Am citit undeva, cred, că Gatsby e ca o șampanie răsuflată. Așa mi s-a părut și mie, o șampanie, extrem de scumpă, uitată pe masă cu o seară înainte. Baz Luhrmann nu a înțeles nimic din cartea lui  Fitzgerald.

Marele Gatsby e stralucitor, dar fără strălucire, i-au lipsit subtilitatea, eleganța, i-a lipsit …clasa.

Două lucruri mi-au plăcut la filmul asta – muzica (aș fi vrut să o aud mai mult) și mașina galbenă. Aș fi sperat să fie trei, adică și Di Caprio, dar nici el nu excelează. Și nu am înțeles motivul deoarece mi se pare ideal pentru rolul lui Gatsby – un mincinos, periculos și corupt, care de fapt e de o sinceritate rar întâlnită.

Nici ecranizarea veche, din 74, nu mi s-a părut extraordinară, dar comparată cu cea nouă e clar mai bună. Nu pentru că erau alte vremuri, alt public, alte posibilități tehnice, ci pentru că prinde un pic din cartea lui Fitzgerald. E mai subtil și reușește să păstreze misterul, abia spre final afli cum s-au cunoscut ei de fapt, care e povestea, și abia la sfârșitul filmului afli cine e de fapt Gatsby.

Domnul Luhrmann aruncă toate cărțile pe masă destul de repede, prea repede, la modul oricum ați citit cartea, deci ce mai contează. Păi contează. În primul rând pentru că nu toți au citit cartea. Apoi, eu citisem cartea și când am văzut filmul cu Robert Redford și tot am rămas interesată până la final, să văd cum anume alege regizorul să dezvăluie secretele lui Gatsby.

Unele lucruri mi s-au părut niște greșeli de amator. De exemplu noi aflăm cine e Gastby înaintea celui care povestește – ne zice pe la o bucată de film, și ne și arată, cum s-au cunoscut ei doi, cine e Gatsby și cum a ajuns să dețină milioane de dolari, și apoi, spre final, povestitorul, Tobey Maguire/Nick Carraway, intră în vilă cu Gatsby și ne zice – atunci mi-a povestit toată viața lui, că a fost așa și pe dincolo…Să fii tu sănătos, că nouă ne-a povestit acum vreo 10 cadre, n-ai fost atent? Ba chiar tu ai scris?! Erai beat? Posibil. Căci în viziunea regizorului Nick e atât de scârbit de societatea în care trăiește încât se scufundă în băutură. Totul e prea explicit, de genul vă mai zic odată că poate nu ați priceput.

Apoi Daisy care apare de printre nori, printre fragmente de scrisori …no comment. Prea comercial pentru gustul meu. Imaginile încearcă să fie spectaculoase, să surprindă grandoarea petrecerilor pe care le dădea Gatsby, luxul în care se scăldau bogații anilor 20, uneori reușesc, alteori nu. Parcă se mai aprinde câte o scânteie, mai ales când începe muzica, dar nici nu apucă să se aprindă că se și stinge. Parcă s-a străduit prea mult și a ieșit fix contrariul.

Dincolo de povestea de iubire, destul de simplă, se ascunde istoria unei societăți, cu regulile și limitările ei, se ascund mentalități, obiceiuri, e o lume întreagă sub firul principal al povestirii. Eu nu am văzut asta în noul Gatsby. Am văzut doar un bărbat îndrăgostit până la nebunie, o femeie nefericită, slabă, ipocrită, un soț și mai ipocrit, o amantă ușoară și un încornorat ce ar trebui să fie naiv, inocent, slab, dar cu fața aia nu are cum (nepotrivit rău actorul pentru rolul lui Wilson).

Ipocrizia, slăbiciunea, nebunia, nu vin doar din suflet sau din personalitate, ci mai ales din educație, sunt rezultatele unei societăți defecte. O societate care te învață că fetele bogate nu se mărită cu băieții săracii, și e o regulă atât de împământenită încât nici nu concepi altfel.

În filmul vechi, regizorul, Jack Clayton, a reușit să vadă dincolo de povestea de iubire, și le-a arătat și spectatorilor, dar nu a deschis larg ușa, nu a pus totul pe tablă, mură-n gură.  Poate și pentru că scenariul e scris de Francis Ford Coppola.

Regizorul pricepe de ce Gatsby vrea cu orice chip să ascundă ce a făcut Daisy – Daisy s never needed me before. Înțelege de ce Gastby a fost nevoit să facă orice pentru a urca treptele societății – Her (Daisy) voice is full of money. Pricepe de ce Daisy nu poate să-și depășească condiția – You want too much/ Of course, you can t love anyone but me. I love the way you love me. Înțelege de ce Gatsby e atât de înnebunit, uneori până la absurd – Viața pare că promite mai mult când o privești de la o singură fereastră. Și înțelege de ce Tom și Daisy sunt făcuți din același aluat – She won t have him now (după ce îi spune adevărul despre Gatsby).

Și finalul e pe măsură (vorbesc de cel vechi, cel nou m-a pierdut demult), inclusiv piesa –  Ain’t We Got Fun.  A fost modul regizorului de exprima ce a scris autorul.

Erau niște oameni superficiali, și el și Daisy, erau în stare să zdrobească lucruri și oameni din jurul lor, pentru ca apoi să se retragă la adăpostul banilor și al superficialității indolente care îi unea și să-i lase pe ceilalți să îndrepte răul pe care-l făcuseră.  (Marele Gatsby, Polirom)

Citiți cartea, e extraordinară. Am și zis,e greu să faci un film pe măsura unei asemenea cărți. Cred că m-am așteptat eu la prea mult. Oricum  mai nimic din ce s-a lansat în ultima perioadă, cu mare tam-tam, nu mi-a plăcut, deci e posibil să fiu eu prea pretențioasă. Nici nu știți cât am vrut să-mi placă…

PS: Am văzut filmul la cinema, 2D, nu mă omor după 3D pentru că, cu foarte puține excepții, nu-i văd rostul. Adică ce putea să fie la Gatsby de văzut 3D? Zburau nave spre mine? Cădeau stele? Poate imaginile de la petrecere. Și New York de sus, văzut de pe pod.

Noi am fost la cel din White City, la Westfield (un mall uriaș) și înainte de film am mai dat o raită prin magazine. La un moment dat intră niște puști, gelați, tatuați, cu ochelari, geci de piele, nu le-am dat atenție. Ies. Văd că se face coadă în fața magazinului, ies băieții, se pozează unii cu ei, deci erau niște vedete de-ale lor.

Printre fani și niște fetișoare, protagoniste de 16 and Pregnant, că două erau cu bebe în căruț, a treia îl aștepta dintr-un moment în altul, își fac poze cu vedeta, un timp mic, negru, cu tatuaj pe obraz, nu-l știu sunt incultă, și apoi încep – Omaga! Im shaking! Look, I m shaaaking. Alta, precipitată – Send me the picture! Send me the picture (adică tre s-o pun pe facebook, hellloooo). Have you seen him! Omaga! L-a văzut love, că era acolo, are dovada, poza, pune-o pe facebook până nu expiră. M-am distrat un pic, ca la film înainte de film.