Mergem mai întâi în Bali, apoi în Lombok și Gili și pe urmă trecem în Java, în Yogyakarta, ca să vedem Borobudur și Prambanan, unele dintre cele mai faine temple din Asia de Sud-Est, poate urcăm și pe muntele Merapi, deși pare cam greu traseul, și apoi plecăm spre Surabaya, să ne cățărăm pe cei mai spectaculoși vulcani din Indonezia – Ijen și Bromo. Deja mă vedeam pe Bromo noaptea, cu lanterna pe cap, hai mai repede, că răsare soarele!, sau pe Ijen, respirând greu, cu ochii după flăcările albastre, pfii, bine că ne-am luat măști! Numai că socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea de la fața locului.

_________________________

*e posibil să vorbesc limbi străine, că nici eu nu auzisem de toate locurile pomenite mai sus până nu ne-am decis să mergem în Indonezia, așa că las surse de luminare (care vă pot fi de ajutor dacă plănuiți o vacanță în Indonezia):

____________________________

Nu aveți rambutan? Nici cocos? Nici durian? Nici măcar portocale?/ -Nu. Adică avem dar de la alții./ –Dar ce aveți?/ -Mere, pere, piersici…/ –De astea avem și noi, zice chelnerul, dând parcă cu mâna peste un teanc de mere virtuale, fructe insipide, neînsemnate, și uitându-se siderat la colegul lui. Se întrebau probabil unde în lume e țara asta fără rambutan și nuci de cocos, trist loc, zău, auzi treabă, să ajungi tu să imporți portocale?! Îi explicăm cam pe unde vine țara asta fără fructe exotice, îi spunem că nu-i pe aceeași axă cu Germania, Franța sau UK când vine vorba de salarii și trai decent (că ei așa credeau când au auzit că-i în Europa), că iarna e frig, de aia nu crește rambutanul… Minus 10 grade?! Mie și acum mi-e frig (ploua afară, e drept, dar era cald cu draci), n-aș putea rezista acolo…Indonezia e o țară tare frumoasă, păcat că-i săracă…De fapt e bogată, oamenii sunt săraci… 

Avea dreptate băiatul, e extrem de bogată Indonezia. Când am făcut planul pentru #vacantavietii Indonezia mi s-a părut cea mai diversă locație. Ne-am gândit să o lăsăm la final tocmai pentru a putea sta o lună întreagă, cât ne permitea viza, și apoi poate chiar să prelungim șederea, să ne întoarcem în Bali și să ardem gazul pe acolo cât ne țin banii. Și voiam să fie ultima oprire și pentru că de acolo ne puteam aproviziona cu cadouri pentru toată lumea – nu luăm nimic, să le cărăm după noi peste tot, cumpăram de toate din Indonezia, am văzut eu niște chestii foarte faine și ieftine. Din nou, socoteala de acasă și cea din târg nu s-au potrivit, Filipine a fost ultima oprire, iar în Indonezia am stat numai vreo 3 săptămâni pentru că am renunțat la toți munții și vulcanii, ne-am aranjat picioarele, eu în Tailanda, el în Ubud, erau bune de mers pe loc drept, nici într-un caz de drumeții. Tocmai de aceea ne-am propus să ne întoarcem la un moment dat în Indonezia.

Ne-am mulțumit cu vreo 14 zile în Bali (Ubud și Kuta) și vreo 10 în Lombok și Gili. Nu, la shopping n-am renunțat, am trimis pachet prin poșta, a ajuns în mai puțin de 3 săptămâni.

Gili T, indonezia

Mi-a plăcut foarte mult Bali (cat am reușit să vedem din ea), chiar dacă e plină de turiști. O să vedeți că părerile sunt împărțite, unii zic că-i super, alții că-i overrated. Și mulți spun că-i scump. Hmm…ia să vedem:

  • Cazare în Bali: 15 euro/noapte. Atât am plătit în Ubud, pe o căsuță cu de toate, într-o curte plină de plante și alte viluțe, la o pensiune la 5 minute de centru, cu mic dejun inclus (chiar mic, dar ok).
  • Transport în Bali: o biclă costă 1,5 dolari pe zi, un scuter aproximativ 4-5 dolari. Un bilet la maxi taxi privat de la Kuta la Ubud, drum de 40-60 de minute, costă aproximativ 4 dolari. Să închiriezi o mașină costă 40-50 de dolari/zi. Un taxi din Kuta, centru, la aeroport, a costat 40.000 de rupii (mai puțin de 3 dolari).
  • Bali, prețuri de restaurant: o porție de paste era între 2 și 5 dolari, o pizza costă și mai puțin de 2 dolari, o apă mare era jumătate de dolar, o bere mare costa tot 2 dolari, nu mai am toate prețurile – mi s-a stricat telefonul, am pierdut tot – dar nu-i foarte scump, în general, cu 5-6 dolari de persoană mănânci bine. Pe stradă și la fast-food-uri e și mai ieftin.

Piața e super ieftină, chiar dacă le-ai dat cât cer, ceea ce nu-i indicat, că prețurile sunt de cel puțin 4 ori mai mari. La spălătorie, în Ubud, plăteam 10 000 de rupii pe kilogram, adică vreo juma de dolar. În schimb hainele mi s-au părut scumpe, la magazinele din Ubud, și mâncarea bio/eco/locală (sunt probabil magazine făcute special pentru turiști așa că și prețurile sunt pe măsură). Oricum, noi eram deja de vreo 3 luni în Asia și ne obișnuisem cu prețurile lor așa că unele chestii ni se păreau scumpe, până converteam in euro:-p

In direct din Ubud + Ubud: obiective, prețuri, cum ajungi

 

În Bali lucrurile sunt mai așezate, fac turism de prea mult timp ca să fie la același nivel cu Lombok, de exemplu, unde e cam jale. E drept că și în Bali cică nu e indicat să iei autobuzele locale, pe lângă că-s vai mama lor, se pare că te și taxează în plus dacă te văd alb și neștiutor. Sunt însă firme private care au condiții decente la prețuri mici (comparat cu Europa). Lombok e work in progress, nimic nu-i bătut în cuie, trag toți de tine în toate direcțiile, ca să facă un bănuț, am mai povestit – Lombok, noua vedetă a Indoneziei. În cele 3 Gili se schimbă situația, chiar dacă fac parte din aceeași provincie cu Lombok, tot datorită faptului că sunt ticsite de străini de ani buni.

