1. I m sorry and I really mean it

Bag mâna-n foc că sorry e cel mai folosit cuvânt din UK. Dacă te intersectezi la 2 metri de un britanic, pe un hol destul de mare să încapă zece, nu doi, o să auzi sorry. Dacă mergi pe o stradă goală și te depășește, sorry. Dacă ieși din bloc și el/ea intră, o să zică sorry. E un fel de tic verbal. E la fel ca sorry ăla de te răstoarnă în metrou sau pe pe stradă, gol. De fapt puțin le pasă și slavă Domnului că treaba merge ca unsă pe aici că altfel și-ar pune fustele-n cap destul de repede. Ferească sfântu să fie grevă la metrou, atunci sorry e luat la greu de fuck.

tube1

2. Would you like to sit down? (în metrou, autobuz, tren)

Toate ca toate pân la scaun. Ai văzut Hunger Games? Când erau lăsați pe insulă și fugeau, călcau totul în picioare, omorau chiar, pentru a-și alege armele? Ei, așa-s englezii când vine metroul în stație. Le ies ochii din orbite la fiecare vagon, în căutarea unui scaun gol, ochesc prada și apoi se reped asupra ei chiar dacă ăia din interior nici n-au apucat să coboare, chiar dacă e nevoie de un cot, două, it s a matter of life and death. Și dacă cumva a fost unul mai rapid și s-a proptit pe locul mult râvnit…dacă privirile ar putea ucide…

Culmea e că cei mai mulți sunt la costum (și adidași, cred că de aia își schimbă încălțămintea, să fugă mai repede după un loc liber), deci lucrează pe la tot felul de multinaționale sau orice firmă, firmuliță, unde se cam stă pe scaun.

Să dai locul? Ce vorbești, nene, l-am prins, e al meu. Ești gravidă? Problema ta. Ești în cârjă? Not my problem. Dar de fapt nici nu te văd, că eu citesc, sau ma joc pe telefon, sau dorm, orice numai să nu mă uit la tine și să nu ai cumva impresia că-s nesimțit. Nu-s, când cobor zic sorry și te invit, poate, să iei loc.

Mai sunt unii care-i ridică, când stau pe locurile special semnalizate pentru less able to stand, și bine le fac.

3. I love the rain!

Eh, aici îi înțeleg. Mie, în principiu, îmi place ploaia, da nici chiar așa! Deși, anul ăsta, să nu fie de deochi, vremea a fost mult mai ok (până acum, sper să rămână așa). Anul trecut am închis centrala abia prin august (și i-am dat iar drumul în septembrie) și am ieșit în sandale, fără ciorapi, abia pe la jumătate lui iunie. Anul ăsta … e luna mai și eu umblu în pantaloni scurți și tricou. Bine, nu zilnic, că acu se pune de-o iarnă, din senin.

4. Please, let me pay!

Ha, ha, ce glumă bună! Am tot vazut brainstorming la nota de plată, chelner interogat, iar brainstorming, iar chelner la raport.

5. Zi și tu ceva, că eu am obosit. 

Nooo, ea (mai ales ea) nu obosește niciodată. Dacă vrei să bați recordul la vorbăraie multă și goală, ia o englezoiacă, dă-i o bere și pornește cronometrul.

6. May I help you?

Asta tot din categoria I don t care. Dacă vezi vreodată vreun nene care ajută un bătrân, copil etc, e clar străin.  Acum sincer nici eu nu pricep de ce unii care abia se târâie pe ei pleacă cu ditamai gențile…În același timp, parcă nu pot sta cu mâinile-n șold când văd o femeie ce se chinuie să coboare cu bebe în căruț, că unele stații de metrou, de ex, n-au lift sau scări rulante. Și nici nu cred că-ți pică mâinile dacă o ajuți pe colega de serviciu cu niște cutii. În fine, lor nu li se pare nimic anormal, de aceea nu se sesizează ever. Nu o să-ți deschidă nimeni ușa, nu o să ți facă loc să treci, nu o să se aplece după pixul scăpat, ați vrut egalitate, na-vă!

tube3

7. Please move down inside the carriages! 

Dacă vreun englez zice asta atunci lucrează la London transport. Și urlă din toți plămânii move inside the carriages, un fel de până-n fund la taxatoare, nu de alta da peronul e plin și metroul e semi-gol. În rest…am urcat, sănătate! Să mă mișc să mai încapă și alții? Ya right. Se așează ca oile în ușă și acolo stau deși vagonul e gol. Și nu care cumva să dai peste el/ea (mai ales ea) că i-ai luat tot luciul (de imperiu).

La lift la fel, stau de tre să-i pui cu mâna, la metrou mai stau uneori angajații și tot zic, mergeți mai în față că e loc (și chiar e), degeaba. Și apoi tot pe ei îi apucă dracii, că nu încap! Damn elevator!

8. How are you today? But really, how are you?

Când ne-a învățat formulele de salut, profa de germană a menționat că, spre deosebire de englezi, nemții chiar răspund ce fac și de aceea așteaptă și răspunsul la întrebarea Wie geht es dir? (adicătelea ce faci, atât știu și eu că în rest nu s-a prins nimic de mine).

Aici how are you e un fel de sorry, de formă. Deschizi gura să răspunzi și n-ai cui, te-a întrebat și apoi s-a înscris la maraton, că e deja la două stații de tine. Și uite așa vorbești singur și te arată lumea cu degetul pe stradă.

