Una albă, una neagră. Așa a fost ziua de azi. A început în autobuzul groazei și s-a terminat într-un orășel ce a urcat imediat pe primul loc pe lista celor mai frumoase locuri din Vietnam (vizitate de noi, evident).
Ziua bună se cunoaște de dimineață. Și în Vietnam, în general, ziua începe cu o țeapă, mai mare sau mai mică, cum ți-o fi norocu. Ne-am trezit, am luat micul dejun și am plecat spre stația de autobuz. Rectific, am fost duși spre stația de bus, căci, când am întrebat de unde putem lua autobuzul spre Ninh Binh, tipa de la hotel ne-a dat o listă cu ore și prețuri. 12 dolari. 12 dolari? Da unde-s, frate, în UK?! Că vorba aia, un bilet de autobuz de la Londra la Oxford costă și 10 lire dacă-l iei din timp. Pretenul nostru, care încerca să ne încalțe cu un tur spre Ha Long Bay, ne ceruse 15 dolari, la fel și donșoara care ne aburea cu barca ei privată (am povestit aici). Da’ vă ducem noi la stația de bus, că nu pleacă de aici (eu verificasem pe net și știam că există autobuz de la Ha Long la Ninh Binh, dar nu zicea nimeni de unde pleacă și cât costă, atât voiam să știu, unde-i stația aia). Noh, ce oameni de treabă, cum ne duc ei la stația de bus! Ironie, evident, că eram sigură că autobuzul local n-are cum să coste atât, bănuiam că și-au tras și ei niște dolari acolo. Și cum e busul? E bun!, ca un fel de bus turistic, are air con, wifi, e foarte ok.
Cum să vă descriu eu călătoria…Șoferul era dus cu pluta, da rău, cred că-l aștepta nevasta acasă, cu porcu cald, că nu-i stătea nimeni în cale, nici semaforul, nici linia continuă, nici sirurile de mașini. Îl mai încurcau nesimțiții ăia de pe contrasens așa că îi claxona până îi luau dracii, tot drumul a mers cu mâna pe claxon. Șoseaua era lină ca spatele unei cămile, prin urmare săream din scaun de ziceam merci că n-am 2 metri, să fac gaură în tavan. Am ajuns cu ficatul în gât de cât m-a sculat și trântit pe scaun. Între două sărituri mai omoram un țânțar, că era plin de ei și parcă toți voiau să stea numa pe scaunele din spate. La un moment dat, tanti de alături i-a tras o palmă zdravănă lui Lucian, peste picior, și apoi i-a arătat mândră prada – una bucată țânțar exterminat. Ne-am enervat și am scos bomba atomică.
Înainte de a pleca din Londra, am fost pe la magazinele de profil să ne cumpărăm un rucsac și alte cele de trebuință. Ni s-a legat de mână și un spray împotriva țânțarilor, deși citisem că cele aduse din Europa nu-s la fel de eficiente ca alea luate de aici. Când am ajuns în Bangkok, am zis să ne dăm cu spray, că-i seară. Am pus să fie și dau să ies din cameră. Eram roșie pe picioare de m-am și speriat, și așa mi-era rău, după zbor, m-am panicat nițel, ce-i ăsta? Sânge? De unde? Din papuci. Sprayul ucide nu doar țânțari, ci și papuci, haine, uși, podea (că între timp l-am testat și pe alte suprafețe, oricum nu mai îndrăznesc să-l pun pe piele, îl scoatem doar în situații disperate, de aia îi zicem bombă). Țânțarii i-am rezolvat, oarecum, șoferul…no way. Am zis că nu mai ajungem la destinație întregi. Nu mai spun că ne-au băgat ca sardelele. No more public buses for me, never ever. Oricum, e ultima săptămână de Vietnam, peste 4 zile plecăm în Cambodia.
Apropo, cât credeți că era porcăria de autobuz? 120.000 VND, maximum 6 dolari. Adică ăia de la hotel au făcut și ei 12 dolari pe spatele nostru. Dar, după cele 4 ore de coșmar, să vă arăt unde am ajuns:
Nu e doar frumos, de ne pare rău că nu stăm mai mult, dar și oamenii sunt altfel. Locuitorii se salută și ne salută, prețurile sunt ok, e primul loc în care nu a încercat nimeni să ne vândă nimic, șoc și groază. Un singur nene, deocamdată, ne-a cerut bacșiș, și degeaba – am lăsat biclele în parcare, cu plată, și la întoarcere, după vreo 20 de minute, omu tot insista cu money, money, da ce le-ai făcut, nene, le-ai cântat să adoarmă, le-ai suflat în roți? În fine, om mai vedea mâine ce și cum. Plus că suntem vedete, toți vor să facă poze cu noi, mai ales cu domnul, care e un Brad Pitt de Vietnam, very handsome, ca să citez câteva fane :)))))
Ninh Binh se numește locația, orașul e o tristețe industrială, însă pe lângă el e o bucată de rai, vă povestesc mai multe zilele următoare.
Vă scriu de la terasă, e răcoare, cântă… sopârlele gecko, nu se mai văd munții că s-a dus lumina de mult. Am îndrăznit, pentru prima oară de când suntem în Asia, să mâncăm o supă, noodles, după ce am încercat una de crab, cică specialitate vietnameză, bleah, și deasupra mesei avem un ditamai ciorcine de banane din care ne putem servi când ne poftește inima, și ne cam poftește, că-s tare gustoase. Salutări din Ninh Binh!
PS. gasiti toate povestile din calatoria noastra prin Asia de S-E aici.
fatah, lasa mancarea, ai grija de domnu’, ca ti-l sufla fanele alea :p 😀 :p
Asadar domnu’ e atractia localnicelor? :))
Splendid locul, peisajele, pacat ca nu stati mai mult.
hahaha, anghelina, ai grija la brad :))) auzi, are si danel un fan aici, un mosnegutz cu care ne mai intalnim in cartier si imi zice mereu „fint man”, adica bun barbat, aratand spre danel. deci i-am zis ca trebuie sa se concentreze si sa bage sharm mai mult, ca se face di rusini fata de luci.
Zazu – pai de aia manac, sa le tin piept:-p
Alexandra – si noua ne a parut rau ca n am stat mai mult, asta e, ne am organizat prost data asta
Ina – sa le arat poza aia sexy, cu pepenele?