Pe 21 iulie 2011 postam primul text pe acest blog. Adica avem un anisor. Uraaaaa! Nu am crezut ca relatia eu-blog va dura atat. Eram sigura ca o sa-l fac si nu ma voi tine de el. A fost o perioada cand nu concepeam sa am blog. Pentru ca nu aveam timp, si pentru ca nu-mi placea sa scriu, si pentru ca nu simteam nevoia si… Dar uite ca m-a „prins”. Si daca tot am ajuns la un an de blog m-am gandit sa scriu despre anul meu sabatic. Eu ii zic salbatic pentru ca a venit repede si nesperat.
Daca mi-ar fi spus cineva acum un an ca nu ma voi mai trezi dimineata, ca nu voi mai alerga la serviciu, ca nu voi mai ajunge tarziu acasa, ca voi avea nu doar doua weekenduri pe luna libere ci toate, si nu doar weekend-urile, ci toata ziua, saptamana, luna, anul, nu doar Craciunul sau Revelionul, ci ambele, ca ma voi plimba prin lumea mica/mare, i-as fi zis „esti nebun”. Si as fi ras amar.
Dupa multele ore de munca, o obisnuinta pentru angajatul roman in general si pentru cel din media in special, asa ceva mi se parea imposibil. Cum adica sa nu muncesc?! Si daca nu muncesc ce fac? Nimic?! Ce-i aia nimic?! Imposibil. Si imposibilul s-a produs. Rapid, aproape fara sa imi dau seama, n-am avut timp sa ma gandesc prea mult, sa analizez. Ca si cum ai pocni din doua degete. In primele saptamani am fost de pe alta lume. Nu ma trezeam la 5, 6, 7 sau, caz rar si fericit, la 8, ci cand vroiam; nu ma duceam la munca, ci la plimbare; nu ma duceam la Galati, de exemplu, sa fac un material, ci la Avignon, sa fac…nimic. Am trecut de la „zi repede, nu am timp” la „je ne suis pas pressee” (si acum ma mai mir cand ma aud zicand asta).
Dupa vreo luna, doua, am inceput sa realizez ce se intampla. Mi se parea imposibil sa ma obisnuiesc cu atata timp liber. Ce sa fac eu cu atata timp liber? Unde sa-l pun? I-am gasit intrebuintare. Nici nu conteaza unde am fost si ce am facut, pentru ca timpul asta, al meu, al tau, al fiecaruia, poate fi „pus” oriunde. Numai sa fie pus pentru mintea si sufletul tau.
Vei spune – pai asta nu e, domnule, un an sabatic ca la carte, nu ai pus bani deoparte pentru el, nu ti-ai vadut casa sa pleci in lume, nu ti-ai lasat job-ul ca se pleci de nebuna….N-o fi, ce sa zic, insa calul de dar…
Ideea e urmatoarea, daca il vrei, timpul asta doar al tau, fa tot posibilul sa il ai. Nu e doar un timp in care sa vezi lumea, e timpul tau. Si il poti petrece in lumea mare sau intr-o lume mai mica, dar a ta. Fara ore, fara reguli, fara termene. Macar o data in viata. Stiu, e usor de zis…Dar mai stiu ceva, banii si lipsa timpului pot fi si scuze. Poate nu te vei regasi, eu inca ma mai caut, dar cu siguranta vei vedea viata altfel. Si creierul, dar mai ales sufletul tau, iti vor multumi. Privirea iti va fi mai clara, pentru ca de pe ochii tai va disparea ceata provocata de munca si stres; mintea iti va fi mai limpede pentru ca nu va mai conta ce faci maine, daca termini ce ai inceput, la cat te trezesti, cu ce te imbraci; picioarele iti vor fi mai sprintene pentru ca nu te asteapta un du-te-vino agitat, ci o plimbare; iar sufletul tau va fi mai linistit si mai bogat.
Da, exista viata dincolo de alergatura zilnica pentru un job, un salariu, o cariera. Pare imposibila. Asa mi se parea si mie. Nu e.
Din pacate anul meu sa(l)batic e anul cu multa munca al altcuiva, pentru ca, da, stiu, nu poti trai fara bani, sau poti, dar nu cum vrei. Asta e cel mai mare regret, ca nu e un an sa(l)batic in doi. Dar o facem noi si pe asta.
Si ca sa le raspund celor care ma intreaba – si ce faci cu viata ta? Fac bine, multumesc. Ma plimb, citesc, imi imbogatesc sufletul si mintea, investesc in mine. Iar pentru cei ce ma intreaba – da nu te plictisesti? Da, ma mai si plictisesc Dar exista lucruri mai rele decat sa te plictisesti nefacand nimic. Cum ar fi sa lucrezi 12 ore pe zi.
Da, stiu, sunt o norocoasa si ma urasti :))) Eu iti multumesc oricum ca ai trecut pe aici si iti doresc ce imi doresc si mie.
PS: si dupa cele intamplate in ultimele zile (un coleg care s-a dus din senin si extrem de tanar) zau ca trebuie sa profitam de lucrurile bune, sa ne bucuram ca suntem sanatosi, ca avem doua maini, doua picioare, ca totusi ne e bine, chiar daca vrem mai mult, sa nu mai bagam in seama toate nimicurile, pentru ca timpul nu are timp de lucruri mici.
Se pare ca avem mai multe in comun decat imi imaginam :))! Traim cumva acelasi fel de viata! Si tocmai de aia te inteleg perfect si iti impartasesc cele scrise in articolul asta in totalitate ;)!
