Cine ne-a întâmpinat imediat după ce am trecut granița, cum am crezut noi că avem autostradă până la București, o plimbare scurtă prin Timișoara și n-avem față de 4 stele.

welcome!

Să începem cu începutul. Am plecat dimineață din Maribor (vă povestesc mai acuși despre el, e mai interesantă România) și după vreo 6 ore am ajuns la Timișoara. Ieri, când am trecut granița din Italia în Slovenia, am zis – bă, se vede diferența. Ăștia par ca și noi europenizați cu forța. Ca să nu mai spun că am oprit să alimentăm și m-am dus și eu, ca omul, la toaletă. Nu tu apă, nu tu hârtie, nu tu curat, nu tu nimic. Mă scuzați, știu că e un blog de vacanțe, că ar trebui să scriu despre lucruri frumoase, dar asta e, rușinoase, dar inevitabile. Când am trecut la unguri iar – bă, se vede diferența, slovenii au parcă autostrăzi mai bune. Îhi. Stai așa că n-ai ajuns în România. Și acum probabil că o să-mi zică iar vreun “domn” care a dat 4 euro pe o pâine în Franța, că astfel de comparații sunt stupide. Or fi. Hai să ne comparăm cu Somalia ca să ne bucurăm că ne e bine.

 

Vama Nădlac. O domnișoară care probabil n-a zâmbit în viața ei, și nici n-a zis bună ziua ever, da bine măcar că a răspuns, ne cere buletinele. Se uită la buletin, se uită la mine, mă uit la ea zâmband, ea îmi răspunde cu o grimasă de hai sictir, vorba lu soră-mea, nu mai râde tu că or crede ăstia că ești retardată. Bine măcar că nu ne-a întrebat de sănătate, țigări?, băutură?, am trecut rapid. Eficientă donșoara.

Trosc în groapă. Pac în alta, și tot așa. Welcome to Romania. Culmea e că drumul părea nou, proaspăt asfaltat, dar era deja plin de cratere.

Să luăm rovinieta (sau rovigneta?). Oprim la prima benzinărie. Să-ți spăl parbrizu, mâncați-aș? Nu meci. Auzi, dă și mie vigneta ta. Care? Aia de Austria. N-am de Austria, de Ungaria dacă vrei. Aaaa de Ungaria… nu. Pai da, că aia de Ungaria e pe numărul mașinii, aia de Austria poate s-o vândă.

Hai la drum. Trosc, pleosc. Drumuri care trec fix prin mijlocul satelor, oameni care se chinuiesc să traverseze printre tiruri, case sărăcăcioase, castele kitschoase. E…dezolat?! Nici acum n-am să înțeleg logica ăluia care a decis să facă drumurile naționale prin sate. Și apoi te miri că se trezește omu cu tiru-n casă. Sunt eu pretențioasă, știu. Fițe.

 

GPS-ul ioc, nu ne mai vedea. Ne luăm după indicatoare și intrăm pe…autostradă! Nici lui Curvette nu-i venea a crede că românii au facut autostradă deci n-o avea în hărți. Și vedem – București 500 de kilometri. Bă ești nebun?! Ăștia au terminat autostrada?! Păi de ce am mai făcut noi rezervare la hotel, la Timișoara? Păi în 4 ore suntem acasă! Hai lasă, oricum n-am văzut Timișoara. Și nu cred că e gata, nu știu s-o fi terminat.

Mergem, mergem. Bă, avem autostrada pân la București?! Oare? Mamă, ce bine ar fi. Și văd – Timișoara 25 de kilometri. Peste 5 minute – Timișoara 12 kilometri. ?! Și apoi ieșire spre Timișoara și închis spre București. Gata autostrada. Acu ce să zic, bine că au făcut-o și pe asta.

IMG_2191

Ajungem la hotel. L-am rezervat pe booking și am luat și parcare (7 euro). De asta l-am și ales, că avea parcare. Când colo parcarea era cu plată și pentru toată lumea. Și noi unde parcăm? Se duce domn șofer la recepție – am rezervat parcare. Da. Păi unde parchez? În parcare. Unde? Unde găsiți loc, vorbiți cu domnul de la pază. Domnul de la pază – păi ce treabă am eu? Deci am parcat unde am găsit loc liber. Dar dacă nu era niciunul liber? Dacă și cu parcă…ai găsit loc, zi merci. Ce-or fi zis domnii ăia de la recepție, îmbrăcați la costum, căpșunarii ăștia au venit acu din Italia și vor parcare specială. Zău așa.

Mergem la recepție. Angajatul hotelului se uita la mine… nu tu bună ziua, vă putem ajuta cu ceva? ce dracu cauți aici? Nimic. Îl salut. Răspunde și se holbează, genu cine e asta și ce caută aici? Îi dă o foaie lui domn șofer care are pretenții de parcare, și eu zic – cred că trebuie să completam două, că parcă s-a schimbat legislația (vorbeam cu șoferul, nu cu recepția). Aaa două persoane?! Parcă era numai una. Poftim? Rezervarea era facută pentru două persoane, ca să nu mai spun că era cameră dublă. Da, două persoane, e vreo problemă? Nu, nu (și se tot uita pe acolo, prin foi). Da, aveți dreptate e pentru două. Ar trebui să completați amândoi, dar lăsați așa. Adică mi-a făcut o favoare? Nu am cuvinte să descriu cum se uita la noi. E clar, n-avem față de 4 stele.

Iar cand ne-am intors, după o plimbare prin oraș, alt recepționer se zgâia la noi cu o față de – cine-s ăștia și ce caută aici? Salutăm, noi nu el, el era prea ocupat. Da, știu, sunt pretențioasă, am recunoscut deja.

timisoara

În rest…frumoasă Timișoara. Sau mai bine zis centrul Timișoarei, că atât am văzut. Și niște drumuri aglomerate, cu gropi, până în centru, da astea-s peste tot. Îmi place că s-au gătit de sărbătoare, și nu arată rău, e mai fain ca în Maribor, de exemplu. Am auzit azi la radio că Timișoara și-a depus candidatura pentru a deveni capitală culturală (tocmai în 2021). De ce nu? Numai bine cu ocazia asta o să mai vină și niște investiții.

Mi-au plăcut catedrala, Trei Ierarhi, și sinagoga.

IMG_2163IMG_2207

Și pentru că tot am inaugurat secțiunea Vine Crăciunul…E plin de comercianți care te ispitesc cu kurtos kolac, branză, cârnați, murături, tot felul de produse tradiționale, dulciuri. Chiar ne era foame și ziceam, înainte de a vedea mesele amenajate, că parcă aș lua o pâine din aia de țară, cu niște brânză, afumătură și murături. Yammmm. Da unde să le mănânci? Mergem la hotel, cu ele-n mâna, trântim cârnații la ala la recepție  – auzi, ai un cuțit? și niște farfurii de unică folosință. Ah, ce mi-ar fi plăcut! Am mers până la urmă la un restaurant. Și cu ocazia asta am aflat că Zăvoranca a vrut să se sinucidă pentru că și-a ratat cariera. M-am luminat, pot dormi liniștită.

Mâine plecăm spre București. Am văzut că se strică vremea deci trebuie să ne grăbim. Calc o! Dacă poți…