Londra are 8 parcuri regale: Hyde Park, Richmond, St James, The Regent’s Park, Kensington Gardens, Green Park, Bushy, Greenwich. Ba chiar 9 dacă punem la socoteală și Brompton Cemetery. Richmond Park e cel mai mare dintre ele.

Puteți să-i mai spuneți și parcul căprioarelor. E plin de ele. Se odihnesc de obicei sub stejarii încărcați de ani. Odinioară erau vânate, bietele de ele, Richmond era locul de vânătoare al regelui Charles I, acum umblă libere pe acolo și trebuie să se ferească doar de mașini și de biciclete. Da, trec mașini, e o arteră mare ce taie parcul în două.

După umila mea părere e cel mai fain parc din Londra, plus că Richmond, cartierul, în sine e tare frumos , așa că, dacă stați mai multe zile la Londra, merită să treceți prin el deși nu-i chiar la îndemână (cobori la Richmond – zona 4 – și de acolo, la picior, maximum 30 de minute).

 

IMG_5091IMG_5042IMG_5063IMG_5052IMG_5085

Gata, v-am ademenit cu parcul, să vă povestesc ce mă doare. Capul. Și ochii. De la nesomn. S-au mutat niște fucking idiots deasupra noastră, acum vreo 4 zile (cred că s-au mutat acum, că până acum a fost ok), și nu mai avem liniște. El urlă tot timpul ca o gorilă, cred că se și bate-n piept, tacâm complet, orice cuvânt e urmat de fucking, la două vorbe, trei prostii, trântește ușile, zici că se dărâmă clădirea, își târâie picioarele prin casă mai ceva ca Quasimodo. Ea plânge. Ca o vacă proastă ce trag concluzia că este. Prima oară mi-a fost milă de ea, am zis săraca, o bate, mă întrebam dacă ar fi cazul să sun la poliție. O bate pe dracu. După ce se ceartă ca proștii, cu urlete și strigăte, urmează împăcarea, și aia tot cu țipături. Într-o zi a ieșit un vecin și uita pe afară pe lângă clădire, la modul care hell urlă-n halu ăsta?! Și apoi iar plânge. Și plânge, trag concluzia, din orice și oricând. Dacă aude mișcare (că mă mai apucă nervii și trântesc ușa după mine, bodogănind) tace un pic, 2 secunde, și o ia de la capăt. Mă enervează mai tare ca urangutanul ei. Deci nu mai am apelative, vă zic.

Acum două nopți ne-am trezit la 5, în urlete. Noaptea trecută am adormit pe 1, la 2 trezirea, urlete, uși trântite, bocete, am adormit la loc, la 4 iar trezirea, aceeași placă. Nicio treabă, că e e târziu, că mai stau niște proști pe aici care poate dorm, de exemplu, nimic. Am zis că una din două, ori sunt proști, ori una din două.

Așa specimene de vecini n-am avut în viața mea.Am unii alături care scoală toată clădirea când…știți voi când, dar slavă Domnului, nu se întâmplă des și se termină repede. Și sunt previzibili, spre weekend, până în 12. Dar ăștia…

Aveam o vecină în Franța care se certa cu iubitul pe la o bucată de noapte, dar nu foarte des, și s-au certat până fata și-a da seama că e în echipa greșită. A plecat mec-ul și a apărut o domniță, spre bucuria domnilor din clădire, cărora le curgeau ochii dimineața când fetele se pupau și apoi urcau fiecare în mașina ei, și plecau la muncă.

Deci ce mă fac eu cu cretinii ăștia? Adică nu știu care e procedura aici. La noi știi, bați în podea/tavan/perete/calorifer (depinde unde se afla sursa de zgomot) și gata. Sau te duci frumos, sau nu, la ușa scandalagiului. Sau chemi poliția?! Slavă Domnului, nu a fost cazul, dar știu oameni care, aduși la disperare de vecini, în cazul ăsta niște bețivi, au sunat la poliție. Dar aici? De dus la ei la ușă nu mă duc, e  clar cât le poate bostanul ăla căruia îi zic cap. Am zis că dacă o țin tot așa îi scriu proprietarului, mă rog celui care se ocupă de clădire.

 

Că tot am menționat vecinii din Franța, e plină Londra de reclame – visit France. Toate le explică englezilor, în cazul în care nu știu deja, că Franța e la o aruncătură de feribot, că e mai cald ca la ei, că e frumos nevoie mare. Asta după ce ăia prin Provence se plângeau de invazia englezilor. De fapt pe acolo nu doar au venit, au rămas, cred că asta era problema. Și nu pricepeam de ce atâta reclamă agresivă când oricum Franța e plină de englezi.  Și apoi am văzut articolul din The Guardian – din datele Institutului Național de Statistică reiese că numărul turiștilor englezi în Franța e în scădere de vreo 5 ani. De ce? Pentru că Franța e scumpă, zic ai lor, nu eu, spre deosebire de Spania, unde a crescut numărul de vizitatori britanici. S-a rupt lanțul de iubire, toate ca toate până la bani.

IMG_5777

(c’est beau ici! oui, c’est beau mais un peu cher)

 

În Franța n-am văzut invitații spre UK – come to England, sweety. Da, așa vorbesc unii, te apucă râsul. Yes honey, how may I help you? Asta venea de la un angajat al national rail. Și nu mi se adresase mie, ci domnului. See you, love!  Ok.

Azi ne-am dus sa schimbăm un mixer, că numa ce l-am luat  săptămâna trecută și s-a și stricat. Yes, love (eu, el, amândoi eram pe rând love). Follow me, honey. Just a minute, sweety. Deci ca să fiu în rând cu lumea, have a nice weekend, love!

PS: mâine mă duc la Great Gatsby, să nu-mi ziceți cum se termină 😀