Poate nu pare, dacă vă uitați pe blog, dar, pentru mine, 2013 a fost un an prost. Evident că se poate și mai rău însă, vorba bunicii mele, ducă-se pe pustiu!

maib_fhdr

Nu o să înșir pe blog toate palmele pe care mi le-a dat anul cu ghinion, nu mai conteză, fuse și se duse, și apoi important e să fim sănătoși, restul se poate rezolva, plus că l-am încheiat bine. Pe scurt: în ianuarie ne-am mutat la Londra. Un oraș care mi se părea uriaș, aglomerat, copleșitor. E toate astea la un loc dar m-am obișnuit.

Nu doar că am reușit performanța de a nu mă pierde prin Londra, dar am colindat și pe lângă: Seven Sisters, Bath, Windsor, Oxford, Cambridge, un pic de Cotswold, Salisbury, Brighton, Eastbourne.

Citeam la bilanțul de anul trecut că vreau în 2013 să ajung la Barcelona și la Roma. N-am ajuns, nu-i bai mai e timp. Am avut însă norocul să văd, pentru prima oară, Olanda. O bună parte din ea, am stat, adunat, vreo două luni.

Și, surprize surprize, mi-am sărbătorit ziua la Veneția. Nu mai fusesem, e un oraș fabulos. La fel și Burano, insula în care a căzut curcubeul, ca să-l citez pe Renato din Summertime (Bia de la Bialog mi-a recomandat filmul, nu pot să zic că mi-a plăcut, previzibil, cam plictisitor, nu mă omor după Katharine Hepburn, cel puțin rolul lui Jane i s-a potrivit ca nuca-n perete, dar mi-a plăcut că am revăzut Veneția în toată splendoarea, tot filmul e făcut parcă numai pentru a arăta Veneția, ea e personajul principal).

 

În decembrie am revenit, după 7 ani, în Grecia. Nu așa cum aș fi vrut eu dar tot e mai bine decât deloc. Am de gând să revin cât de curând în Atena și vreau vreau vreau să ajung în insule, măcar una, două…

Și cât așteptam îmbarcarea m-a fulgerat un gând – iar aeroport, avion, m-am săturat de drumuri! E posibil să-ți placă să călătorești dar să te saturi de drumuri? Am mers în ultimii 3 ani cu avionul cât n-am mers toată viața. Dacă as putea să mă teleportez…

Nu-mi fac planuri pentru 2014, nici măcar la capitolul călătorii, să aducă ce vrea el, numai bune clar, altfel nu primesc. Atât am zis: dacă nu mă prinde 2015 pe plajă, în Thailanda sau Vietnam, nu mai discut. Vreau să îngroș rândul turiștilor ce vizitează Bangkok. Se pare că a fost, în 2013, cel mai vizitat oraș din lume (conform topului făcut de MasterCard Global Destination Cities Index – fac anual un top al celor mai vizitate orașe din lume ținând cont de numărul de sosiri și de câți bani lasă vizitatorii după ei; clasamentul a fost publicat în vară deci e posibil să fie ceva modificări).

În 2012 Londra a fost cel mai vizitat oraș, cu siguranță și datorită olimpiadei, anul acesta, pardon, anul trecut (bine că s-a dus) este pe locul 2. Și se pare că cei mai mulți turiști vin din SUA, mai exact din New York (tot ei lasă și cei mai mulți bani în Londra deși alte topuri spun că de fapt chinezii ar fi cei mai cheltuitori turiști, știu că anul trecut firmele de lux au semnat o petiție prin care cereau guvernului englez simplificarea procedurilor de obținere a vizei de turist pentru cetățenii chinezi).

Top 20 Global Destination Cities in 2013 MasterCard WorldWide Insights - Google Chrome

Parisul s-a dus pe 3. Urmează Singapore, nici 5 milioane de locuitori  și cam 12 milioane de vizitatori în 2013. Cu peste 10 milioane de turiști Istabul e pe locul 6 și, zic realizatorii topului, în 2016 ar putea depăși Singapore, New York și Paris.

Pe locul 10 e Barcelona, dacă nu m-am dus eu…Asta în cazul în care vreți să faceți planuri pentru anul viitor. Găsiți aici și locațiile recomandate de Lonely Planet pentru 2014. Pe mine m-ar tenta Cuba și Noua Zeelandă…deh, zic să fiu totuși realistă.

Vă mulțumesc că treceți pe aici, vă mulțumesc pentru mesaje, sper că pentru voi 2013 a fost un an bun. Vă doresc un 2014 fabulos, să vă aducă ce vreți voi, vorba unei prietene, de toate și repede!