2015: când mai faci și ce vrei, nu numai ce trebuie

Știu, știu că-i februarie, așa-s eu, mai întârziată. Plus că anul trecut, pe vremea asta, plecam spre Asia de Sud-Est, cu bilet dus, că nu eram siguri când ne întorcem. Și de fapt asta a fost 2015  pentru noi – anul în care ne-am făcut damblaua.

Dambla nu înseamnă doar poftă, dorință, chef, înseamnă și sminteală, nebunie, dar și acces de furie, năbădăi. Cam de toate astea sufeream noi de ceva vreme și am zis că trebuie să luăm măsuri. V-am mai spus că visam la o călătorie de cel puțin trei luni de câțiva ani buni, de pe vremea în care n-aveam bani/timp nici să trecem strada mai mult de o săptămână. Chef, Dorință, Poftă. Și cât să mai amâni? Că bani destui n-or să fie niciodată, timp berechet n-ai dacă nu-ți faci, job-uri se mai găsesc, slavă Domnului că există net și unele le poți face de oriunde, și apoi pentru ce muncești dacă nu ți permiți să faci o nebunie măcar o dată n viața? Năbădăi. Nu a fost tocmai cea mai bună perioadă, a implicat niște cheltuieli în plus, niște renunțări la diverse lucruri, dar simțeam că dacă n-o facem acum, n-o mai facem. Și cu asta am bifat și Sminteala.

Dorința, năbădăile și sminteala ne-au dus spre 6 țări din sud estul Asiei, cu bilet doar dus. Când pata e pusă și nu se dă dusă…o mai iei și razna. Ne stabilisem o perioadă maximă, în funcție de mai multe aspecte, dar am zis că vedem la fața locului, nu mai fusesem niciodată pe acolo, nu știam care-s prețurile (evident că ne documentasem, dar depinde foarte mult de fiecare), cât ne putem întinde, ne place sau ba. Am scris despre călătoria noastră, aka #vacantavietii, din fiecare loc în parte sau imediat după ce ne-am întors, găsiți toate articolele în categoria 2inAsia.

Ce-am învățat în cele 4 luni prin Asia? Nu totul e roz, ceea ce știam deja, dar una-i să citești, alta-i să vezi. Cred că uneori nu ne dăm seama cât de norocoși suntem că ne-am născut pe partea mai bună a hărții, credem că ni se cuvin niște lucruri by default și nu le mai apreciem la adevărata valoare. Cum ar fi să ne spălăm pe dinți cu apă de la chiuvetă, nu îmbuteliată, să avem apă caldă non stop, să nu ne auto-cenzurăm când scriem ceva pe facebook, să putem zice în gura mare tot ce ne trece prin cap și multe altele. Tailanda, Vietnam, Indonezia, Cambodgia, Filipine și Malaysia (treacă de la mine) sunt foarte faine, dar n-aș putea locui acolo, clar sunt fată de Europa, o declar cu riscul de a mă înșela, că n-am fost încă în America Latină, în SUA etc. Europa rules! M-aș întoarce în Asia, dar parcă nu acum, mai degrabă aș da o fugă prin Italia, Portugalia, Spania, prin țările nordice, deși mi s-au cam aprins călcâile după Iran, Iordania și Cuba.

Nu știu dacă suntem nomazi în adevăratul sens al cuvântului, da, n-avem stare, umblăm de colo colo, dar parcă simțim nevoia uneori de ceva dacă nu stabil (că ne plictisim cam repede ce-i drept), măcar semi-stabil. O să râdeți, dar zău că nu-i ușor să treci de la o țară la alta, de la o limbă la alta, de la o monedă la alta, în câteva luni, să cauți zeci de rute, bilete de avion, trasee, că n-am câștigat la loto ca să mergem cu ce-o fi, să schimbi hotel după hotel, unele de la o zi la alta (luam pe o noapte, nu ne plăcea, schimbam, căutam la fața locului), împachetează, despachetează, aeroport-hotel, hotel-aeroport… Știu, știu, atâtea probleme să am în viața asta. De acord. Dar pe bune că obosisem la un moment dat. Și asta și pentru că, uneori, ne-am comportat ca turiștii – ce facem azi? unde mergem? ce mai vizităm? am venit să stăm? cine știe când mai ajungem aici? Greșit! Da, am venit să stăm.

Vă vine a crede că la un moment dat am ajuns să ne fie dor de patul nostru, de bucătăria noastră – ah, ce-aș găti ceva! Și am plecat mai repede decât credeam, nu doar pentru că se duceau banii, ci și pentru că ne cam săturasem de umblat aiurea. Eram în Indonezia și ne-am zis știi ce, sunt atâtea locuri în România în care n-am fost, mai mergem în Filipine și gata, să mai vizităm și pe la noi zic. Inițial plănuisem ca din Filipine să ne întoarcem în Indonezia, să stăm în Bali până ne plictisim. Bine, multe plănuisem noi, ziceam că poate mergem și în Singapore, Laos, Myanmar… Altădată.