Cursurile de scufundări sunt mai scumpe ca în Tailanda sau Filipine – 395$ pentru un PADI, în Gili, în schimb cele de surf sunt mai ieftine – 40-50$ pentru 2 zile de școală, în Kuta (cea din Bali, că e una și în Lombok).

bali

Bine de știut:

Viza pentru Indonezia se poate obține de la ambasada sau la fața locului. Noi am luat-o la sosire – 35 de dolari/persoană, valabilă o lună. Am stat cam stresați, ne era teamă că ne vor cere biletul de întoarcere (așa zice legea, sa prezinți biletul de ieșire), nu-l luasem tocmai pentru că nu eram încă siguri dacă mai mergem sau nu în Java (mă gândeam că în 2, 3 săptămâni o să fiu mai bine). Nu ne-a întrebat nimeni nimic, am completat un formular, am dat banii, pa, la revedere.

!UPDATE: din octombrie 2015 românii nu vor mai avea nevoie de viză de scurtă ședere (anunt MAE din 24.09.2015)

Atenție la bagaje, când cobori din mașină, autobuz, barcă, avion, o să te trezești cu unii care ți trag bagajele, că le cară ei, să facă un ban cinstit. Evident că dacă ai nevoie de ajutor sunt numai buni, problema e că ți smulg geanta din mână și ajungi să te cerți cu ei. Eram în Boracay și niște ruși s-au arătat foarte uimiți că omul ăla le cere bani după ce le-a cărat ditamai geamantanul. Păi pe bune acu, credeai că e gratis? nu-i normal să plătești? După ce că ai mers cu mâna în buzunar și ăla cocoșat de genți, să mai umble și după tine, prin barca aproape în mișcare, să îi dai un dolar, doi…

Fii cu ochii în patru când cumperi bilete, totul se negociază, chiar dacă prețul e scris mare si aparent oficial. Și atenție de unde cumperi și pentru ce, să nu te trezești că dai bani cât pentru o barcă privată și ajungi la feribotul local.

Atenție la binevoitorii care zic că te ajută, dar în realitate se ajută pe ei, și orice ai cumpăra sau închiria, stabilește clar prețul, traseul și durata, să n-ai surprize. Toți așteaptă ceva, pentru orice, sunt săraci, e drept, dar parcă și li se pare că li se cuvine, plus că dacă ești alb sigur ești miliardar.

Magazinele mici nu mai servesc alcool, valabil peste tot în Indonezia, cu excepția zonelor foarte turistice. Internetul a fost cam praf, foarte multe site-uri și bloguri nu mergeau. Bancomatele au limită 1,5 sau 2 milioane de rupii.

Mare grijă la taxi, cu excepția Blue Bird (deși n-aș băga mâna în foc nici pentru ei), toți se fac că uită să pună metrul sau refuză să-l pornească. De la aeroport (Denpasar) au un taxi oficial, cu prețuri fixe, destul de măricele (am plătit 23 de dolari pînă în Ubud) – iei bilet de la ghișeu. Sunt și niște băieți cu mașini proprii, nu știu cât cer că n-am avut încredere, am ajuns noaptea, în Lombok însă am plătit vreo 15 dolari pe o astfel de mașină (ne-a agățat un nene și am urcat), atât e și taxiul legal (la fel ca în Bali, și în Lombok ghișeul e la ieșire, sunt vreo 3 firme, poți alege cu metru sau cu preț fix, e cam tot aia).

Să verifici nota la restaurante, unii mai bagă de la ei. În general, se adaugă service tax și TVA, de la 16 la 21%, unii pun doar TVA ul, alții au totul inclus.

La unele companii low cost bagajul e inclus în preț, cu o limită de 10 sau 15 kg (Lion Air și Wings Air), ce depășește se plătește separat.

Folosește firmele locale de transport – autobuze și bărci – doar dacă nu ești deloc pretențios, da deloc, dacă nu te deranjează să pleci cu întârziere și să faci multe ore pe drum și, aș zice eu, dacă e vorba de distanțe scurte. Regulile sunt doar pe hârtie, unele bărci arată ca vai de steaua lor, n-au veste de salvare, am stat cu inima cât un purice din Gili T în Lombok. Am mai povestit despre subiectul ăsta AICI, când eram în Kuta și deja nu mai suportam negocierile, păcălelile și toți omuleții care voiau să-mi vândă ceva. Mofturi, keep calm că așa e toată Asia.

Mi-au plăcut însă oamenii, dacă stai mai mult sau ieși din zona turistică, dai peste niște zâmbete sincere de toată frumusețea.

IMG_8082.JPG IMG_8115.jpg

Dacă îmi mai aduc aminte ceva, revin, dacă am omis unele chestii sau mai ai ceva de adăugat, bring it on, iar dacă mergi în Indonezia și crezi că te pot ajuta cu vreo informație, aruncă un mail, răspund repede. Găsești mai multe poze pe pagina de facebook a vacanțelor: Bali, Lombok, Gili

Mini ghid de Asia de Sud Est