Doamne, ce culoare are apa asta! Ăsta a fost primul lucru pe care l-am zis când am coborât din barcă și l-am tot repetat de vreo 5 ori pe zi. Pentru că apa e incredibilă și nuanțele de albastru se schimbă în funcție de locurile prin care ne-am învârtit. Nu că am fi avut prea multe variante, Gili Trawangan e atât de mică încât ai nevoie de cel mult două ore, de mers lejer, s-o înconjori. Cu toate astea, e plină de oferte: plaje aproape goale sau transformate în adevărate cluburi, colțuri liniștite sau hărmălaie de nedescris, hoteluri de fițe sau hosteluri unde un pat costă câțiva euro pe noapte, cursuri de diving sau snorkeling, restaurante scumpe sau food market, cocktail-uri cel puțin suspecte, droguri, tacâm complet. Și, de 5 ori pe zi, peste toate astea se așterne cântecul muezinului, căci Gili T e locuită de musulmani.




Gili T e celebră mai ales pentru viața de noapte. Nu ne interesează subiectul foarte tare, dar am ajuns acolo deoarece oferta de hoteluri e mult mai variată. Dacă nu ai auzi chemările la rugăciune, ai crede că ești pe undeva prin Europa. Sunt mai mulți turiști decât localnici, străzile sunt pline de fete în bikini, duduie muzica de la terase până după miezul nopții, răsună chiote și râsete până târziu în noapte. Dacă mă întrebați pe mine, e prea mult pentru locuitorii insulei. Plus că unii vin în Gili și fac ce nu prea-și permit în Europa. Nu degeaba scrie mare că e interzis să faci plajă sau baie gol cum te-a lăsat Dumnezeu, sau Allah, și la o simplă plimbare prin insulă ești invitat la ciuperci, marihuana, ecstasy. Nu la haine sau suveniruri, cel mult la vreo crâșmă, comercianții de Gili T nu se agită, nu negociază, deși prețurile sunt uneori utopice, știu că vând oricum.

Trebuie să ai un tupeu incredibil să omori niște condamnați pentru trafic de droguri (8 bucăți ultima oară, acum vreo 3 săptămâni), în condițiile în care pe o bucată de pământ de 3 kilometri, la nici o oră de uscat, găsești tot ce vrei. Și probabil că toată lumea cunoaște situația și o acceptă pentru că dacă ar tăia macaroana, mulți ar muri de foame. Plus că probabil merg pe principiul se intoxică ai lor, nu ai noștri. Unii se mai intoxică și cu metanol (au fost multe cazuri de decese cauzate de metanol). Cu toate astea, cocktailurile se vând în draci, chiar și pe la niște crâșme ordinare, probabil pentru că sunt foarte ieftine în comparație cu Europa, Australia sau SUA. Cred că și eu exagerez, nu beau nimic dacă nu-i ambalat, dar nici fetele alea de nici 20 de ani, singure, care beau orice, nu-s zdravene la cap.

Am zis ca măcar în ultima zi de Gili T să intru în inima insulei, voiam să văd moscheea de unde răsună glasul muezinului. Pe cât de aranjate și moderne sunt restaurantele de pe margine, pe atât de murdare și sărace sunt casele din interior. Imediat ce a pierit orice nădejde de a vinde ceva, zâmbetele au dispărut, îți mai zâmbește cel mult vreun crai cu privire languroasă ce parcă zice uuuu, white chick, vă știu eu pe voi! Impresia mea a fost de acceptare forțată, vă suportăm pentru că aduceți bani, v-am zbura și mâine (în schimb băieții ăia care servesc pe la terase sunt foarte prietenoși). Îi înțeleg. Dacă până și mie mi s-au părut exagerate unele chestii, d apoi lor. În același timp, nu e vina străinilor că li se permite orice, ce să le ceri unor puști?, și apoi nu toți vin în Gili pentru cluburi, băutură ieftină și droguri. Dacă mâine ar pleca toți străinii, cei mai mulți locuitori n-ar avea ce pune pe masă. Chiar mă întreb cât o să mai dureze treaba asta, nu știu, mie locul ăla mi-a transmis o energie ciudată, încărcată, gata, gata să explodeze. Sau or fi fost de vină fumurile de printre terase:-p

 

Acum să nu credeți că Gili T e desfrâu total și atât. Nu. Apa e genială, apusurile sunt de poveste, la fel și luna perfect rotundă, mare cum nu țin minte s-o mai fi văzut vreodată, ce a ieșit de după deal și și-a aruncat lumina portocalie printre bărci, plajele sunt albe cu nisip fin sau pline de bucăți de corali, zona e perfectă pentru scufundări sau snorkeling (deși înțeleg că nu mai e ce a fost odată).







Deși e ticsită de turiști și unii au coborât cu terasele sau cu șezlongurile foarte aproape de apă, Gili T mai are încă plaje liniștite, nici alea populate nu-s extrem de aglomerate, comparat cu ce-i la noi sunt chiar decente. Am observat că partea dinspre port e cea mai animată, dacă te duci spre capătul insulei, nu contează dacă în stânga sau în dreapta, restaurantele se răresc până dispar, apar câteva hoteluri mai scumpe, iar pe partea opusă portului e aproape pustiu.