Te lasă să răspunzi doar dacă vor ceva de la viața ta, poate îți închiriez un apartament, îți vând ceva, semnezi ceva, donezi ceva, atunci da, hai zi ce faci, da repede că n am timp. Și poate ești tentat să zici I m fine, how are you? Și în capul lor se aude probabil ceva de genul clar, ăsta nu-i de aici, auzi la el e bine, like I care, și ce fac eu?!

Eu mă mai amuz pe la aeroport când mă întreabă păzitorul graniței de lapte și miere, how are you. Zic sunt bine, merci, tu ? Nu vă pot descrie privirea unora. Da mie mi se pare funny, fiecare cu piticii lui pe creier.

9. Thank God for the immigrants!  Muncesc mult, bine și ieftin, țin prețurile jos

Cam ăsta e devărul, dar nu o să-l recunoască nimeni. În Londra, de exemplu, dacă ar pleca într o zi toți străinii, s-ar opri totul. Ultimul recensământ arată că mai bine de o treime dintre locuitorii Londrei sunt născuți în străinătate. Asta oficial, neoficial… Dacă mai punem la socoteală și copiii imigranților, vă zic eu, nu mai mișcă nimic.

Evident că nu trebuie să crezi tot ce scrie la gazetă, noi chiar n-am avut probleme până acum. Cel puțin nu pe față, poate acasă la ei, sau în capul lor, te înjură, dar face to face never (mă rog, aproape niciodată, că au și ei mârlanii lor, destui!, e de ajuns să te uiți la Benefits Street). Dacă citești Daily Mail, ai impresia că toți imigranții sunt infractori, vin să ia ajutoarele britanicilor, să profite de sistemul lor de sănătate (ya right), să murdărească frumusețe de țară. Dacă citești The Guardian s-ar putea sa crezi că toți imigranții sunt doctori în muncă multă și bune maniere.

Adevărul e că lucrurile nu sunt doar albe sau negre și, le place sau nu, nu au oameni pregătiți pentru o mulțime de domenii așa că să zică merci de străini.  (dar s-au pus pe treabă, îi învață pe ăștia mici să facă prezentări încă din școala primară și în curând or să-i învețe să scrie coduri).

10. Imigranții nu prea iau benefits, englezii iau.

N-o să auzi asta verde-n față nici măcar în The Guardian, deși așa e, statisticile lor o arată, nu alea ale imigranților.

11. Tell me about you/ let s talk…I m curious …

tube2

Small talk-ul e aproape inexistent. Dacă întrebi ceva, îți vor zâmbi, vor răspunde civilizat, și atât. Scurt și la obiect.

Curiozitatea e pe cale de dispariție. Numai la francezi am mai văzut atâta apatie (nu la vorbit mult și gol sau la interogat, că la asta-s specialiști). Să vrei să afli lucruri noi, să cauți pe google, dacă nu la bibliotecă, să întrebi un om de unde vine, unde e aia, cum e la el, cerul e tot albastru? iarba e tot verde? Cred că asta e boala tuturor celor din orașe mari, avem impresia că am văzut atât de multe încât ce ar putea un x sau un y să ne arate/spună în plus. Și e boala țărilor civilizate, avem de toate, chiar dacă nu suntem genii, deci ce ne trebuie mai mult? Mi se pare cam trist. În același timp…no stress, long happy life.

Îmi povestea o amică de colegii ei australieni. Se uitau la știri, mă rog, ea chiar se uita, ei își făceau de treabă cu altele. Prima știre – scandal de corupție, din bani publici. Amica mea zice – eu eram revoltată, domle, bani publici, păi la mine în Ungaria…Ăia nimic. A doua știre…la fel, ceva serios, nicio reacție, și tot așa până la rubrica meteo. No waves today. Și atunci australieni au revenit la viață – What?! No waves?! Come on!

12. Eu vreau doar o salată

?! Nicio masă fără burger! Am mai povestit eu de cele două domnișoare aranjate, machiate, cu tocuri, două flori, care s-au apucat de înfulecat friptură și cartofi prăjiți de parca era ultima masă din viața lor (asta când ne-am mutat aici și observam mai bine lucrurile, acum cred că ne-am obișnuit cu ele, că nu prea mă mai mir de nimic).

13. I hate pubs, hai mai bine să ne plimbăm prin parc

No way! Fără pub viața e pustiu, iar în parc … da, să stăm la soare, în pauza de masă (ceea ce e super fain, se umplu parcurile la orele amiezii, mănâncă, discută, unii chiar dorm), să ne plimbăm? Nu prea cred. Cele din centru sunt pline de turiști, iar prin celelalte am observat că mai toți care se plimbă sunt străini. Englezii…doar dacă au copii sau câine, fiecare ce are prin casă. Iar dacă te plimbi pe stradă, nu pe alea cu magazine și obiective turistice, ci așa, prin cartiere, e posibil să te trezești cu Neighbourhood Watch-ul după tine.

14. English jokes are stupid

Again, ce glumă bună, deși cele mai multe sunt …gâdilă-mă să râd…

15. I love French people

Ăsta e un răutăcism de-ale mele, nu m am putut abține, oricum Londra e plină de francezi.

 

PS: știu că știți de glumă, de aia mi-am permis, mai cad uneori în patima generalizării, deși nu-s de acord cu ea, sunt oameni și oameni peste tot.

Pozele sunt afișe de la metrou, nu știu ce ziceți voi, dar mie mi se par geniale.

 

Dacă ți-a plăcut acest post și vrei să mai citești și altele, abonează-te la newsletter, dreapta -sus,  tu dai adresa, noi dăm mail când vine marfă nouă. Ne găsești și pe facebook, unde nu vorbim atât de mult:-p