eclipsată de zeci de zgârie nori. Ne-a recomandat mai multă lume să mergem, la ski bar, la etajul 9, că se vede frumos. Hmmm, cred că-s eu greu de impresionat zilele astea, m-a lăsat rece priveliștea, mâncarea e scumpă și proastă (am luat niște fructe de mare care erau probabil prăjite în aceeași tigaie cu porcul, salata Caesar cu somon avea și ea niște porc pe deasupra, deși de aia o luasem, că n-are carne – nu mai mâncăm carne, by the way, doar pește și fructe de mare), bine măcar că au un fel de happy hour la băutură, reducere de 50%.
Zona e populată de hoteluri de 5 sau 4 stele și de magazine scumpe. La nici 10 minute de mers pe jos, oamenii dorm în niște chichinețe, prin ușa crăpată se zărește patul, printre scaune și oale. Alții au jos un fel de hol extrem de mic cu o scară ce duce probabil spre o altă cameră, chipurile dormitorul. Stai și te întrebi cum și unde încap. Ba mai cresc și găini! In fiecare dimineață ne dau trezirea cocoșii. Ca și prin Bangkok, dar parcă mai puțin, unii gătesc în stradă sau în fața ușii, nu toți vând, mulți gătesc pentru ei, probabil în casă n-au unde.
1 dolar noodles, cheap, cheap!
Vând toate porcăriile – brichete, portofele, mingi, bețișoare. Pe străzile extrem de înguste, printre mese și scaune, se strecoară câte un scuter, nu oprește orice ar fi. Printre case, care-s ca niște cutii suprapuse, s-au înghesuit și câteva guest house-uri, holurile sunt pline de străini cu ochii în laptopuri sau telefoane (probabil au net doar în spațiile comune). Și dacă centrul modern e plin de spații de birouri, noi și încăpătoare, pe aici, pe la muritorii de rând, spațiul e atât de mic încât unde vând excursii poți spăla și rufe, poți book-ui un taxi sau poți cumpăra ceva de băut.
Vietnamezii par mai vorbăreți decât tailandezii, sunt mai săraci și automat mai insistenți, însă nu chiar cum mă speriase lumea. Întreabă, se bagă în fața ta sau îți fac semne cu mâinile, însă dacă le zici no, thank you, își văd de treabă, nu se țin scai de tine. Sunt repeziți și nepoliticoși, trec peste tine. Trotuarele sunt pline de scutere, cam ca-n București, numai că alea s ticsite de mașini, abia ai pe unde merge cu 2 picioare sănătoase, d apoi cu unul juma, și n-au ăștia niciun stres, numa nu mă dau jos, îmi vine să dau cu ei de toți pereții. Iar dacă mai vrei și să treci strada…ai tupeu, nu glumă! Nu opresc nici măcar la semafor, te ocolesc sau se bagă-n tine până renunți, e mai rău ca-n Bagkok. E plin de scutere și toți merg cum îi duce capul, intră și pe sensul opus, întorc în mijlocul străzii, și asta deși unii au și copii cu ei, te miri cum de nu se ciocnesc toți unii de alții. In seara asta, în față la Notre Dame, s-au lovit unii, s-a adunat omul de pe șosea, s-a urcat înapoi în șa și a plecat.
Avem un parc lângă hotel, n-am mai văzut nicăieri atâția oameni care să facă sport. Sunt grupuri mari, de toate vârstele, ce fac mișcare pe muzică. Aparatele alea care umplu și parcurile noastre de câțiva ani, nu-s niciodată goale, seara. Alții aleargă sau merg pe role. Unii joacă un fel de tenis cu piciorul, nu știu cum îi zice. E chiar simpatic parcul ăsta, Công Viên 23 Tháng 9 se cheamă, scrie la Google.
Plănuiam să mergem la Mui Ne, am zis pas, piciorul meu nu-i de umblat prin deșert, din păcate. Asta e, next time. Dacă ajungeți prin Ho Chi Minh poate vă duceți voi, e la 4 ore (tren + taxi sau autobuz). Am luat deja bilete de avion spre Da Nang, ca să mergem spre Hoi An și Hue, ba chiar și spre Hanoi, am văzut că-s la jumate prețurile, dacă iei bilete în avans, așa că ne-am organizat un pic. Puteam să luăm și trenul spre Da Nang dar făceam vreo 16 ore și ieșeam numai cu vreo 30 de dolari mai ieftin.
Mâine vreau să dau o fugă prin piață, am fost azi dar era deja târziu, strângeau balamucul. Asta după ce ne uităm la meci, Halep-Serena:-p
Salutări din Saigon!
PS: dacă vă întrebați ce căutăm pe aici – vacanța vieții
Hai ca se asorteaza cu rochita galbena :)) Or crede aia ca e moda europeana 😛
Mai, lasa asa, ca trebuie sa vedem si din astea, crezi ca eu n-am ajuns la urgente în Anglia cand fusei acuma la Londra? N-am patit „decat” ca ne-a lovit din spate un autobuz, noi fiind intr-o masinuta minuscula. Am fost mai mult pentru copilul mic ce era cu noi, dar eram palide si ne-a scuturat bine de tot, adica na, coduc de 12 ani si nu m-am busit asa niciodata. As fi dezvoltat pe blog daca nu ma citea maica’mea :)) Deci, frumoase spitale în UK, presupun ca mai faine ca in Vietnam 😛
Take care!
Sper sa-ti treaca piciorul cat mai repede. Si eu am fost de 2 ori la spital in Singapore. N-am avut mare lucru, o amarata de infectie urinara dar trebuia tratata.
Eu imi imaginam ca in Vietnam se gateste pe strada mai mult decat in Tailanda dar se pare ca m-am inselat. Mancatul pe strada cred ca e practicat de multi asiatici pentru ca e ieftin si le permite sa foloseasca spatiul in care noi avem bucataria in alt scop, plus ca nu mai consuma atata energie electrica, nu mai au nevoie de frigider, aragaz, etc.
Cum reusiti sa traversati totusi strada? Exista tuk-tukuri?
Calatorie frumoasa in continuare!
Adela
@Bia – te ai dus si tu o data n UK si atunci te a busit busul, buna treaba! bine ca nu fu grav. Spitalul de Vietnam arata mai bine ca ala de Londra, e privat si nou
@Adela – multumesc
bine macar ca nu te a prins prin Cambodia.
cum traversam? cu Dumnezeu inainte:)))) daca nu te bagi, nu mai treci in veci, deci cu tupeu si incet, ca te ocolesc ei, si fara miscari bruste, la modul ca te feresti de unul si te buseste altul.
Grupuri care fac sport in parc, pe muzica, am vazut si in China ( Beijing si Hangzhou). Erau femei de varsta a treia. La ei se pare ca e ceva normal sa iesi in parc si sa faci miscare asa.