 

Cum ajungi în Gili T

Noi am plecat din Lombok, din Senggigi. Deși pe afiș scria că biletul costă 200.000 de persoană, am plătit 150.000 (aprox 11 dolari), pentru că e Indonezia și totul se negociază. Barca oprește mai întâi în Gili Air și apoi în Gili T (cam 45 de minute). Mai există varianta să iei barca locală din portul Bangsal (Lombok), e mult mai ieftin (15.000 de rupii) și face tot vreo 45 de minute, dar e un pic mai complicat. Poți lua un taxi spre port – Blue Bird ar trebui să pornească metrul fără probleme, cu restul vei fi nevoit să te târguiești că tare nu le place metrul – taxi-urile n-au voie în port așa că te lasă la barieră. Imediat or să sară pe tine toți șmecherii puși pe făcut bani – ba să te ducă cu trăsura sau mașina, ba să ți aranjeze ei un ferry, ba să ți care bagajul. Ignoră-i! E greu, dar e necesar, portul e la 10 minute de mers pe jos, dacă n-ai bagaj mult, e ok, și poți foarte bine să-ți cumperi și singur bilete pentru barcă. Cum ajungi în port, în stânga e ghișeul. Biletul ar trebui să fie 15.000 de rupii (preț valabil pentru mai 2015), partea proastă e că unii refuză să vândă bilete la prețul normal, vor mai mult, zic că-i barca plină, că a plecat, etc, șamd (așa am citit pe pe mai multe forumuri și sigur se întâmplă, am văzut marfa). Sau poți lua un pachet bus+ferry, erau prin Senggigi, 75.000 de persoană, cu pick up de la hotel.

Aeroportul din Lombok e la cel mult o oră jumătate, cu taxi-ul, de port (unii cer 300.000 e rupii, alții 250.000, unii lasă la 200.000, unii pun metrul – găsești biroul de taxi-uri la ieșire).

Din Bali sunt bărci rapide ce pleacă zilnic spre Gili, unele direct, cam 3 ore, altele trec mai întâi prin Lombok deci fac vreo 4 ore. Prețul oficial e 600.000 de persoană (vreo 50 de dolari), one way. Unii mai lasă la preț, alții cer mai mult, e loterie. Mai există varianta ferry local, din Bali în Lombok și apoi în Gili, dar nimeni nu-l recomandă – face între 4 și 6 ore până în Lombok și nu-i foarte safe.

 

Cele 3 Gili sunt foarte aproape una de alta, dar nu-s foarte bine legate. Există o singură companie ce pleacă de două ori pe zi. De exemplu, din Gili T barca pleacă spre Gili Meno la 9.30 și la 16.00. Biletele se cumpără de la ghișeul din port, costă 35.000 de rupii, de persoană (se schimbă veșnic, peste 2 zile era 40.000). Mai vând niște agenții prin oraș, dar cer 50.000 și te urcă în aceeași barcă. Mai poți ajunge în cele 3 insule cu bărci private (nouă ne-au cerut aproape 1 milion de rupii) sau cu un tur de snorkeling, dar te lasă foarte puțin pe uscat (vreo oră în Gili Air), că deh, e snorkeling (100.000/persoană, cam 7,5$). Unii treceau chiar cu placa – paddle surf.

Mulți vin în Gili pentru cursuri de diving – cursurile costă 395$ (PADI) sau 70$ un fun dive (așa e la toate companiile). Un sezlong poate costa 50.000 sau 100.000 de persoană, depinde de loc, plaja e gratuită și poți sta oriunde. Restaurantele au prețuri diferite, unele adaugă o taxă de 15%, alții 18%, unii chiar 21% (11% e taxa guvernamentală, restul e service charge), altele au totul inclus în preț. Nouă ne-a plăcut la Scallywags, e mai scump ca pe la alții, însă mâncarea e foarte bună, și, ca bar, la Samo Samo, au muzică life și e foarte animat.

Prețuri Gili T:

  • o apă mare (la magazine): 6.000/7.000 rupii (nici 50 de cenți)
  • o bere (Bintang) mare: între 38.000 – 50.000 (3-4 dolari)
  • pizza: între 45.000 – 80.000, depinde de loc (3,5 – 6 dolari)
  • fructe de mare: 65.000 – 130.000 (4 – 10 dolari)
  • nasi goreng (mâncarea tradițională): 27.000 – 60.000 (depinde de loc și dacă e veggie sau cu carne/3-4 dolari)
  • supă: 30.000
  • cartofi prăjiți: 30.000
  • spring rolls: 30.000 – 40.000
  • mic dejun: 25.000 – 40.000

(am convertit cu aproximatie, nu merge goagal)

Pe toate cele 3 Gili celebre – Gili T, Gili Air și Gili Meno – sunt interzise mașinile și scuterele, se circulă doar cu bicla sau cu trăsura trasă de cai – cidomo se cheamă și înțeleg că prețurile sunt bătute în cuie.

Mai multe poze pe pagina de facebook a vacanțelor

 

Pe 18 februarie am plecat cu one way ticket spre Asia de S-E. Am trecut prin Tailanda, Vietnam, Cambodia, Malaysia, Indonezia, acum suntem în Filipine. Toate poveștile din seria #2inAsia aici.