Nu suntem nici backpackeri în adevăratul sens al cuvântului. Pot pleca doar cu un rucsac în spate (de fapt asta și fac, de ceva vreme plecăm doar cu bagaj de mână, nu mai suport bagajele mari, plus că mi-am dat seama că multe sunt inutile, car haine pe care nu le port, nu fac parada modei în vacanță, îmi ajunge stricul necesar, ca să nu mai zic că există spălătorii peste tot), dar nu pot renunța la un minimum de confort. Nu pot sta la hostel-uri, mergem numai dacă au camere și băi separate. Nu rezist 12 ore pe autobuz/tren, mi se face rău, dar nici n-am răbdare și prefer să scad din alte părți și să călătoresc comod (da, da, fițe, dar ce să-i faci, asta sunt). Nu mi place ideea de necunoscut, de a nu avea niciun control, vreau să știu măcar că am unde să dorm mâine, nu mi trebuie hotel rezervat și plătit pe o lună, dar măcar să știu că mâine e ok, apoi mai vedem. Nu mănânc orice și n-am nevoie să mă duc într-un loc nou și să zic trebuie musai să gust viermi prăjiți doar pentru că-i tradițional food, să fie experiența completă. Nu, chiar nu trebuie, nu i nevoie să bifez diverse pentru că așa se face, așa fac alții sau asta se așteaptă de la mine. Și nici nu trebuie să fug de colo-colo pentru că trebuie să văd tot, dacă tot am ajuns aici. Nu trebuie să ți dai demisia și să pleci de nebun doar pentru că așa fac unii. Călătoritul pe termen lung nu-i pentru toată lumea, și e normal să fie așa, suntem diferiți, ne dorim lucruri diferite.

Apropo, în Vietnam ne zice ghidul (o singură dată am apelat la unul) că la restaurant, unde aveam masa inclusă în bilet, putem încerca specialitatea casei – viermi marinați în nu știu ce sos. Lăsați, lăsați. La fel, în Tailanda ne-a recomandat gazda din Krabi să încercăm ouăle roz – din câte am înțeles sunt ținute mai multe săptămâni în argilă, coji de orez, sare, var…numa cât am auzit 3-4 săptămâni mi-a trecut de toate. În Palawan, după ce ne-a arătat râul subteran, ne-a dus ghidul la un restaurant să încercăm tradiționalii viermi murați. Numa cât i-am văzut mi s-a făcut rău. Îs buni, zice fata de la tejgea. Or fi, dacă vreau să crap mai repede și nu știu cum. Chiar așa, nu mai mâncăm carne de un an, cu asta am rămas după Asia.

Nu suntem cei mai sociabili oameni în viață, ne-am cam sălbăticit în ultimii ani, cred că de la migrație ni se trage, dar aș fi vrut să am mai multă răbdare, să intru mai mult în vorbă cu oamenii ăia, să aflu mai multe. Trebuia să luăm bilet dus-întors și să-l schimbăm, ar fi fost mai ieftin probabil. Trebuia să nu sar din barcă, să aștept (mi-am aranjat piciorul definitiv, mă rog, se putea și mai rău), poate ar fi trebuit să mai stăm prin Vietnam, să nu ne enervăm pentru orice prostioară. Poate că trebuia să facem un plan și să ne ținem de el, am fi economisit niște banuți, deși s-ar fi dus dracului libertatea noastră de mișcare, n-am fi ajuns în Ninh Binh, în Siargao (cele mai frumoase locuri văzute în călătoria noastră), n-am fi stat atât de mult în Ubud sau Hoi An (n-am făcut un calcul și nici nu-l fac, nici n-aș mai putea, am pierdut tot de pe telefon). Ne-am agitat cam tare pentru niște lucruri atât de mici, nu am făcut niciun vaccin și nici n-aș face, dar n-aș ieși din continent fără asigurare de sănătate! Asta apropo de ce-am scris înainte de plecare.

Cât de scumpă e Asia de Sud-Est

Când ne-am întors ne-am dat seama, din nou, că lucrurile nu merg mereu cum vrem noi, am estimat greșit niște situații, dar n-a fost un capăt de lume, deși uneori părea așa. Dacă am da timpul înapoi probabil că am face la fel (nu se prinde nimic de noi). Și deși imediat după ce am revenit în țară am zis că nu mai facem de astea, că-i prea riscant și prea costisitor, acum sunt în dubii. Am mai pleca așa, de nebuni? Mi-e teamă că da.

2015, pe scurt:

Ianuarie – Londra, cu vize, încheieri de conturi și o vizită la spital

Februarie – prima oară în Asia, Bankgok, Tailanda, cu jet lag, multe grade, mirosuri și o avalanșă de nou.

Martie – Tailanda rurală și veche, picioare avariate nițel, insule văzute din șezlong, nervi de Vietnam și nu numai (cred că Vietnamul ne-a plăcut cel mai mult, deși ne-a mâncat nervii)

Aprilie – un pic de Malaysia care m-a lăsat rece, un strop de Cambodgia uimitoare și un Bali aproape senzațional

Mai – Indonezia și Filipine, cu bune și rele, ca toate locurile din lumea asta

Iunie – final de călătorie, în Filipine, și acasă

Iulie – back în business, prima oară la Cluj, un pic de Sibiu, Brașov, Turda, Târgu Mureș și o plimbare prin Bucegi

August –  a doua oară în Delta Dunării și o vizită scurtă la marea noastră

Septembrie, Octombrie – home, sweet home. Noiembrie – back to black :-p

Decembrie – Barcelonaaaa (unde voiam de mult să ajungem, dar care nu ne-a plăcut pe cât ne așteptam).

Am început 2015 la London Eye, l-am terminat în piața Espanya, nu mă plâng. Prima zi din 2016 ne-a prins în tren, de la Barcelona la Montserrat, asta înseamnă că o să călătorim tot anul, nu? Neah, nu cred, mai luăm o pauză.

PS. găsiți mai multe poze pe pagina de facebook a vacanțelor