Suntem în Ubud de 4 zile. Și știu asta pentru că tocmai am verificat când ne-am cazat, după ce ne-am întrebat unul pe altul când am venit în Bali. Nu știu cum trece timpul aici, că nu știu nici ce zi e, nici ce-am făcut acum două zile, nici ce facem mâine, parcă stăm de o veșnicie și parcă n-am stat destul. Nu știu dacă e locul ăsta, sau guest house-ul la care ne-am oprit, sau noi, dar n-avem chef de nimic. Sunt o mulțime de locuri de văzut prin jur, o groază de lucruri de făcut, zeci de sate, orașe, plaje, temple, la care ar fi drăguț să mergem, dacă tot am ajuns aici, dar parcă suntem blocați. Vrem doar să stăm.

 

Nu știu ce are orășelul ăsta dar orice ar fi dă dependență. Stau dovadă sutele de străini ce mișună prin el. Cred că-s mai mulți europeni decât localnici pe aici. Se vede care-s turiști și care-s vizitatori obișnuiți, locuiesc în Ubud sau vin frecvent – înțeleg că sunt unii care vin cam 2 luni pe an. Se mișcă pe străzi, cu scuter, mașină sau pe jos, printre oameni, restaurante și magazine, cu siguranța celui ce știe bine locul, știe exact ce vrea, de unde și cât trebuie să plătească. Și să nu credeți că e plin de doamne ce-l caută pe Javier Bardem, am văzut și cupluri, de toate vârstele, și grupuri de fete de 20 de ani, și domni singuri sau în grup, căci Ubud are de toate pentru toți. Și când zic asta mă refer și la prețuri, poți sta cu 500 de euro pe noapte sau cu 10 euro pe noapte, iar strada principală și câteva străduțe adiacente, populate de pensiuni, hoteluri sau hosteluri, sunt ticsite de restaurante cu prețuri pentru toate buzunarele.

Evident că Eat Pray Love e lipit de locul ăsta, înțeleg că există chiar și un tur – cu bicla pe urmele Juliei Roberts și la cel care i-a ghicit în palmă lui Elizabeth Gilbert – și or fi și doamne care au urcat în avion cu gândul la vreun iubit brazilian, dar, dincolo de carte/film Ubud e un loc interesant. Nu se laudă cu foarte multe obiective, dacă stau să mă gândesc bine, am văzut locuri mult mai frumoase, nu iese cu nimic în evidență, ba chiar i-am găsit destule chichițe (că la asta s specialistă), dar are un farmec al lui.

Primul lucru care mi-a atras atenția când am venit au fost porțile frumos sculptate, păzite de statui cu flori după urechi sau cu ofrande pe ele, de nu știi dacă e vreun templu sau curtea cuiva. Am văzut apoi că cele mai multe sunt locuințe. Înțeleg că fiecare casă are un templu în curte, mai mare sau mai mic, după posibilități – de fapt doar familiile bogate își permit asa ceva, nu doar că e scump să faci un templu, plus că ți trebuie loc, dar trebuie să faci și ceremonii pentru zei la 6 luni și la un an, treaba costisitoare din câte am înțeles. Asta au făcut vecinii dimineață, că ne-am trezit pe la 5 și nu știam ce se aude (am pus un filmuleț de la ceremonie, pe facebook, a fost extrem de interesant, o să vă povestesc mai multe cu altă ocazie).

 

Peste tot miroase a bețișoare parfumate sau a frangipani și străzile sunt pline de ofrande. Și aici unde stăm noi, aproape zilnic, mama proprietarului vine dimineața cu ofrande puse în coșulețe făcute din frunze de bananier, așează câte una la fiecare căsuță, la templu, prin curte, peste tot de fapt, rostește ceva, încet, în timp ce descântă parcă ofranda, cu un bețisor parfumat, și apoi aruncă câteva boabe de orez pe ea. Pentru zei, ne zice nora ei, facem cam 150 de daruri. Soțul ei a tăiat mai devreme 3 frunze de bananier, cât mine de mari, pregătesc probabil coșulețele pentru mâine dimineață.

 

bali porti curte.jpg frangipani.jpg IMG_7183.jpg IMG_7414.jpg IMG_7461.jpg ubud ofrande.jpg ubud porti curte.jpg ubud. porti .jpg ubud.bali.jpg ubud.ploaie.jpg bali ofrande.jpg IMG_7208.jpg IMG_7213.jpg IMG_7401.jpg IMG_7413.jpg IMG_7437.jpg IMG_7465.jpg IMG_8012.jpg porti ubud.jpg ubud porti statui.jpg

 

O fi și guest-house-ul ăsta de vină, căci zău că te invită la stat degeaba. O căsuță între plante exotice, de cele mai multe ori se aud doar păsările și găinile vecinilor și miroase a flori peste tot. Andreea ne-a recomandat-o, a stat vreo 2 luni aici. Inițial ne-au cazat în ce am aflat pe urmă că e cea mai veche căsuță a lor, Balinese style, și am zis că plecăm rapid – n-am dormit toată noaptea de răul pisicilor de pe acoperișul de paie – dar apoi ne-am mutat în curtea din spate unde vilele sunt mai noi. Nu e lux, dar la 15 euro pe noapte e mai mult decât decent.

Tocmai ce-am mâncat o nucă de cocos din copacul din fața casei. Ieri ne-a cumpărat proprietara rambutan (că dacă ne ducem noi plătim de 5 ori mai mult) și am mâncat până ni s-a făcut rău, la propriu. E printre puținele fructe care chiar mi-au plăcut, dar nu-l mai pot băga în gură, că nu ne-a zis nimeni – băi, românilor, să nu mâncați ca chiorii, că vi se apleacă! Ne-au luminat pe urmă cei de la bar – ieri ne-am petrecut seara căutând whiskey, n-am găsit pe nicăieri, ne-au dat până la urmă un gin, făceau cocktailuri și i-am rugat să ne dea numai ginul, europeni dezmățați. O să mă rezum la mangosteen, 3 pe zi ca să nu ajung să le urăsc și pe astea.

 

Cred că și noi suntem un pic obosiți. Da, știu, mă înjurați, ați obosit de stat degeaba, a?! Nu-i, domle, ușor nici să călătorești vreo 2 luni în continuu:-p A dat Domnu și ne-am dus ieri printre orezării, am fost și la Monkey forest într-o zi, dar vă povestesc cu altă ocazie, deja am făcut prea mult efort azi:D

PS: Tocmai ne-am hotarât să mai stăm câteva zile pe aici.

Mai multe poze pe facebook

Ca să înțelegeți de unde vine serenity now