Si eu de un an de zile traiesc liber, in fiecare zi a sapamanii, nu ma trezeste nici un ceas dimineata, nu cred in cariera si imi place sa folosesc timpul pentru a face lucruri pentru mine, indiferent daca „asa trebuie” sau nu. Si ma simt bine.
Asa ca…keep living your life si la cat mai multe articole in continuare pe blog!!!
multumesc, Larisa. la fel si tie si cine stie, poate ne intersectam vreodata prin tara asta mare 🙂
Mai eu sper sa va intersectati ca tare faina viata duceti, in plus sper sa ma intersectez si eu cu voi, candva… Micky, sunt minunate pozele cu tine, cea cu palaria m-a cucerit instant 🙂
Nici eu nu cred intr-o viata in care faci ce-ti place doar 2 -3 saptamani pe an (adica in concedii), intr-o viata unde job-ul e cel pentru care traiesti (vad in jurul meu promovat din plin acest stil), intr-o viata unde TREBUIE sa faci bani, multi, multi bani ca sa-ti poti permite 10 zile la All Inclusive, in general intr-o viata in care nu traiesti pentru ce te face fericit. Nu vreau sa spun ca nu exista si oameni cu job-uri de vis, dar aceia sunt foarte, foarte putini, mult mai putini decat auzim ca se spune „nu pot trai fara job-ul meu, ceea ce fac ma face fericit”, in multe dintre cazuri este doar o amagire, se trage tare pentru candva, nu se stie pentru cand…
Ideea este sa ne traim anii cel mai frumos cu putinta, de aceea te felicit pentru anul tau sa(l)batic si sper sa nu te opreasca nimeni si nimic din drumul catre fericire, sta in tine 🙂
deci va fi o intersectie in toata regula :)))
merci Bia, exact cum am zis iti doresc ce-mi doresc si mie (e de bine, poti fi sigura, de foarte bine :)))
si cred ca important este sa iti placa ce faci si sa mai ai timp, macar din cand in cand, si pentru tine
Te felicit pentru decizia luata,un an in care doar de plimbi si vezi atatea lucruri minunate din aceasta lume,nu multa lume gandeste asa se gandesc doar la cariera sau la alte chestii,bine fiecare om face ce vrea cu viata sa.
Eu ma pregatesc sa plec un an in America de Sud,sa cunoasc acest continent minunat,am vizitat doar Argentina si mi-a ramas in suflet,sunt tanara si acum trebuie sa calatoresc nu la 60 de ani,cel putin asa cred eu:),oricum nici nu stiu daca mai apucam si varsta de 60 de ani,o sa imi para rau daca n-am fost unde mi-am dorit.
ps.cand se termina anul salbatic?pe unde o sa calatoresti?
oau! un an in America de Sud! Super! Abia astept sa vad, macar la tine pina la the real thing 🙂 Argentina am vazut-o, pe blogul tau, minunata. Imi place cum iti alegi locatiile.
Si da, acum cit suntem tineri trebuie sa vedem lumea, macar un pic din ea daca nu toata.
Eu…am zis, an sabatic mai altfel, dar primit, primit,primit 🙂 nu stiu cand se termina, aparent la sfarsitul lui 2012. apoi…ce-o aduce valul, numai sa aduca lucruri bune 🙂
merci,sa ai un an grozav in America de sud si apoi inca unul, si inca unul 🙂
singura problema a unui an sabatic este ca are doar 12 luni / 365 de zile, maxim 366; in momentul in care te decizi sa traiesti si nu sa fii robotul altora descoperi brusc ca sunt nerezonabil de multe lucruri de facut: carti, filme, prieteni, cursuri, calatorii; si mai ales poti pleca la plimbare hai-hui fara niciun scop precis, fara nicio graba, fara nicio apasare…
am avut si eu un an sabatic; practic l-am incheiat prin ianuarie 2012; nu m-am plictisit absolut nicio clipa 🙂
sa te bucuri din plin de fiecare secunda!
merci 🙂
Felicitari Miha, e visul oricarui om sa aiba un an sabatic, iar la tine a devenit si realitate! Bucura-te de fiecare moment de relaxare, savireaza viata ca nu va fi vesnic asa, oricat ti-ai dori asta! Si cred ca ai meritat din plin perioada asta!
multumesc Adina, iti doresc fix acelasi lucru 🙂 meritat, nemeritat, asta e, ce sa fac, pot eu sa refuz? 😀
si marele dar pe care ti-l ofera un an sabatic: ocazia reala, autentica, concreta, palpabila, de a te reinventa.
.
e un fel de a doua nastere.
.
asa ca iti urez sa fii grozav de fericita in aceasta a doua viata! si fireste, sa-i faci fericiti si pe cei din jurul tau 🙂
Felicitari! la cat mai multi ani plini de activitati pentru suflet ,bucura-te de aceasta perioada din plin !
@Lucian, te cred, doar vorbesti din experienta :)multumesc
multumesc Simona – iti doresc ce iti doresti, poate un an sa(l)batic 🙂
stai asa, ca pana la urma tot ma prind :)… tu deja ai implinit doi ani sabatici???
daaa 😀 asta ziceam, pe facebook, ca poate ma paleste inspiratia si scriu si episodul 2 🙂
🙂 Nu te urasc, te admir!
ei nici chiar asa 🙂
[…] fost inspirata sa scriu acest post ieri când am citit o poveste de pe blogul unei fete care aparent avea de toate (ca multi dintre noi) dar aceste de toate nu ii aduceau si fericire, […]